Ascultă Radio România Actualitaţi Live

EXCLUSIV Mani Gyenes: Vreau să concurez cu o mașină la Raliul Dakar

Emanuel Gyenes a mărturisit că a avut parte de cea mai emoționantă primire, la aterizarea în țară, din toți cei 15 ani de când concurează în Raliul Dakar. Sătmăreanul va primi un premiu de doar 3.000 de euro, pentru triumful recent.

Fundația Țiriac l-a susținut pe Emanuel Gyenes cu cel mai nou model de motocicletă KTM, expunând, duminică, vechiul său model, din precedenta ediție a Raliului Dakar Foto: Gabi Bucur

Articol de Gabriel Bucur, 21 Ianuarie 2025, 08:16

Sute de oameni de toate vârstele, pasionați de motorsport sau simpli curioși, s-au adunat, duminică după-amiază, în Galeria de Automobile „Țiriac Collection" din Otopeni, pentru a-l aplauda pe motociclistul Emanuel Gyenes, de la Autonet Motorcycle Team, singurul român din Raliul Dakar 2025. Sătmăreanul de 40 de ani a fost copleșit de emoții, la întoarcerea din Arabia Saudită, unde a câștigat, pentru a doua oară, Raliul Dakar, la clasa moto fără asistență tehnică.

„A fost o primire altfel, față de ceilalți ani, în care veneau susținători la aeroport. Aici, s-au strâns mai mulți oameni. Cred că și datorită rezultatului pe care l-am obținut și a concursului atât de strâns care a fost între mine și locul 2 la Raliul Dakar. Acum a fost mai greu decât data trecută, victoria de acum înseamnă mai mult decât cea din 2020”, a declarat Mani Gyenes, pentru Radio România Actualități.

Mani Gyenes și-a făcut apariția ca un veritabil campion, într-o ținută pe cât de elegantă, pe atât de practică (având sponsorii imprimați pe cămașă) și purtând cu el medalia de campion și trofeul din acest an, prin care a încununat aventura dusă la capăt cu brio în deșertul saudit. Este al doilea triumf al lui Mani Gyenes, în cei 15 ani de când ia startul în proba care se apropie cel mai mult de esența Raliului Dakar, respectiv Original by Motul, în care piloții se ocupă și de mentenanța vehiculului, de orientarea în spațiu, de amenajarea cortului de dormit și de gospodărirea resurselor tehnice.

Mani Gyenes, un premiu de doar 3.000 de euro

Fundația Țiriac l-a susținut pe Emanuel Gyenes cu cel mai nou model de motocicletă KTM, expunând, duminică, vechiul său vehicul, din precedenta ediție a Raliului Dakar. Actuala motocicletă va fi adusă în țară, din deșert, peste o lună. Gazda evenimentului a fost chiar Ion Țiriac, proprietarul zecilor de mașini de colecție expuse în pavilionul central din Otopeni. Alături de Țiriac și-a făcut apariția, pentru câteva minute, prietenul și fostul coechipier de dublu, Ilie Năstase, care și-a amintit că premiul primit, în urmă cu 50 de ani, pentru un turneu major câștigat era de 25.000 de dolari. Mult peste răsplata lui Gyenes.

Anul acesta, Emanuel Gyenes va primi doar 3.000 de euro pentru succesul din Raliul Dakar, la clasa moto fără asistență tehnică. O sumă infimă, în raport cu cheltuielile suportate. De exemplu, doar înlocuirea tobei motocicletei, avariată într-un accident produs în timpul raliului, costă mai mult de 3.000 de euro. „Bani nu am făcut din motorsport, de-a lungul vremii, dar am legat multe prietenii. Acest sport mi-a oferit multe alte lucruri, inclusiv acest stil de viață pe care îl am. Dacă m-aș întoarce în timp, tot asta aș alege să fac”, a precizat Mani Gyenes, pentru postul nostru de radio.

„Mi-ar plăcea foarte mult să merg cu o mașină la Raliul Dakar. Sunt costuri enorme, dar nu mă dau bătut. Nu zic că este mai greu să obțin o mașină, decât să obțin victoria în ultima etapă”, a adăugat, zâmbind, Emanuel Gyenes, aprobând varianta de a pilota chiar o mașină Dacia, dacă ar primi oferta, după debutul Dacia Sandriders, din acest an.

Mani Gyenes: Cel mai mult mi-a plăcut în America de Sud

Ion Țiriac l-a felicitat pe invitatul său, lansând o opinie curajoasă cu privire la viitorul raliului: „Încă nu este probă olimpică, dar după câte am văzut eu, acum, sunt probe olimpice la sporturi de care nu ați auzit în viața voastră, de exemplu softball”, a transmis omul de afaceri. Nu au lipsit și personalitățile din lumea sporturilor cu motor, spre încântarea lui Mani. „Mă bucur că alături de mine au fost doi dintre românii care au terminat Raliul Dakar, Marcel Butuza și Romeo Duicu. Datorită lui Marcel Butuza (foto, primul din stânga), drumul meu în Dakar nu s-a oprit după prima ediție”, a ținut să menționeze Emanuel Gyenes.

Raliul Dakar a fost, inițial, o competiție organizată în Europa și Africa, între 1979 și 2007, având drept inspirație modelul Raliului Mediteranean, din anii 50. Cu timpul, Raliul Dakar a căpătat renumele de cea mai importantă întrecere de anduranță auto-moto din lume, depășind, și la propriu, granițele originale. America de Sud a găzduit cursele, între 2009 și 2019, pentru ca Orientul Mijlociu să preia organizarea, din anul 2020.

„În America de Sud mi-a plăcut mai mult. Oamenii sunt mai primitori, acolo. Dar concursul este mai greu. Nu cred că se va mai ține vreodată Raliul Dakar în America de Sud sau în Africa, pentru că banii dictează. Și în Arabia Saudită sunt condiții bune, dar lipsesc spectatorii”, a mai spus Emanuel Gyenes, la Radio România Actualități.

Tenis: Jaqueline Cristian eliminată de la Madrid
Sport 23 Aprilie 2025, 22:27

Tenis: Jaqueline Cristian eliminată de la Madrid

Am rămas fără românce în turneul de tenis WTA 1000 de la Madrid, după ce și Jaqueline Cristian a fost eliminată

Tenis: Jaqueline Cristian eliminată de la Madrid
Cupa României: Hermannstadt este prima finalistă
Sport 23 Aprilie 2025, 22:13

Cupa României: Hermannstadt este prima finalistă

La Sibiu, AFC Hermannstadt s-a impus cu 2-1 în fața Rapidului în prima semifinală din Cupa României la fotbal

Cupa României: Hermannstadt este prima finalistă
Tenis: Irina Begu, eliminată încă din primul tur la Madrid
Sport 23 Aprilie 2025, 16:38

Tenis: Irina Begu, eliminată încă din primul tur la Madrid

Irina Begu a fost învinsă de franțuzoaica Diane Parry cu 6-3, 6-4, miercuri, în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Madrid.

Tenis: Irina Begu, eliminată încă din primul tur la Madrid
Fotbal în sală. Campioana a ratat prezenţa în turneul final al Cupei României
Sport 23 Aprilie 2025, 11:34

Fotbal în sală. Campioana a ratat prezenţa în turneul final al Cupei României

United Galaţi este marea absentă din Final Four-ul Cupei României, turneu găzduit de Sala Sporturilor din Târgu Mureş

Fotbal în sală. Campioana a ratat prezenţa în turneul final al Cupei României
EXCLUSIV Sabrina Voinea: „Aurul de la Cupa Mondială mi-a dat încredere pentru Europenele de gimnastică”
Sport 23 Aprilie 2025, 10:26

EXCLUSIV Sabrina Voinea: „Aurul de la Cupa Mondială mi-a dat încredere pentru Europenele de gimnastică”

Gimnasta Sabrina Voinea s-a întors de la Cupa Mondială din Qatar cu o medalie de aur și intră în linie dreaptă cu pregătirea...

EXCLUSIV Sabrina Voinea: „Aurul de la Cupa Mondială mi-a dat încredere pentru Europenele de gimnastică”
Polo pe apă: CSM Oradea, învinsă  de Barceloneta în Liga Campionilor, scor 8-14
Sport 22 Aprilie 2025, 22:10

Polo pe apă: CSM Oradea, învinsă  de Barceloneta în Liga Campionilor, scor 8-14

Echipa CSM Oradea a pierdut marți, în propriul bazin, în faţa formaţiei spaniole Zodiac CNA Barceloneta, scor 8-14, în al...

Polo pe apă: CSM Oradea, învinsă  de Barceloneta în Liga Campionilor, scor 8-14
EXCLUSIV | Luis Manuel Lauret, medaliat european la haltere: O să învăț imnul, pentru când voi urca pe podium la Jocurile Olimpice
Sport 22 Aprilie 2025, 17:42

EXCLUSIV | Luis Manuel Lauret, medaliat european la haltere: O să învăț imnul, pentru când voi urca pe podium la Jocurile Olimpice

Luis Manuel Lauret este primul halterofil naturalizat de România. Născut în Cuba, Lauret a obținut cetățenia în noiembrie...

EXCLUSIV | Luis Manuel Lauret, medaliat european la haltere: O să învăț imnul, pentru când voi urca pe podium la Jocurile Olimpice
S-au decernat premiile Laureus World Sports
Sport 22 Aprilie 2025, 06:28

S-au decernat premiile Laureus World Sports

Săritorul cu prăjina Armand Duplantis și gimnasta Simone Biles sunt marii câștigători ai galei de la Madrid.

S-au decernat premiile Laureus World Sports