Greseala jurnaliștilor germani înainte de Hoffenheim – FCSB
Din partida Hoffenheim-FCSB va lipsi Daniel Bîrligea, care a fost eliminat în meciul cu Olympiacos, scor 0-0, din etapa precedentă.
Articol de Robert Şişcă, 12 Decembrie 2024, 15:39
Nemții l-au inclus pe Octavian Popescu în atacul campioanei României, deși acesta va lipsi de pe teren până în 2025 din cauza unei accidentări.
O altă problemă majoră pentru ofensiva roș-albaștrilor este absența lui Daniel Bîrligea, un jucător aflat într-o formă excelentă, care a fost eliminat în partida cu Olympiacos Pireu.
„În actualul sezon, FCSB dă dovadă de o forță neobișnuită în apărare. A păstrat deja poarta intactă în trei meciuri în Europa League, cifră pe care a atins-o ultima oară în sezonul 2012-2013, când a reușit patru meciuri fără gol primit în faza grupelor.
FCSB este un adversar complicat. Stabilitatea defensivă și construirea disciplinată a jocului ar putea îngreuna misiunea pentru Hoffenheim, aceea de a-și crea ocazii.
În același timp, va fi crucial ca românii să fie mai curajoși în ofensivă pentru a pune punct seriei negative istorice împotriva echipelor germane”, au scris cei de la Bild.