Camerunezul Clinton N’Jie a semnat cu Rapid
Marius Şumudică primeşte întăriri pentru un parcurs cât mai bun în Superliga de fotbal
Articol de Răzvan Apostolescu, 11 Septembrie 2024, 12:08
Rapid continuă campania de achiziţii şi l-a transferat în Giuleşti pe atacantul camerunez Clinton N’Jie, de 31 de ani. Contractul se întinde pe două sezoane. Africanul are o carieră marcată de borne importante precum Olympique Lyon, Olympique Marseille, Dinamo Moscova sau Tottenham Hotspur.
Pentru naţionala Camerunului, Clinton N’Jie a înscris 10 goluri în 44 de meciuri, reușind să câștige Cupa Africii, în 2017, după o finală contra Egiptului.
„Sunt bucuros să fiu aici, este o plăcere pentru mine să mă alătur unuia dintre cele mai mari cluburi din România. Am văzut cât de mult și-a dorit clubul să vin aici și a fost simplu pentru mine să iau o decizie. Sunt entuziasmat să încep treaba la Rapid”, a spus camerunezul pentru fcrapid.ro