EXCLUSIV Mihaela Cambei, după Europenele de haltere: „A fost o avalanșă de emoții. Veneam după cea mai lungă pauză”

Mihaela Cambei s-a întors acasă, după triumful pe linie de la Campionatele Europene de haltere, găzduite de capitala Republicii Moldova, Chișinău. Vicecampioana olimpică de la 49 de kilograme și-a apărat titlurile continentale: aur la total (cu 190 de kilograme ridicate), aur la stilul smuls (cu 85 de kilograme), aur la stilul aruncat (cu 105 kilograme).

România mai are încă trei halterofili medaliați la Europenele aflate în desfășurare: pe Ioana Miron (bronz la smuls, categoria 45 de kilograme, cu 69 de kilograme ridicate), pe Adriana Pană (bronz la smuls, categoria 49 de kilograme, cu 76 de kilograme ridicate) și pe Cristian Luca (argint la smuls, categoria 55 de kilograme, cu 110 kilograme ridicate).

În interviul amplu acordat Radio România Actualități, luni, Mihaela Cambei a vorbit despre revenirea într-o competiție, presiunea resimțită după Jocurile Olimpice, durerile care pot apărea peste noapte, primirea de care a avut parte acasă, transferul de la CSM Onești la CS Dinamo, amintirile din copilărie și hobby-urile prin care își manifestă personalitatea.

- Felicitări, Mihaela! Ai mai adăugat trei medalii de aur în palmares. Ai ajuns acasă, la Dofteana, lângă Onești?
- Mulțumesc mult! Am reușit să-mi apăr titlurile și să-mi mențin poziția în vârf, asta este cel mai important. Da, da, am ajuns. M-am întors cu avionul de la Chișinău, doar la dus am fost cu mașina.

- Cum te-a întâmpinat familia?
- Părinții m-au așteptat cu brațele deschise. Tata era la serviciu, doar mama era acasă și m-a așteptat cu flori și cu multă bucurie.

- Care este povestea acestor Europene de haltere de la Chișinău?
- A fost o avalanșă de emoții, pentru că veneam după o pauză destul de lungă, după Jocurile Olimpice. Dar m-am mobilizat și m-am descurcat, într-un final. A fost bine. A fost cea mai lungă pauză de până acum, să stau aproape nouă luni doar la antrenamente. Povestea se bazează pe muncă, sacrificiu, implicare 100%, indiferent dacă a ieșit bine sau nu competiția, important este să nu fii doborâtă, până la urmă. A fost mai greu, din cauza recuperarării medicale de după Jocurile Olimpice. Am avut o pregătire foarte bună, am avut și mici dificultăți la tehnică, din cauza pauzei, dar eu cred că m-am descurcat.

- Este adevărat că prima competiție de după Jocurile Olimpice este cea mai dificilă?
- Da, este cea mai dificilă. Unu la mână, din cauza perioadei în care faci pauză mai mult decât ești tu obișnuit. Doi la mână, din cauza tensiunii și a presiunii asupra sportivului, pentru că trebuie să-și mențină pozițiile, să fie tot timpul în priză și, odată ce face treabă la Jocuri sau Mondiale, e clar că oamenii au așteptări.

„Durerile fac parte din viața mea”

- Mihaela Cambei, ai resimțit dureri, precum cele de la Paris?
- Da, am resimțit mici dureri din trecut sau, probabil, și unele noi. Dar a fost OK, m-am descurcat, nu a fost ceva care să mă oprească sau să mă facă să renunț la competiție. Cred că durerile fac parte, deja, din viața mea. Încep să mă obișnuisc cu durerile și accidentările care apar imprevizibil, peste noapte, uneori. Ăsta este sportul de performanță. La mine, durerile cele mai grave au fost la cot, la spate și, acum, am avut o mică dificultate în zona lombară.

- Pentru tine, Mihaela, Europenele de haltere au reprezentat, mai degrabă, un test?
- Da, a fost un concurs de verificare. Bătaie nu am avut, după cum s-a și văzut. Am vrut să intru pentru un rezultat bun, pentru o confirmare, o verificare cu mine, să văd pe ce poziție sunt, în momentul de față.

- Ce urmează în programul tău, din acest an?
- Au rămas Campionatele Europene de tineret, din septembrie, și Campionatele Mondiale de seniori, din octombrie.

De la Onești la Dinamo

- Mihaela Cambei, cum vezi această nouă etapă, după transferul de la CSM Onești la CS Dinamo București?
- CSM Onești a fost o etapă frumoasă. Acum, este un pas înainte, un lucru nou. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături și m-au susținut la Onești, de la doamnele de la cantină și femeile de serviciu până la staff, directori și antrenori. La noul meu club, Dinamo, văd o familie, oamenii sunt primitori, prietenoși, se oferă să mă ajute cu ce pot ei mai bine. Este un pas pe care trebuia să-l fac, am crescut și, deja, trebuie să avansez, Este o decizie personală, pe care am văzut-o ca pe un progres și o creștere în performanță.

- Cum ți s-a schimbat viața, după Jocurile Olimpice?
- Viața mea simt că este la fel. Dar, într-adevăr, sunt mult mai cunoscută, mult mai apreciată și oamenii au multe așteptări de la mine. Este un sentiment frumos, doar că, totodată, este și o presiune pentru mine. Mă recunosc oamenii pe stradă. Recunosc că mă amuză treaba asta, uneori. Eu nefiind obișnuită cu așa ceva. Cred că nici acum nu conștientizez 100% ce am realizat. Nu stau să mă gândesc, fac haltere fiindcă iubesc ceea ce fac și nu mă gândesc la cum mă văd oamenii. Am realizat asta, abia după ce am văzut cât de mult mă apreciază oamenii.

La pescuit, după Jocurile Olimpice

- Care este cea mai dragă amintire din copilărie?
- Jocurile copilăriei, care, în ziua de astăzi, dacă mă uit în jur, cam lipsesc, pentru că avem tehnologie, telefoane, jocuri pe calculator, filme și așa mai departe. Tot mai rar vedem oameni care stau împreună, copiii care stau împreună și comunică.

- Este adevărat că mergeai la pescuit, cu tatăl tău?
- La pescuit, când eram mică, nu prea mă duceam. Abia după Jocurile Olimpice de la Paris, m-am dus cu tata la pescuit. Și cu familia. Mie nu prea mi-a plăcut pescuitul atât de mult, dar după Jocuri, chiar am simțit nevoia și chiar m-a relaxat și mi-a plăcut. Mi-a plăcut să stau, să mă relaxez.

- Ai pescuit pe Trotuș, pe Cașin, pe Oituz, pe Tazlău? Aveți multe râuri în apropiere de Onești.
- Da, da. Însă noi am fost undeva în zona Dunării.

- Printre hobby-urile tale se numără machiajul și tatuajele. Ți-ai făcut un tatuaj special, după cucerirea medaliei de argint la Jocurile Olimpice de anul trecut?
- Da, este o fetiță care se consideră a fi eu, care sărută discul de haltere de la Jocuri. Acesta este unul dintre tatuajele făcute după Jocuri, cum și eu am pupat bara de haltere, de altfel, după ce am câștigat argintul. Pentru mine, tatuajul nu seamnă doar un desen, ci pur și simplu simbolizează fiecare poveste importantă sau amintire remarcabilă.

Puteți asculta interviul, în versiunea integrală, în emisiunile Contracronometru și Dimineți cu Soare, la Radio România Actualități.