Traseele montane din masivul Bucegi se închid până în mai
Articol de Paul Poteraşi, 11 Noiembrie 2011, 20:12
Traseele montane din masivul Bucegi se închid de la acest sfârşit de săptămână până în luna mai.
Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să nu urce pe munte, întrucât este ceaţă, vizibilitatea este redusă, iar potecile sunt acoperite cu un strat de gheaţă.
Măsura ar fi trebuit luată, conform hotărârii Consiliului Local, de la 1 noiembrie, dar autorităţile au decis amânarea sa pentru că vremea a fost frumoasă.
Până la 1 mai, la intrarea pe trasee vor fi amplasate panouri prin care turiştii vor fi avertizaţi asupra pericolelor urcării pe munte în această perioadă.