Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Novak Djokovic, triumfător la Roland Garros, 19 titluri de Grand Slam

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat turneul de Grand Slam de la Roland Garros.

Novak Djokovic, triumfător la Roland Garros, 19 titluri de Grand Slam
Jucătorul de tenis Novak Djokovici. Foto: facebook.com/djokovicofficial.

Articol de Florin Lepădatu, 14 Iunie 2021, 08:35

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, impunându-se în cinci seturi, 6-7 (6/8), 2-6, 6-3, 6-2, 6-4 în faţa grecului Stefanos Tsitsipas, în finala disputată duminică, care a durat 4 ore şi 11 minute.

Novak Djokovic (34 ani), care a reuşit să revină după ce a fost condus cu 2-0 la seturi, a devenit cu această ocazie primul jucător din era Open (începând din 1968) şi al treilea din istorie, după Roy Emerson şi Rod Laver, care cucereşte titlul de cel puţin două ori în cele patru turnee majore din circuitul profesionist.

El şi-a trecut în palmares al 19-lea trofeu de Mare Şlem, apropiindu-se la un singur succes de recordul deţinut de marii săi rivali, elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal, ambii cu câte 20 de titluri.

Sârbul s-a impus de nouă ori la Australian Open, de cinci ori la Wimbledon, de trei ori la Australian Open, iar acum a obţinut al doilea său titlu la Roland Garros, după cel cucerit în 2016, notează Agerpres.

Etichete : novak djokovic
CJ Galați sprijină financiar clubul Oțelul Galați
Sport 29 Aprilie 2025, 18:25

CJ Galați sprijină financiar clubul Oțelul Galați

De asemenea, CJ galati a alocat si 27.000 lei și proiectele pentru juniori ale Academiei de Baschet Phoenix Galați.

CJ Galați sprijină financiar clubul Oțelul Galați
Hochei: România la a doua înfângere la Mondialul de la Sf.Gheorghe
Sport 29 Aprilie 2025, 06:28

Hochei: România la a doua înfângere la Mondialul de la Sf.Gheorghe

Naționala de hochei pe gheață a României a pierdut și meciul cu Marea Britanie, din Sepsi Arena.

Hochei: România la a doua înfângere la Mondialul de la Sf.Gheorghe
Superliga: Farul Constanța câștigă la limită meciul de la Ploiești
Sport 29 Aprilie 2025, 06:26

Superliga: Farul Constanța câștigă la limită meciul de la Ploiești

Petrolul Ploiești cedează acasă în fața celor de la farul Constanța și rămâne pe locul 3 în play-out.

Superliga: Farul Constanța câștigă la limită meciul de la Ploiești
Superliga Live Text: Dinamo - CFR Cluj 1-1 (final)
Sport 28 Aprilie 2025, 20:34

Superliga Live Text: Dinamo - CFR Cluj 1-1 (final)

Dinamo și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, pe Arena Națională, în ultimul meci al etapei a 6-a din play-off-ul...

Superliga Live Text: Dinamo - CFR Cluj 1-1 (final)
Fotbal: Dorinel Munteanu, out de la Sepsi
Sport 28 Aprilie 2025, 19:40

Fotbal: Dorinel Munteanu, out de la Sepsi

Sepsi Sfântu Gheorghe, ocupanta locului 14 (8 în Play-out) în Superliga de fotbal, a anunțat luni despărțirea de antrenorul...

Fotbal: Dorinel Munteanu, out de la Sepsi
Fotbal: Alexandru Deaconu, observator în semifinalele Ligii Campionilor
Sport 28 Aprilie 2025, 19:14

Fotbal: Alexandru Deaconu, observator în semifinalele Ligii Campionilor

UEFA l-a delegat pe Alexandru Deaconu observator de arbitri la semifinala din Liga Campionilor, Barcelona – Inter Milano,...

Fotbal: Alexandru Deaconu, observator în semifinalele Ligii Campionilor
Tenis: Sorana Cîrstea a ajuns în sferturi la dublu, la Madrid
Sport 28 Aprilie 2025, 19:04

Tenis: Sorana Cîrstea a ajuns în sferturi la dublu, la Madrid

Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya (Rusia) s-au calificat luni în sferturile turneului de dublu de la Madrid. Competiția din...

Tenis: Sorana Cîrstea a ajuns în sferturi la dublu, la Madrid
Record egalat: Liverpool, 20 de titluri în Premier League
Sport 28 Aprilie 2025, 08:48

Record egalat: Liverpool, 20 de titluri în Premier League

FC Liverpool a cucerit titlul în Anglia, egalând palmaresul rivalei Manchester United.

Record egalat: Liverpool, 20 de titluri în Premier League