Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cristina Pîrv a lăsat Brazilia pentru Cluj. Îşi deschide academie de volei

Cristina Pîrv, poate cea mai valoroasă voleibalistă din istoria acestui sport din țara noastră, a decis să se întoarcă definitiv acasă, în România.

Cristina Pîrv a lăsat Brazilia pentru Cluj. Îşi deschide academie de volei
Sursa foto: arhiva personală

Articol de Catrinel Oprişiu, 16 Martie 2019, 21:15

După o viață trăită peste hotare, în Italia și mai ales în Brazilia, Cristina s-a stabilit la Cluj, alături de cei doi copii, și a povestit in emisiunea Contra Cronometru ce a făcut-o să revină pe meleagurile natale dar și ce ar vrea să facă pentru voleiul românesc.

Cristina, ai revenit în țară după foarte mulți ani. Cum te-ai hotărât să te întorci în țară?
Îmi era foarte dor de casă, de rădăcinile mele. Să zicem că inima a fost mai presus de toate. Așa m-am hotărît să îmi iau copiii cu mine și să mă întorc în România.

Te-ai stabilit la Cluj. Cum este viața acolo, după foarte mulți ani petrecuți peste hotare, mai ales în Italia și în Brazilia?
Într-adevăr am petrecut mulți ani afară. Am stat și în Argentina, si in Rusia, și în Franța, nu numai în Italia și Brazilia. Am văzut câteva țări și m-am simțit bine oriunde am stat. Acum sunt foarte bine aici la Cluj. Ne-am adaptat foarte bine și eu și copiii. Îmi era puțin teamă pentru ei, că nu se vor adapta, dar suntem toți bine. S-au integrat foarte bine și și-au făcut deja prieteni aici. Au început să facă și sport mai intens. Patrick (10 ani) practica fotbalul iar Nicoll (14 ani) este la volei. Ne simțim bine aici și mă bucur că suntem în România.

Ai spus ca Nicoll practica voleiul. Nu simte presiune tinand cont ca provine dintr-o familie de voleibalisti celebri (tatal, Giba, este campion olimpic cu Brazilia la Jocurile Olimpic de la Atena, din 2004)?
Pot să îți spun că ea a simțit mai multă presiune în Brazilia decât aici la noi. Chiar mă bucur că ea a decis singură că vrea să joace volei. Niciodată nu am forțat-o și nici nu vreau să fac asta pentru că m-am gîndit tot timpul la presiune la care poate fi supusă. Ea trebuie să-și urmeze destinul ei și să decidă singură ce vrea să facă. Îmi doresc ca ea să fie cunoscută pentru ceea ce face ea și nu pentru ceea ce au realizat părinții ei. Mă bucur că aici în România ea a prins mai multă dragoste pentru volei și că poate să fie ea. Este cel mai important lucru.

Tu cu ce îți ocupi timpul la Cluj?
În primul rând sunt mamă. Mă ocup de copii. În ultima perioadă am fost prezentă și la mai multe evenimente din volei, dar și din alte sporturi, precum baschet, și mă bucură acest lucru. Am stat puțin să mă gîndesc ce vreau să fac și cum să fac. Înainte de toate era important să văd daca se adaptează copiii la viața de aici pentru a decide ce fac mai departe. Vreau să îmi deschid o Academie de Volei și să investesc în tineri. Cred că este foarte important acest lucru. Și vreau să se vorbească mai mult despre volei la noi în țară. Vreau să dau înapoi sportului ceea ce mi-a oferit el mie.

Cum vrei să îi atragi pe români mai mult spre volei?
În primul rând vreau să spun faptul că practicând un sport, în principal voleiul, este o altă formă de educație. Mi-am dat seama de acest fapt pe tot parcursul carierei mele naționale și international. Chiar dacă nu ajungi sportiv de performanță dacă faci sport îți poți găsi un echilibru în viață. Voleiul este singurul sport de echipă în care jucătorii depind unul de celălalt. Înveți să lucrezi în colectiv și devi disciplinat. Te poți forma atât ca om cât și ca atlet. Sunt convinsă că lumea privește voleiul ca pe un sport oarecare. Dar este o mare formă de disciplină. Am văzut peste tot cum copiii au nevoie să facaă mișcare. Mai ales în aceasta perioadă în care internetul este la mare căutare. Eu cred că prin sport, și volei în special, copiii își pot deschide mai multe orizonturi.

Te-ai gândit sa faci poate și școli de vară? În străinătate sunt la mare căutare.
Da, m-am gândit la ceva campinguri pentru la vară. Când va fi vremea mai bună. Voi merge și în alte țări unde am fost invitată de alte personalităși din lumea voleiului. Este foarte important să atragem lumea spre volei mai ales că poate fi practicat de toată lumea și la orice vârstă. În Brazilia am văzut oameni și la 50 de ani și la 60 de ani jucând volei. Nu trebuie să fi înalt sau slab pentru a juca de placer volei în timpul liber, în parcuri sau pe plajă.

Anul trecut ai fost prezentă la Bucuresti la turneul final al Ligii Campionilor. Atunci, în premieră, o echipă din România a disputat finala. Este vorba de Volei Alba Blaj echipa care și în acest an a ajuns în ultimul act al Cupei CEV. Cum vezi aceasta permormanță?
Vreau în primul rând să felicit conducerea clubului, antrenorii, staff-ul tehnic si bineînțeles jucătoarele pentru performanța de anul trecut dar și pentru ceea ce au reușit să facă în acest sezon. Cupa CEV este a doua competitie ca valoare din Europa, îi felicit că au ajuns să joace finala și le urez mult succes. Mă bucur că sunt și romance printre atatea jucatoare străine la Alba Blaj. Mă refer la Ioana Baciu și Nneka Onyenjekwe. Este important pentru ele și pentru echipa națională.

Cum vezi finala cu Busto Arsizio? Și vei fi prezentă la meciul tur de la Sibiu?
Sper să fie un meci foarte bun în favoarea noastră și sper într-un rezultat care să ajute pe Alba Blaj să aducă un nou trofeu în România. Astfel se va vorbi în continuare despre țara noastră și în Europa. Vreau să merg să văd meciul de la Sibiu pentru că și eu am jucat finala Cupei CEV și am câștigat trofeul cu Asystel Novarra.

Esti ambasadoare voleiului din Romania, cel putin ai primit o diploma în acest sens. Cei de la Federația Română de Volei te-au căutat de când ai revenit în țară?
Nu. Tot timpul îmi pun întrebarea asta. Nu am alt răspuns decât, nu. Nu am fost contactata chiar daca sunt ambasadoare oficiala a voleiului romanesc. Eu vreau să ajut cu ce pot dar din păcate mi s-a spus că nu au nevoie de mine. Că nu am niciun fel de experiență. Atunci am zis OK, O să stau în banca mea și o să fac ceea ce pot eu personal.

Asta, cu toate că România va fi co-organizatoare a Campionatului European de volei feminin din 2021, care va avea loc chiar la Cluj, acolo unde tu acum ești acasă.
Da, știu și de acest lucru. Mă bucur că este la Cluj. Este un oraș superb. În rest nu știu ce pot să fac dacă ei nu au nevoie de mine. Singură chiar nu știu ce pot face.

Poate vei putea colabora pe plan local, cu cei din Cluj, care sunt foarte implicați în evenimentele sportive.
Bineînțeles. Eu asta îmi doresc. Să dau voleiul ce mi-a dat el. Și mi-a dat multe. Sunt dispusă să ajut, să colaborez cu toți cei care se implică în volei, cu cei care conduc voleiul sau sportul, aici, la noi în România.

Sport 13 Martie 2019, 01:19

Juventus și City își continuă drumul spre trofeul Ligii Campionilor

Juventus Torino și Manchester City s-au calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Juventus și City își continuă drumul spre trofeul Ligii Campionilor
Pugilistul Oleksandr Usyk şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea
Sport 22 Decembrie 2024, 05:38

Pugilistul Oleksandr Usyk şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea

Ucraineanul a câștigat și al doilea meci cu Tyson Fury, desfasurat la Riad, in Arabia Saudita.

Pugilistul Oleksandr Usyk şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea
Superliga: Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2
Sport 21 Decembrie 2024, 22:30

Superliga: Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2

Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0 pe terenul Gloriei Buzău într-un meci din etapa a 21-a a Superligii de fotbal. Echipa...

Superliga: Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2
Handbal. Remiză în cele două amicale susținute de naționala masculină de tineret
Sport 21 Decembrie 2024, 16:45

Handbal. Remiză în cele două amicale susținute de naționala masculină de tineret

Selecționatele de handbal tineret ale României și Serbiei au disputat două amicale, în sala ”Constantin Jude”. Oaspeții s-au...

Handbal. Remiză în cele două amicale susținute de naționala masculină de tineret
Răzvan Burleanu: așteptăm decizia TAS în cazul sancțiunii primite de la UEFA
Sport 21 Decembrie 2024, 15:51

Răzvan Burleanu: așteptăm decizia TAS în cazul sancțiunii primite de la UEFA

Răzvan Burleanu (40 de ani), președintele Federației Române de Fotbal, a susținut vineri după-amiaza o conferință de presă...

Răzvan Burleanu: așteptăm decizia TAS în cazul sancțiunii primite de la UEFA
Luptătorul Alin Alexuc și-a încheiat cariera
Sport 21 Decembrie 2024, 11:11

Luptătorul Alin Alexuc și-a încheiat cariera

Luptătorul Alin Alexuc s-a retras din activitate, la vârsta de 34 de ani.

Luptătorul Alin Alexuc și-a încheiat cariera
FRF a anunțat datele barajelor pentru sferturile Cupei României.
Sport 20 Decembrie 2024, 13:54

FRF a anunțat datele barajelor pentru sferturile Cupei României.

Federația Română de Fotbal a anunțat datele de disputare ale barajelor pentru stabilirea clasamentului final a două dintre...

FRF a anunțat datele barajelor pentru sferturile Cupei României.
EXCLUSIV Marcel Glăvan, noul antrenor al lui Cătălin Chirilă: Voi încerca să unesc echipa de canoe
Sport 20 Decembrie 2024, 09:28

EXCLUSIV Marcel Glăvan, noul antrenor al lui Cătălin Chirilă: Voi încerca să unesc echipa de canoe

Noul antrenor al lotului olimpic de canoe al României, Marcel Glăvan, a povestit, pentru Radio România Actualități, cum a...

EXCLUSIV Marcel Glăvan, noul antrenor al lui Cătălin Chirilă: Voi încerca să unesc echipa de canoe