REPORTAJ | Darius Râpă, cel mai valoros român la escaladă: "90% din acest sport e cădere!"

Articol de Andreea Helmis, 20 Februarie 2025, 18:45
La Los Angeles, în 2028, va fi a treia oară când escalada sportivă va face parte din programul Jocurilor Olimpice. Din 2016, de când s-a anunțat introducerea pentru prima dată, după ediția de la Rio de Janeiro, numărul practicanților de escaladă la nivel mondial s-a triplat; a ajuns la aproximativ 120 de milioane.
În România, Federația Română de Alpinism și Escaladă există în forma actuală din anul 2002. Așadar, nu există o mare tradiție la noi în țară, dar mulți dintre cei care practică, fac din pasiunea pentru cățărat, un mod de a se exprima, de a elibera emoții, de a se cunoaște, autodepăși...de a trăi. Unii ajung la performanță.
Am mers să-l urmăresc la un antrenament obișnuit pe cel mai valoros sportiv român la escaldă, Darius Râpă. Nu e doar cel valoros din acest moment, ci din istoria țării noastre. A fost primul finalist la un Campionat European, apoi primul medaliat, ulterior primul finalist la Campionatele Mondiale, iar anul trecut a devenit și vicecampion al lumii Under20, evident, tot în premieră pentru România. E un pionier.
Am asistat la o ședință de pregătire obișnuită, una bazată, mai degrabă, pe forță. Volumul scade însă tot mai mult în aceste zile și crește intensitatea, pentru că urmează prima competiție oficială din 2025: Campionatele Naționale, la sala Natural High din București, zona Politehnica, în week-end, pe 22 și 23 februarie.
Reportajul audio: