Calificare românească la Jocurile Olimpice, în proba de gimnastică ritmică
Ana Luiza Filiorianu s-a calificat pe tabloul Jocurilor Olimpice de gimnastică ritmică, în proba de individual compus.
Articol de Alex Țențu, 22 Aprilie 2016, 15:36
Ana Luiza Filiorianu s-a calificat pe tabloul Jocurilor Olimpice de gimnastică ritmică, în proba de individual compus.
La doar 16 ani, Filiorianu şi-a asigurat biletul pentru marele eveniment al verii, în urma turneului preolimpic de gimnastică ritmică disputat la Rio de Janeiro.
Cu un total de 66.699, gimnasta a terminat concursul pe poziţia a şaptea din 24, cele mai mari note fiind obţinute la minge (17.233) şi la panglică (17.150).
În ciuda rezultatelor mai slabe la cerc (15.950) şi măciuci (16.366), sportiva legitimată la CS Olimpia Bucureşti va reprezenta România la Jocurile Olimpice, în proba de gimnastică ritmică, după o pauză de 20 de ani.
În 1996, la Atlanta, reprezentatele tricolore au fost Alina Stoica şi Dana Carteleanu, însă niciuna nu a putut accede în faza finală a competiţiei.
Cea mai mare performanţă olimpică a României în acest sport datează din anul 1984, atunci când Doina Stăiculescu obţinea medalia de argint la Los Angeles, în proba de individual compus.