FCSB a câștigat Supercupa României
Articol de Alex Țențu, 04 Iulie 2024, 23:22
FCSB este noua deținătoare a Supercupei. Pe stadionul Steaua, campioana României a învins-o pe câștigătoarea Cupei, Corvinul Hunedoara, cu scorul de 3-0. Pentru bucureșteni au marcat: David Miculescu, Marius Ștefănescu și brazilianul Luis Phelipe.
Săptămâna viitoare, ambele echipe își vor începe parcursul continental. Marți, FCSB o va întâlni, în San Marino, pe Virtus, iar Corvinul va juca joi, în Ungaria, contra lui Paks.