Virusul gripei face încă şase victime
Numărul deceselor provocate de gripă în această iarnă a ajuns la 79.
Articol de Radiojurnal, 05 Martie 2018, 14:06
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a confirmat alte şase decese din cauza virurului gripal.
Este vorba de patru femei cu vârsta cuprinsă între 46 şi 70 de ani. Acestea erau din Bucureşti, judeţul Sibiu şi două din judeţul Prahova.
Celelalte două decese au survenit în cazul a doi bărbaţi. Unul dintre ei avea vârsta de 53 de ani şi era din judeţul Bihor, iar cel de-al doilea avea 68 de ani şi era din Bucureşti.
În toate cazurile, pacienţii aveau boli preexistente şi nu erau vaccinaţi antigripal. Numărul total de decese provocate de gripă a ajuns la 79.