Valeria Herdea: Noua platformă a CNAS ar putea fi funcțională de la jumătatea anului viitor
Preşedintele Casei Naţionale de Sănătate, doctorul Valeria Herdea, a declarat la rubrica Apel matinal, de la RRA, că lucrările de mentenanţă a platformei informatice continuă şi este posibil să mai fie probleme cu funcţionarea ei.

Articol de Radiojurnal, 03 Martie 2025, 10:02
Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este funcţională, iar serviciile pentru pacienţi se acordă, de la începutul acestei luni, cu obligativitatea validării cardului de sănătate.
Şi furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să raporteze online în trei zile lucrătoare.
Luna trecută, platforma nu a mers din cauza unei avarii majore a sistemului informatic, iar serviciile medicale au putut fi acordate fără validarea cardului.
Preşedintele Casei Naţionale de Sănătate, doctorul Valeria Herdea, a declarat la rubrica Apel matinal, de la postul nostru de radio, că lucrările de mentenanţă a platformei informatice continuă şi este posibil să mai fie probleme cu funcţionarea ei.
Şefa CNAS a mai adăugat că se lucrează şi la noua platformă, care ar urma să fie operaţională de la jumătatea anului viitor.