Traficul rutier spre Constanţa, deviat
22 Aprilie 2011, 17:19
Podul peste canalul navigabil Cernavodă, situat pe DN 22C, a intrat în lucrări de reabilitare, anunţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, într-un comunicat.
Compania recomandă ca, în perioada deschiderii sezonului estival, să se folosească rute alternative.
Este vorba despre devieri prin oraşul Cernavodă şi Murfatlar pentru autoturisme şi autovehicule pentru transport persoane.
O altă deviere care poate fi aleasă este pe DN3, prin Lehliu - Feteşti - Giurgeni - Constanţa.
De asemenea, se poate ajunge la Constanţa şi pe ruta Urziceni - Slobozia - Hârşova.