Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Telefonul de la STS "este pentru comunicarea cu SPP"

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat la Radio România că nu deţine un telefon secretizat de la STS, ci este vorba despre unul operativ, cu care să poată comunica cu Serviciul de Protecţie şi Pază.

Telefonul de la STS "este pentru comunicarea cu SPP"
Preşedintele Traian Băsescu. Foto: Arhivă Alexandru Dolea.

Articol de Paul Poteraşi, 19 Iulie 2012, 20:31

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a afirmat joi la Radio România Actualităţi că nu deţine un telefon secretizat de la STS la sediul de campanie, ci este vorba despre unul operativ, cu care să poată comunica cu Serviciul de Protecţie şi Pază.

"Este una din marile gogoşi ale unor oameni pur şi simplu disperaţi", a susţinut Traian Băsescu.

Preşedintele suspendat a declarat că nu el a cerut acel telefon, dar că are nevoie pentru a ţine legătura cu Serviciul de Protecţie şi Pază.

"Sunt, oricât ar vrea sau n-ar vrea Crin Antonescu sau cineva să recunoască, sunt preşedintele ales al României, până pe 29 seara. Un preşedinte ales nu poate fi lăsat neprotejat.

"Şi nu pentru că vreau eu, ci pentru că cei care, prin lege, trebuie să-l protejeze pe preşedinte ales riscă să facă ani grei de puşcărie dacă mie mi se întâmplă ceva. Eu trebuie să pot să comunic cu Serviciul de Protecţie şi Pază oricând", a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele suspendat a spus că ar fi bucuros ca preşedintele interimar să-l sune pentru a-i cere părerea despre Siria.

"Da. Altfel, nu am nici o treabă cu nimeni. Sau poate vrea preşedintele interimar... are nevoie de un punct de vedere legat de o problemă care arde.

"Aş fi bucuros dacă l-ar interesa părerea mea despre Siria, ce se întâmplă în Siria sau, ştiu eu, alt loc în care arde în momentul de faţă şi unde avem interese.

"Ar putea să sune oricând pe acel telefon, care nu este secretizat, este un telefon operativ. Telefonul secretizat este unul negru, cu 12 butoane, pe care nu îl am", a mai spus Traian Băsescu.

STS şi Marcel Opriş "şi-au depăşit competenţele"

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Cristian David, a declarat că activitatea serviciului şi a directorului STS, Marcel Opriş, în chestiunea instalării unei linii telefonice speciale la sediul de campanie al preşedintelui suspendat Traian Băsescu a depăşit competenţele şi cadrul legal.

Cristian David a susţinut că măsurile care se impun ţin de decizia CSAT.

"În lista beneficiarilor serviciului de telecomunicaţii speciale nu este inclusă şi instituţia preşedintelui suspendat.

"Decizia cu privire la introducerea preşedintelui suspendat pe această listă a aparţinut în exclusivitate directorului STS", a precizat Cristian David.

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat a mai afirmat că introducerea pe această listă a preşedintelui suspendat s-a făcut în momentul în care a fost instalată şi linia telefonică specială la sediul de campanie al preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

"Noi considerăm că documentele pe care ni le-a pus la dispoziţie (Marcel Opriş), cum spuneam de la bun început, nu respectă cadrul legal.

"Altfel spus, noi considerăm că preşedintele suspendat, prin prerogativele care îi sunt integral suspendate, nu are acces la acest Serviciu de Telecomunicaţii Speciale.

"În consecinţă şi implicit, în consecinţă şi implicit, accesul la aceste servicii nu este legal", a declarat Cristian David.

Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş, a precizat, joi, după audierea în Comisia de apărare a Senatului, că a prezentat toate documentele, hotărâri ale CSAT, care arată că instalarea liniei speciale la sediul de campanie al lui Traian Băsescu s-a făcut în mod legal.

Marcel Opriş a arătat că membrii Comisiei de apărare vor trebui să-şi spună punctul de vedere, după ce le-a prezentat toate legile care reglementează activitatea STS şi care arată că a acţionat potrivit legilor şi procedurilor.

"Nu noi facem procedurile, noi le aplicăm. Este o mare problemă.

"Cred că nu prezenţa mea este importantă acum, ci cei care trebuie să decidă dacă eu am acţionat sau nu legal pe baza documentelor prezentate.

"Nu eu sunt persoana interesantă", a spus directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Cristian David precizase înaintea audierilor din comisie că a fost convocată azi o şedinţă specială a comisiei la care a fost invitat, pentru audieri, şeful STS, în vederea lămuririi aspectelor cu privire la legalitatea instalării şi funcţionării sistemului de telecomunicaţii speciale pe care serviciul l-a pus la dispoziţia preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat a susţinut că membrii comisiei nu s-au reunit în temeiul unor suspiciuni, ci în temeiul respectării întocmai a legalităţii privind funcţionarea acestui serviciu.

Pe 22 aprilie este marcată Ziua Pământului
România 22 Aprilie 2025, 13:42

Pe 22 aprilie este marcată Ziua Pământului

Tema din acest an este "Puterea noastră, planeta noastră".

Pe 22 aprilie este marcată Ziua Pământului
Risc de inundații pe râuri din zece județe
România 22 Aprilie 2025, 13:41

Risc de inundații pe râuri din zece județe

Un cod galben în acest sens va intra în vigoare la ora 14:00.

Risc de inundații pe râuri din zece județe
Raport asupra proiectului legislativ privind pensiile magistraţilor
România 22 Aprilie 2025, 13:29

Raport asupra proiectului legislativ privind pensiile magistraţilor

documentul va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, ca prim for sesizat.

Raport asupra proiectului legislativ privind pensiile magistraţilor
Peste 400 de șoferi au rămas fără permise în ultimele 24 de ore
România 22 Aprilie 2025, 12:31

Peste 400 de șoferi au rămas fără permise în ultimele 24 de ore

MAI: peste 100 dintre aceștia conduceau băuți sau sub influența substanțelor interzise.

Peste 400 de șoferi au rămas fără permise în ultimele 24 de ore
Programul Noua Casă 2025 a fost lansat
România 22 Aprilie 2025, 11:25

Programul Noua Casă 2025 a fost lansat

Printre avantajele produsului de creditare se numără avansul minim solicitat de doar 5%.

Programul Noua Casă 2025 a fost lansat
Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie
România 22 Aprilie 2025, 10:01

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie

Cel mai mult au avut de suferit pomii fructiferi aflaţi în perioada de înmugurire, a declarat inginerul Vlad Gheorghe, la...

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie
Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
România 22 Aprilie 2025, 09:47

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților

Săptămâna aceasta deputații dezbat și votează legea care poate elimina cazurile tip Nordis.

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
Cod Galben de inundații pe râul Prut
România 22 Aprilie 2025, 07:53

Cod Galben de inundații pe râul Prut

Până la ora 9:00 este activă o atenţionare "Cod galben".

Cod Galben de inundații pe râul Prut