Fotbal: Steaua câștigă la Reșița în Liga a 2-a
CSA Steaua câștigă în deplasare cu ACSM Reşiţa, 0-2 în primul meci al etapei a cincea din play-off-ul ligii secunde.
Articol de Bogdan Predescu, 17 Aprilie 2025, 22:58
CSA Steaua Bucureşti a învins-o pe CSM Reşiţa cu scorul de 2-0, joi, în deplasare, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-off în Liga a II-a de fotbal. Sportivii pregătiți de Daniel Opriţa au deschis scorul prin Cristian Măgeruşan în minutul 22, și au mai înscris odată, în minutul 58, prin Daniel Vîrtej.
CSA Steaua reuşeşte a treia victorie din play-off, iar în clasament pe primul loc se află FK Csikszereda, cu 52 de puncte, urmată de CSA Steaua, cu 51 puncte și FC Argeş cu 44 puncte.
Vineri se joacă FC Metaloglobus Bucureşti cu FC Voluntari (la Clinceni, de la ora 11:00), iar sâmbătă avem FC Argeş – Csikszereda Miercurea Ciuc (la Mioveni, de la 12:30).