JO PARIS 2024, Atleta Andrea Miklos nu a prins finala probei de 400 de m
Clujeanca Andrea Miklos ratează calificarea în finala de 400 m la JO. Atleta a reușit, la Paris, cel mai bun timp al carierei
Articol de Robert Şişcă, 07 August 2024, 22:33
Sportiva legitimată la CSS Viitorul Cluj-Napoca și CSM Cluj se întoarce, însă, de la Paris, cu o mare victorie personală: cel mai bun timp al carierei la proba de 400 de metri.
Andrea Miklos, a făcut o cursă bună și a terminat pe locul 5 seria a 2-a, în care a alergat în semifinale. Din păcate nu a fost suficient pentru a se califica în finală. Sportiva noastră a obţinut un timp de 50.78 şi i-a lipsit doar 61 de sutimi pentru a prinde marea finala olimpică la 400.
Sportiva noastră a terminat pe locul 15 la general!