Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Vremea rece cuprinde România

În noaptea dintre sâmbătă şi duminică a nins în zonele montane ale judeţului Harghita, în Masivul Bucegi, dar şi la Întorsura Buzăului. Duminică vântul va avea intensificări în toate regiunile.

Vremea rece cuprinde România
Circulaţia pe DN1A în zona localităţii prahovene Cheia se desfăşoară cu dificultate din cauza zăpezii.

Articol de Paul Poteraşi, 09 Octombrie 2011, 10:50

Primele ninsori din acest au început să cadă la acest sfârşit de săptămână în zonele montane.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, duminică vântul va avea intensificări în toate regiunile.

De asemenea, va ploua pe arii extinse, mai însemnat cantitativ în regiunile extracarpatice, precum şi în cele montane, unde la altitudini mai mari de 1800 de metri precipitatiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va sufla tare.

În judeţul Harghita ninsoarea a venit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zonele înalte din judeţ aşternându-se zăpada care pe alocuri atinge chiar şi zece centimetri.

Meteorologii au consemnat minime termice pozitive în majoritatea localităţilor.

De asemenea a fost înregistrat un grad Celsius la Miercurea Ciuc, 2 grade la Joseni şi 3,5 grade la Topliţa.

În localităţile din zonele joase ale judeţului Harghita a plouat toată noaptea, înregistrându-se cantităţi de precipitaţii de până la 15 litri pe metru pătrat la Miercurea Ciuc şi 20 de litri la Tuşnad.

Minima absolută a lunii octombrie în judeţul Harghita s-a înregistrat în anul 1988, la Miercurea Ciuc, unde au fost minus 13,5 grade Celsius, în vreme ce maxima absolută a lunii, de 30,6 grade Celsius, a fost măsurată în 1955, în aceeaşi localitate.

Pericol de avalanşă în Masivul Bucegi

Potrivit corespondentului Radio România Actualităţi, Simona Uţă, sâmbătă noaptea a nins şi în Masivul Bucegi, salvamontiştii avertizând că în partea superioară a văilor există risc de avalanşă după ce stratul de zăpadă a ajuns la jumătate de metru.

Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să nu urce pe munte, întrucât stratul de zăpadă este foarte instabil, iar pe partea superioară a văilor există risc de producere a unor avalanşe.

Duminică dimineaţă, în Masivul Bucegi continua să ningă.

Telecabinele din staţiunile prahovene Sinaia şi Buşteni nu funcţioneaza din cauza vântului foarte puternic.

Circulaţia pe DN1A la km 150-161, în zona localităţii prahovene Cheia se desfăşoară cu dificultate din cauza zăpezii.

Ninge de mai bine de trei ore iar stratul de zăpadă depus pe carosabil este de 5-7 cm.

Trei tiruri neechipate corespunzator au fost oprite pe marginea drumului şi vor fi tractate până la limita judeţului de utilajele Societaţii de Drumururi Naţionale-Prahova.

În zona se acţionează cu material antiderapant şi două utilaje.

Şoferilor le este recomandat să evite zona dacă nu au autoturismele echipate corespunzător.

Ninsori şi la Întorsura Buzăului

A nins toată noaptea şi în zona Întorsurii Buzăului, iar temperatura a coborât până la 0 grade Celsius.

Potrivit Agerpres, stratul de zăpadă măsoară, în medie, cinci centimetri, dar în pasul Predeluţ, ce face legătura între localităţile Teliu (jud. Braşov) şi Întorsura Buzăului (Covasna) are o grosime de opt centimetri.

Meteorologii de la staţia din Întorsura Buzăului spun că nu este pentru prima dată când ninge în luna octombrie, dar că zăpada nu va rezista deoarece în timpul zilei temperaturile vor creşte.

Potrivit dispeceratului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, pe toate drumurile din judeţ se circula fluent, dar pe carosabil ud şi în condiţii de precipitaţii.

Transfăgărăşanul rămâne deschis până la sfârşitul lunii

Potrivit corespondentului Radio România Actualităţi, Constantin Paşol, a nins şi în Masivul Făgăraş, dar Transfăgărăşanul rămâne deschis circulaţiei auto.

Acum, pe partea sudică a masivului, în partea argeşeană a Făgăraşului startul de zăpadă măsoară între 10 şi 15 cm la peste 1800 de metri altitudine.

Pe Transfăgărăşan a început să ningă de sâmbătă seara, iar de la Cabana Capra până la Bâlea Lac stratul de zăpadă măsoară poate ajunge la 15 de cm.

Salvamontiştii argeşeni spun că de la 1700 – 1800 de metri altitudine stratul de zăpadă este pudrat şi creşte progresiv spre creastă, după Cabana Capra spre Cota 2000, de la kilometrul 123.

DN 7 C, Transfăgărăşan va rămâne deschis până la sfârşitul lunii, iar cei care vor să se bucure de ninsoare, pot da o fugă la munte.

Înainte de a pleca, nu uitaţi să luaţi la voi echipamentul de iarnă.

“Turiştii trebuie să fie echipaţi de iarnă. Nu există deocamdată pericol de avalanşă, dar cei care merg pe creastă trebuie să aibe îmbrăcăminte groasă, colţari, piolet sau beţe de schi cu ei”, a declarat şeful Serviciului Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu.

Ultima ninsoare pe Transfăgărăşan s-a înregistrat pe 27 iunie, când stratul de zăpadă a măsurat 10 centimetri.

Judeţul Timiş: Un incendiu la locomotiva unui marfar s-a produs în comuna Şandra
România 28 Aprilie 2025, 23:34

Judeţul Timiş: Un incendiu la locomotiva unui marfar s-a produs în comuna Şandra

Nu s-au înregistrat victime, iar focul a fost lichidat în scurt timp.

Judeţul Timiş: Un incendiu la locomotiva unui marfar s-a produs în comuna Şandra
România, restanță majoră în domeniul abilităților digitale
România 28 Aprilie 2025, 22:15

România, restanță majoră în domeniul abilităților digitale

România este pe ultimul loc în UE în ceea ce privește proporția fetelor între 16 și 19 ani cu preocupări și abilități digitale.

România, restanță majoră în domeniul abilităților digitale
Preşedinta CNAS, Valeria Herdea, a fost revocată din funcție
România 28 Aprilie 2025, 21:26

Preşedinta CNAS, Valeria Herdea, a fost revocată din funcție

În locul său a fost numit Horațiu Remus Moldovan, revocat în prealabil din funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Preşedinta CNAS, Valeria Herdea, a fost revocată din funcție
15 august - Ziua Maramureşului
România 28 Aprilie 2025, 20:20

15 august - Ziua Maramureşului

Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

15 august - Ziua Maramureşului
DNSC NU confirmă un atac cibernetic în cazul penei de curent din S-V Europei
România 28 Aprilie 2025, 19:53

DNSC NU confirmă un atac cibernetic în cazul penei de curent din S-V Europei

DNSC mai precizează că nu a fost nevoie nici de ridicarea nivelului de alertă în UE.

DNSC NU confirmă un atac cibernetic în cazul penei de curent din S-V Europei
Ghid pentru vaccinare
România 28 Aprilie 2025, 18:26

Ghid pentru vaccinare

Sunt incluse detalii legate de schemele de compensare a vaccinurilor, prescrierea reţetelor, sau modul de administrare a...

Ghid pentru vaccinare
Senatul a adoptat moţiunea simplă la adresa ministrului muncii
România 28 Aprilie 2025, 15:14

Senatul a adoptat moţiunea simplă la adresa ministrului muncii

Moțiunea, care vizează sistemul de pensii, a trecut cu 61 de voturi pentru și 59 împotrivă.

Senatul a adoptat moţiunea simplă la adresa ministrului muncii
Primarul sectorului 4 susține că o parte din planșeul de la Piața Unirii s-ar putea prăbuși
România 28 Aprilie 2025, 14:17

Primarul sectorului 4 susține că o parte din planșeul de la Piața Unirii s-ar putea prăbuși

Daniel Băluţă a prezentat luni un document emis de un contractor al Termoenergetica, potrivit căruia, plăcile de beton din...

Primarul sectorului 4 susține că o parte din planșeul de la Piața Unirii s-ar putea prăbuși