Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Transgaz afirmă că societatea de construcții nu a respectat prevederile avizului de amplasament pe șantierul Autostrăzii Moldovei

Un dosar penal a fost deschis în cazul exploziei de la magistrala de gaze de la Călimănești, în care au murit patru angajați, pe șantierul Autostrăzii Moldovei, iar cinci au fost răniți.

Transgaz afirmă că societatea de construcții nu a respectat prevederile avizului de amplasament pe șantierul Autostrăzii Moldovei
Foto: Gabriel Sava

Articol de Costin Grigore, 21 Septembrie 2023, 13:23

Un dosar penal a fost deschis în cazul exploziei de la magistrala de gaze de la Călimănești, în care au murit patru angajați, pe șantierul Autostrăzii Moldovei, iar cinci au fost răniți.

Doi bărbați cu arsuri pe mari suprafețe ale corpului au fost duși de urgență cu elicoptere la spitale din București. Se crede că a fost vorba de o eroare umană.

Transgaz a acuzat firma constructoare că nu a respectat prevederile avizului de amplasament.

Potrivit primelor cercetări făcute de pompieri, accidentul ar fi avut loc din cauza executării lucrărilor pe șantier. Florin Olaru este purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

Florin Olaru: În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că a fost o explozie urmată de incendiu din cauza fisurării magistralei de transport gaze naturale și apariția scânteilor mecanice, urmare a executării lucrărilor pe șantierul Autostrăzii A7.

Ancheta a fost deschisă de procurori pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere, dar și pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Explozia a avut loc puțin după ora 1:00 noaptea, în zona șantierului, la un tronson din autostrada A7, de lângă satul Călimănești, județul Vrancea.

Momentul exploziei a fost surprins de o cameră de supraveghere. A fost atât de puternic încât a trezit locuitorii din mai multe sate, iar flăcările au fost atât de mari încât echipele de intervenție au reușit să descopere cele patru trupuri carbonizate abia după stingerea incendiului, pentru că inițial se credea că sunt doar răniți. Focul a transformat și utilajele de șantier în mormane de fier ars.

Conducta de gaze ar fi fost îngropată la puțin peste un metru sub pământ, iar prefectul de Vrancea, Nicușor Halici, a declarat că nu pare o adâncime tocmai în regulă pentru o magistrală. Prefectul a mai precizat că mai există 14 zone de traversare a conductei pe acel tronson. Magistrala transporta gaze și în Republica Moldova, iar presiunea din conductă era foarte mare, spune președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma.

Cătălin Toma Se asigură furnizarea de gaz către toate orașele, neexistând o întrerupere în acest sens, dar trebuie să menționăm că această conductă este o conductă magistrală, are 36 de atmosfere, transportul normal, asigurând gazul pentru zona Moldovei și Republica Moldova.

Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a precizat pentru Radio România Actualități că firma care lucrează pe șantierul Autostrăzii Moldovei nu făcea nici lucrări de relocare și nici de foraj în zona magistralei de gaze, iar poziția conductei Transgaz era cunoscută de constructori și figura în planurile de șantier. CNAIR mai precizează că lucrările au toate avizele necesare, autorizație de construire și ordin de intrare în șantier. Echipe mixte continuă acum cercetările la fața locului.

Compania Transgaz a transmis însă într-un comunicat că societatea de construcții nu a respectat prevederile avizului de amplasament emis în 2021 pentru lucrarea la Autostrada Focșani-Bacău. Constructorul, afirmă Transgaz, nu deținea avizul CTE pentru proiectul tehnic de relocare sau înlocuire a conductei de gaz intersectate de proiect.

Patru arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
România 01 Aprilie 2025, 19:13

Patru arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri de mare risc

Patru persoane au fost arestate preventiv într-un dosar de trafic de droguri de risc și de mare risc, instrumentat de...

Patru arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
Stadiul negocierilor și modificările propuse la PNRR
România 01 Aprilie 2025, 18:19

Stadiul negocierilor și modificările propuse la PNRR

Romania riscă să piardă peste 13 miliarde de euro pentru neîndeplinirea jaloanelor din PNRR.

Stadiul negocierilor și modificările propuse la PNRR
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe vineri, 4 aprilie
România 01 Aprilie 2025, 18:12

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe vineri, 4 aprilie

În competiția electorală sunt 11 candidați susținuți de formațiuni politice și 4 independenți.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe vineri, 4 aprilie
În județul Tulcea, peste 250 de pietoni au fost amendați
România 01 Aprilie 2025, 17:33

În județul Tulcea, peste 250 de pietoni au fost amendați

Amenzile au fost date pietonilor care nu au respectat regulile privind circulația pe drumurile publice. Acțiunea polițiștilor...

În județul Tulcea, peste 250 de pietoni au fost amendați
Aplicație informatică dedicată gravidelor și mamelor cu copii până la un an
România 01 Aprilie 2025, 17:22

Aplicație informatică dedicată gravidelor și mamelor cu copii până la un an

O aplicație de monitorizare și informare medicală a gravidelor și a mamelor cu copii până într-un an a fost...

Aplicație informatică dedicată gravidelor și mamelor cu copii până la un an
Asiguratorii ar putea fi obligați să respecte tarifele de referință pentru RCA
România 01 Aprilie 2025, 17:20

Asiguratorii ar putea fi obligați să respecte tarifele de referință pentru RCA

Asiguratorii RCA ar putea fi obligaţi să respecte tarifele de referinţă stabilite de ASF, potrivit unui proiect de lege care...

Asiguratorii ar putea fi obligați să respecte tarifele de referință pentru RCA
România 01 Aprilie 2025, 17:19

Clădiri iluminate în albastru de Ziua Conștientizării Autismului

Consiliul Județean Cluj se alătură demersurilor prin intermediul cărora se marchează, în data de 2 aprilie, Ziua...

Clădiri iluminate în albastru de Ziua Conștientizării Autismului
USR a cerut demiterea lui Mihail Neamțu de la șefia Comisiei pentru cultură
România 01 Aprilie 2025, 16:12

USR a cerut demiterea lui Mihail Neamțu de la șefia Comisiei pentru cultură

În replică, Mihail Neamțu a declarat că regretă implicațiile pe care discursul său le-a adus în spațiul public.

USR a cerut demiterea lui Mihail Neamțu de la șefia Comisiei pentru cultură