Localităţi afectate de ploi în judeţul Iaşi
Mai multe locuinţe au fost inundate, 35 km de drumuri comunale şi săteşti au fost afectate iar o localitate a rămas izolată.
29 Iunie 2010, 12:01
În comuna Valea Seacă, localitatea Conteşti, au fost afectate 54 de gospodării.
Din acestea, 7 locuinţe au fost inundate, 1 locuinţa şi 1 anexa gospodărească avariate parţial, iar 80 de fantini colmatate.
În localitatea Cristeşti, s-au înregistrat 15 locuinţe inundate. În comuna Belceşti, localitatea Munteni, o persoană a decedat după ce a fost surprinsă de ape.
Ionescu Grigore, în vârstă de 83 de ani, a fost luat de ape şi nu a mai putut fi salvat.
În comuna Tătăruşi, o localitate cu 1.500 locuitori a rămas izolată, iar DJ 282 F, pe tronsonul Tătăruşi-Iorcani, a fost afectat pe o distanţă de 6 km, iar circulaţia auto a fost întreruptă.
Au mai fost afectate 35 km de drumuri comunale şi săteşti, 4 ha teren agricol, 9 fântâni, 9 beciuri, iar 20 păsări s-au înecat.
În comuna Şireţel au fost afectate 6 podete, 3 km din DJ 208 F (tronsonul Şireţel-Scobinţi), 7 km drumuri comunale şi săteşti afectate, 3 ha teren agricol, comuna Vânători, 1 podeţ afectat.
Totodată, în comuna Oteleni au fost afectaţi şi 3 km DC 82A.
Autorităţile judeţene susţin că s-au trimis avertizări către toate primăriile localităţilor care pot fi afectate de revărsarea apelor.