Antrenorul CSM Galaţi, Florin Nini, care a leşinat în timpul meciului cu CSO Voluntari, externat din spital
Antrenorul echipei de bachet CSM Galaţi, Florin Nini, căruia i s-a făcut rău şi a leşinat, sâmbătă seară, în timpul meciului cu CSO Voluntari, a fost externat dintr-un spital din Capitală, unde a fost transportat de urgenţă în pauza partidei.
Articol de Robert Şişcă, 29 Decembrie 2024, 16:40
Antrenorul echipei de baschet CSM Galaţi, Florin Nini, căruia i s-a făcut rău şi a leşinat, sâmbătă seară, în timpul meciului cu CSO Voluntari, a fost externat dintr-un spital din Capitală, unde a fost transportat de urgenţă în pauza partidei.
”Antrenorul Florin Nini a trecut prin momente dificile în partida de la Voluntari. Tehnicianului echipei de la Dunăre i s-a făcut rău şi a fost dus cu salvarea la un spital din Bucureşti.
Din fericire, starea lui Florin Nini a devenit stabilă la câteva ore după ce a ajuns la spital şi a fost externat. Antrenorul principal al lui CSM Galaţi ar putea să stea pe bancă la prima partidă din 2025, programată în 5 ianuarie la Galaţi, cu FC Argeş Piteşti. ”Sănătate multă, Florin Nini!”, a transmis, duminică, CSM Galaţi.