Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cupluri faimoase din sport

Ziua Îndrăgostiților este serbată și în rândul sportivilor.

Cupluri faimoase din sport
Sursa foto: Nadia Comăneci / Facebook

Articol de Gabriel Bucur, 14 Februarie 2019, 21:59

Sportivii de performanță sunt printre cei mai ocupați oameni din lume. Cantonamentele și ritmul competițiilor aproape că îi învelesc pe aceștia într-un acvariu din care rar se zăresc aspectele dintr-o viață normală. Ne putem face o idee dacă privim calendarul din tenis, unde, săptămână de săptămână, jucătorii trebuie să se mute într-o altă zonă a planetei. Tocmai din acest stil de viață s-au născut multe legături între sportivi, inclusiv căsnicii durabile.

Rămânând la tenis, Ziua îndrăgostiților din sport cu siguranță îi are cap de afiș pe celebrii Stefi Graff și Andre Agassi. Sunt împreună de aproape 20 de ani, din care 18 petrecuți ca o familie, alături de cei doi copii. Ea este recunoscută de mulți specialiști drept cea mai bună jucătoare din istorie, în vreme ce el este primul tenismen care s-a impus, într-un singur an, în toate cele patru turnee de Mare Șlem, pe cele trei suprafețe (zgură, iarbă și hard).

Cumulat, Stefi Graff și Andre Agassi au cu mult peste 2.000 de meciuri jucate ca profesioniști, din care nemțoaica a câștigat 88% din cele de simplu, iar americanul mai mic cu un an – 76%. Nu mai punem la socoteală cele aproape 30 de turnee de Mare Șlem cucerite și perioadele în care au dominat clasamentele WTA și ATP. Graff a ocupat fotoliul de lider în 377 de săptămâni (record absolut), din care 186 consecutive, în vreme ce Agassi are 101 săptămâni pe primul loc.

Rămânem cu un picior în tenis și cu celălalt pășim în fotbal, pentru că trecem la un cuplu ceva mai tânăr: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger. Sârboaica s-a retras din activitate în 2016, la doar 29 de ani, după câțiva ani în care a fost la cel mai înalt nivel și chiar a obținut un titlu de Mare Șlem, iar soțul ei încă mai evoluează, la echipa Chicago Fire din liga de fotbal nord-americană. Relația lor a început în septembrie 2014, așadar la câteva luni după ce Schweinsteiger a ridicat deasupra capului trofeul de campion mondial, alături de naționala Germaniei.

Sigur că nu puteau lipsi din această serie Nadia Comăneci și Bart Conner. Soarta a făcut ca „Zeița de la Montreal” să-și cunoască marea jumătate chiar în acel an 1976, când copila din Onești reușea ceva unic: primul exercițiu perfect, moment în care tabelele electronice de scor, încă rudimentare, au putut arăta doar un „1” urmat de un punct și doi de „0”. Există câteva poze de atunci cu cei doi gimnaști, cea mai romantică afișându-l pe Bart în timp ce o sărută pe obraz pe Nadia, care ține mândră un trofeu. Nadia și Bart s-au reîntâlnit în 1990, în Statele Unite, după ce ea a fugit din România, iar el a recunoscut-o în presă și a făcut demersuri pentru a o revedea, fapt care le-a schimbat amândurora soarta. S-au căsătorit după șase ani și au împreună un băiat de 12 ani, iar pasiunea pentru gimnastica artistică le-a adus un renume mondial, dar și îndrăgirea celor cuceriți de povestea lor specială de dragoste.

Rămânând în zona gimnasticii, țara noastră mai are două exemple de perechi care au scris istorie. Bela și Marta Karolyi, cei care au ajutat-o pe Nadia Comăneci să obțină notele de 10 și cele cinci medalii olimpice de aur, sunt nu doar o familie, ci și o echipă, care, în prezent, ține frâiele gimnasticii din Statele Unite. De asemenea, Octavian Bellu și Mariana Bitang formează o pereche sudată prin miile de antrenamente pe care le-au avut cu ultimele generații de gimnaști români.

Revenind pe plan internațional, nu putem uita de câteva cupluri care, la un moment dat, în istoria recentă, au ținut cap de afiș în presa sportivă. Tiger Woods, unul dintre cei mai buni jucători de golf din lume, a format o pereche cu Lindsey Vonn, legendă în schiul alpin, retrasă din activitate chiar zilele trecute. Bulgarul Grigor Dimitrov a fost unul dintre sportivii privilegiați, dat fiind că a avut-o alături atât pe Serena Williams, cât și pe Maria Șarapova, în vreme ce Chris Evert, prima jucătoare care a condus topul WTA, în 1975, s-a iubit cu Greg Norman, australianul care a stat 331 de săptămâni pe primul loc în ierarhia celor mai buni jucători de golf.

La final, nu putem ignora câteva perechi care s-au remarcat prin mediatizarea de care au avut parte. David Beckham și Victoria nu doar că sunt tratați de presa internațională drept unul dintre cele mai cool cupluri, dar au dat dovadă și de o viață de familie demnă de laudă. Sunt împreună de 20 de ani și au patru copii. Tot de aproape două decenii sunt soț și soție Enrique Iglesias și Anna Kurnikova, în vreme ce Gerard Pique și Shakira sunt un alt exemplu de iubire care trece nu doar ecranele, cât și testul timpului.

Penultima etapă a Cupei Mondiale, seniori, la sanie pe pistă naturală
Sport 11 Februarie 2019, 11:34

Penultima etapă a Cupei Mondiale, seniori, la sanie pe pistă naturală

Ţara noastră a fost reprezentată de sportivii Bogdan Moroşan, Mihai Coubiş, Alexandru Coca, Petrică Pilug, Ioana Ismana,...

Penultima etapă a Cupei Mondiale, seniori, la sanie pe pistă naturală
Pugilistul Oleksandr Usyk şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea
Sport 22 Decembrie 2024, 05:38

Pugilistul Oleksandr Usyk şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea

Ucraineanul a câștigat și al doilea meci cu Tyson Fury, desfasurat la Riad, in Arabia Saudita.

Pugilistul Oleksandr Usyk şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea
Superliga: Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2
Sport 21 Decembrie 2024, 22:30

Superliga: Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2

Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0 pe terenul Gloriei Buzău într-un meci din etapa a 21-a a Superligii de fotbal. Echipa...

Superliga: Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2
Handbal. Remiză în cele două amicale susținute de naționala masculină de tineret
Sport 21 Decembrie 2024, 16:45

Handbal. Remiză în cele două amicale susținute de naționala masculină de tineret

Selecționatele de handbal tineret ale României și Serbiei au disputat două amicale, în sala ”Constantin Jude”. Oaspeții s-au...

Handbal. Remiză în cele două amicale susținute de naționala masculină de tineret
Răzvan Burleanu: așteptăm decizia TAS în cazul sancțiunii primite de la UEFA
Sport 21 Decembrie 2024, 15:51

Răzvan Burleanu: așteptăm decizia TAS în cazul sancțiunii primite de la UEFA

Răzvan Burleanu (40 de ani), președintele Federației Române de Fotbal, a susținut vineri după-amiaza o conferință de presă...

Răzvan Burleanu: așteptăm decizia TAS în cazul sancțiunii primite de la UEFA
Luptătorul Alin Alexuc și-a încheiat cariera
Sport 21 Decembrie 2024, 11:11

Luptătorul Alin Alexuc și-a încheiat cariera

Luptătorul Alin Alexuc s-a retras din activitate, la vârsta de 34 de ani.

Luptătorul Alin Alexuc și-a încheiat cariera
FRF a anunțat datele barajelor pentru sferturile Cupei României.
Sport 20 Decembrie 2024, 13:54

FRF a anunțat datele barajelor pentru sferturile Cupei României.

Federația Română de Fotbal a anunțat datele de disputare ale barajelor pentru stabilirea clasamentului final a două dintre...

FRF a anunțat datele barajelor pentru sferturile Cupei României.
EXCLUSIV Marcel Glăvan, noul antrenor al lui Cătălin Chirilă: Voi încerca să unesc echipa de canoe
Sport 20 Decembrie 2024, 09:28

EXCLUSIV Marcel Glăvan, noul antrenor al lui Cătălin Chirilă: Voi încerca să unesc echipa de canoe

Noul antrenor al lotului olimpic de canoe al României, Marcel Glăvan, a povestit, pentru Radio România Actualități, cum a...

EXCLUSIV Marcel Glăvan, noul antrenor al lui Cătălin Chirilă: Voi încerca să unesc echipa de canoe