Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Gheorghe Mulțescu, noul antrenor de la Petrolul Ploiești

Gheorghe Mulţescu s-a declarat bucuros că a revenit la Ploieşti şi consideră că valoarea actualului lot impune obiective dintre cele mai îndrăzneţe.

Gheorghe Mulțescu, noul antrenor de la Petrolul Ploiești
Gheorghe Mulţescu. Foto: Simona Uță

17 Septembrie 2014, 16:54

FC Petrolul Ploieşti l-a prezentat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, pe noul antrenor al echipei, Gheorghe Mulţescu, acesta revenind pe banca lupilor după scurtul, dar eficientul mandat din finalul sezonului 2011-2012, când a reuşit salvarea de la retrogradare.

Prezent la instalarea oficială a noului tehnician, patronul Dan Capră a ţinut să facă unele precizări, exprimându-şi, totodată, încrederea că Mulţescu va reuşi îndeplinirea obiectivelor în acest sezon.

"După cum ştiţi, am încetat colaborarea cu Răzvan Lucescu, îmi pare rău că s-a ajuns la această decizie.

"Mai rar un băiat ca Răzvan, căruia îmi cer scuze pentru că poate, în timp, am greşit faţă de el.

"Nu neapărat rezultatul de la Tg. Jiu a dus la această schimbare, cât mai ales evoluţia echipei.

"Dar, astăzi suntem aici pentru a-l prezenta pe domnul Mulţescu, căruia îi urăm mult succes.

"Personal, mai cred în câştigarea titlului şi sunt optimist şi încrezător că această colaborare, această reconstrucţie ne va aduce rezultatele pe care ni le dorim”, a afirmat patronul Dan Capră.

Gheorghe Mulţescu, care a semnat un contract până la finele actualului sezon, cu drept de prelungire pentru încă unul, s-a declarat bucuros că a revenit la Ploieşti şi consideră că valoarea actualului lot impune obiective dintre cele mai îndrăzneţe.

"Obiectivele sunt conforme cu valorea echipei şi cred în îndeplinirea lor. Ne-am propus clasarea pe locurile 1-2, câştigarea Cupei României, iar în sezonul viitor accederea în grupele competiţiei europene în care vom evolua.

"Toate problemele mai vechi pe care le-am avut cu clubul le-am rezolvat odată cu semnarea noului contract, iar acum sunt bucuros că m-am întors.

"Din păcate, la acest moment, ne confruntăm cu o situaţie delicată, avem mai mulţi jucători suspendaţi sau accidentaţi, dar trebuie să le depășim şi să ne concentrăm la meciul cu Steaua.

"Sigur că în venirea mea aici a contat şi faptul că sunt respectat de galerie, sentimentul e reciproc pentru că există o chimie între noi şi mă bucur că sunt apreciat pentru ce am făcut, în trecut, la Petrolul.

"Repet, am fost surprins de inteligenţa suporterilor ploieşteni, buni cunoscători ai fenomenului fotbalistic, şi am avut o colaborare foarte bună care îmi doresc să continue şi de acum înainte.

"Petrolul mi-a rămas în suflet, mai ales că am avut succes aici, şi am o dorinţă foarte mare să câştigăm campionatul, ar fi o realizare imensă atât pentru mine, cât şi pentru fani şi oraş”, a afirmat Gheorghe Mulţescu.

Colaboratorii lui Mulţescu la Petrolul vor fi antrenorul secund Daniel Timofte şi antrenorii cu portarii Cătălin Mulţescu şi Cătălin Grigore, staff-ul tehnic fiind completat de preparatorii fizici Yuksel Yesilova, Alberto Peribanez şi Ignacio Martinez.

Oscar Piastri domină începutul de sezon din Formula 1
Sport 21 Aprilie 2025, 10:29

Oscar Piastri domină începutul de sezon din Formula 1

Oscar Piastri a câștigat trei din cele cinci curse de Formula 1 din acest an.

Oscar Piastri domină începutul de sezon din Formula 1
Superliga: FCSB - CFR Cluj 3-2, în etapa a 5-a din Play-off
Sport 21 Aprilie 2025, 02:09

Superliga: FCSB - CFR Cluj 3-2, în etapa a 5-a din Play-off

FCSB a învins-o pe CFR Cluj cu 3-2, pe Arena Națională, în derby-ul etapei a 5-a din Play-off-ul Superligii de fotbal....

Superliga: FCSB - CFR Cluj 3-2, în etapa a 5-a din Play-off
Haltere: Luis Manuel Lauret  a cucerit două medalii de bronz la Europene
Sport 20 Aprilie 2025, 20:24

Haltere: Luis Manuel Lauret a cucerit două medalii de bronz la Europene

La Campionatele Europene de Haltere de la Chișinău ultimul sportiv din delegația României, cubanezul naturalizat Luis Manuel...

Haltere: Luis Manuel Lauret a cucerit două medalii de bronz la Europene
Superliga. Poli Iași s-a impus cu 3-0 în duelul cu FC Botoșani
Sport 20 Aprilie 2025, 20:12

Superliga. Poli Iași s-a impus cu 3-0 în duelul cu FC Botoșani

Poli Iași a obținut cea mai clară victorie în derbiul Moldovei

Superliga. Poli Iași s-a impus cu 3-0 în duelul cu FC Botoșani
Tenis: Elina Svitolina a câştigat turneul de la Rouen
Sport 20 Aprilie 2025, 19:51

Tenis: Elina Svitolina a câştigat turneul de la Rouen

Elina Svitolina a învins-o, duminică, cu 6-4, 7-6 (8) pe sportiva sârbă Olga Danilovic, în finala turneului WTA 250 de la Rouen.

Tenis: Elina Svitolina a câştigat turneul de la Rouen
ATP: Zverev, campion la Munchen
Sport 20 Aprilie 2025, 17:27

ATP: Zverev, campion la Munchen

Germanul Alexander Zverev a câștigat turneul ATP 500 de la Munchen. Pe zgura din Bavaria, Zverev l-a învins...

ATP: Zverev, campion la Munchen
Handbal: CSM București câștigă primul meci cu Team Esbjerg
Sport 20 Aprilie 2025, 16:27

Handbal: CSM București câștigă primul meci cu Team Esbjerg

În sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, CSM București a reușit să câștige primul meci din dubla cu...

Handbal: CSM București câștigă primul meci cu Team Esbjerg
FCSB- CFR Cluj  ora 20.00 este meciul zilei in Superliga!
Sport 20 Aprilie 2025, 09:44

FCSB- CFR Cluj ora 20.00 este meciul zilei in Superliga!

FCSB și CFR Cluj, două dintre pretendentele la titlul de campioană, se întâlnesc în etapa a 5-a din play-off. Iar disputa de...

FCSB- CFR Cluj ora 20.00 este meciul zilei in Superliga!