Unirea a fost „visul generației pașoptiste”

Daniela Petrican: Ziua Unirii Principatelor Române este marcată astăzi în toate marile orașe ale țării, dar centrul manifestărilor rămâne capitala Moldovei, Iașiul, unde sărbătorirea împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor a început ieri cu un eveniment organizat la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", la care sunt invitate și personalități de peste Prut, inclusiv președintele Academiei Republicii Moldova.

Cătălin Cîrnu: În această dimineață, la Iași sunt programate manifestări oficiale - un Te Deum, discursuri, depuneri de coroane, parada militară și hora Unirii. Evenimente dedicate Unirii sunt pe parcursul zilei și la Focșani, iar la București vor fi depuse coroane și jerbe de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Patriarhiei. Despre personalitățile care au făcut posibil visul Unirii discutăm astăzi cu doamna profesor doctor Georgeta Filitti, istoric și membru de onoare al Academiei Române. Cu toții știm că visul Unirii a fost posibil grație personalității domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Evident, nu a fost singurul. Un om marcat însă de destin, despre care și acum, după atâția ani, credem noi că nu știm niciodată suficient de multe. Ar fi ceva noutăți, descoperite mai cu seamă de istorici?
Georgeta Filitti: Sigur că se pot descoperi mereu lucruri noi, dar esențiale e mai greu, pentru că viața lui, faptele lui au fost teribil de bine analizate. Şi au fost şi nişte șanse. Sigur că Unirea noi o legăm de personalitatea lui, dar trebuie să spunem că ăsta este visul generației pașoptiste. Cum spunea Kogălniceanu, era "cheia de boltă a istoriei noastre", şi atunci trebuia cu orice preţ să realizăm lucrul acesta. Și după 1848, atât moldovenii cât și muntenii, că s-au aflat în exil după Revoluție sau că erau pe teritoriul celor două țări, au militat în acest sens.
Acum, de ce este atât de important? Nu numai astăzi, totdeauna a fost importantă evocarea Unirii Principatelor, pentru că a fost o manifestare inteligentă, puternică, determinantă a românilor. Noi ne aflăm aici într-un spațiu geografic destul de complicat. La mijlocul secolului XIX, înconjurați de imperii care nu erau pietene între ele, am căzut de foarte multe ori victimă conflictelor interimperiale. Şi atunci, trebuie să ne gândim cum am reacționat noi.

Daniela Petrican: Cum s-a trecut peste ambiții și interese pentru a se realiza Unirea și care sunt simbolurile ei?
Georgeta Filitti: Aveți dreptate că au fost ambiții, dar concret, în momentul când s-a pus problema alegerilor, alegerile au fost trucate, s-a revenit... Astea au fost lucruri de istorie, de amănunt; dar suntem acum în ajunul Unirii. Suntem la Iași, orașul prin excelență al Unirii. Și totuși, Unirea s-a petrecut la București. Ei bine, au fost mai mulți candidați și oamenii, în cele din urmă, în Sala Elefantului, au decis: Domnul Moldovei va fi Alexandru Ioan Cuza. Îl recomanda la pentru acest post ţinuta lui de până atunci, absolut impecabilă, faptul că își dăduse seama de corupția care a existat la alegeri, și atunci s-a retras din hătmănia Moldovei, ceea ce însemna foarte mult. Dar actul efectiv al Unirii Principalelor s-a consumat la București, unde deopotrivă erau candidați. Erau foarte mulți candidați, între care trebuie să-l amintim și pe băiatul fostului domnitor Mihai Sturza din Moldova. Și când discuțiile s-au inflamat, când mulțimea aștepta pe Dealul Mitropoliei să vadă rezultatul, și era o mulțime amenințătoare, unui deputat i-a venit ideea și a spus: "Îl alegem pe Domnul din Moldova". Şi așa petrecut actul de la 24 ianuarie 1859.
Să știți că, încă în epocă, acest act "al faptului împlinit", cum s-a numit, a făcut furori la noi și peste hotare. Şi foarte departe, până în America, lumea a fost uimită de această reacție înțeleaptă a românilor.

Cătălin Cîrnu: Cum a fost primită în Europa de atunci, și poate chiar în Statele Unite, decizia Unirii Principatelor Române. De fapt, cine ne erau prieteni și ce adversari aveam?
Georgeta Filitti: Știți ce se întâmplă? Noi trebuie să fim foarte atenți. Și eu cred că importanța lui 24 Ianuarie rămâne permanentă. Pentru că prieteni n-am avut prea mulți sau au fost prietenii părelnice, ceea ce este un lucru foarte... Trebuie să luăm aminte; nouă ne place să spunem... Sigur, Turcia era putere suzerană și era potrivnică Unirii Principalelor, pentru că se crea aici o forță puternică, o forță care i se putea împotrivi, cum avea să se și întâmple la 1877 în chip definitiv. Austria, la fel, nu era interesată, pentru că se gândea că va pierde la un moment dat - cum avea să se și întâmple, de altfel - Transilvania. Sigur, Rusia la fel, a fost potrivnică și totdeauna s-a arătat dușmana Principatelor. De câte ori a avut ocazia să vină în conflict cu Turcia, a călcat teritoriul românesc și n-a rămas decât nenorocire în urma trupelor ei. Dar nouă ne face plăcere să credem că am fost foarte legați și foarte susținuți de Franța. Sigur că Napoleon al III-lea să ne susținea, dar ne-a susținut interesat, și lucrul acesta noi trebuie mereu să-l știm. Teoretic, Franța ne-a susținut, și în asemenea măsură încât ne susținuse și la Congresul de la Paris, care a urmat Războiului Crimeii, l-a susținut şi pe Cuza. În același timp însă, trebuie să ne gândim că gestul acesta a fost în cea mai mare măsură rezultatul politicii înțelepte a oamenilor noștri. Știți de ce? Pentru că noi am avut atunci niște oameni politici de talie europeană.

Cătălin Cîrnu: Exact! Cum arătau marii oameni politici ai Unirii?
Georgeta Filitti: Oamenii mari politici ai Unirii - în primul rând, trebuie să-l numesc pe Mihail Kogălniceanu - să știți că erau oameni școliți, erau oameni foarte informați, erau oameni care au pus interesele țării înaintea intereselor lor și care, într-o discuție pe arena internațională, făceau față absolut admirabil. Și lucrul acesta s-a văzut, pentru că noi nu trebuie să luăm în seamă numai momentul 24 Ianuarie, ci trebuie să ne gândim la tot septenatul, adică la tot răstimpul domniei lui Cuza, care a fost o perioadă de înnoiri, de primeniri, de legislație înțeleaptă și care practic a modernizat România. Insist asupra acestui lucru, pentru că acum, în graba noastră de a primi informația cât mai repede, cât mai scurtă și, dacă se poate, să mai ștergem niște momente, suntem tentați - cel puțin așa am auzit în diverse spații - să trecem de la fanarioți la Carol I. Nu se poate! A fost o perioadă de modernizare și deceniile precedente Unirii, dar mai ales domnia lui Alexandru Ioan Cuza au fost marcate de înnoiri, de reforme, de lucruri care au îndreptat România - pentru că din 1861 putem să facem apel la această titulatură - spre modernitate.

Cătălin Cîrnu: Am descoperit o lucrare interesantă a academicianului Victor Axenciuc, "Produsul intern brut al României. Serii seculare de date", şi într-adevăr, datele confirmă: perioada de la domnia lui Alexandru Ioan Cuza până în 1914 a fost cea în care România a avut dezvoltarea cea mai semnificativă și creșterea economică cea mai mare din tot intervalul dintre mijlocul secolului XIX și mijlocul secolului XX. Practic, în fiecare deceniu totul a crescut cu peste 50%.
Georgeta Filitti: Da. Şi acum, vedeți... Totuși, să nu ne grăbim. Noi luăm, în genere, din istorie cam ce ne place. Să ne gândim că este o epocă de început, o epocă în care, vai, se fac niște împrumuturi, și împrumuturile acestea ne secătuiesc. Am avut un episod dureros cu averile mănăstirești, pentru că mânăstirile de la Muntele Athos ne-au dat în judecată. E o poveste mai complicată. Lumea care avea proprietăți în spațiul românesc, boerimea noastră, încă din secolul al XV-lea înțelegea să închine aceste proprietăți, parte din ele, ca să-și ușureze sufletul sau să le fie iertate prezumatele păcate - le închinau Sfintelor Locuri. Or, noi ne-am trezit că 27% din suprafața țării aparținea acestor mănăstiri. Și Cuza a tăiat nodul gordian și a spus: Nu se poate; acestea sunt ale noastre, vă despăgubim. Călugării n-au vrut, a fost o complicație întreagă... Şi de aceea e așa de importantă domnia lui, pentru că, în ciuda dificultăților financiare, România a progresat.