Ascultă Radio România Actualitaţi Live

”Suntem într-un calendar, ne ținem de el”

Ministrul fondurilor europene, Dan Vîlceanu, spune că nu sunt probleme în îndeplinirea obiectivelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru atragerea banilor europeni

”Suntem într-un calendar, ne ținem de el”
Dan Vîlceanu. Foto: gov.ro.

Articol de Florin Lepădatu, 23 Martie 2022, 17:44

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Ministrul fondurilor europene, Dan Vîlceanu, spune că nu sunt probleme în îndeplinirea obiectivelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru atragerea banilor europeni.

Până la sfârşitul acestei luni, din cele 24 de jaloane, şapte sunt îndeplinite, iar celelalte în proces de finalizare, a precizat ministrul, după ce a fost audiat în comisia de specialitate din Senat.


Dan Vîlceanu: ”Suntem într-un calendar, ne ținem de el. Așa cum știți, în decembrie, toate ministerele și-au făcut datoria, am avut jaloanele închise și la același lucru mă aștept de fiecare dată. Mai sunt câteva zile, însă mai avem ședință de guvern. De exemplu, la Ministerul Dezvoltării Regionale, jaloanele vor fi închise prin publicarea ghidurilor, care a fost deja înaintate spre avizare Ministerului Investițiilor și Proiectelor, până i-am dat aviz. Prima cerere de plată, pe care o vom depune în mai, are legătură cu jaloanele închise în decembrie. În acest moment nu există niciun risc, cel puţin eu, din analiza pe care o am, nu am văzut acest risc, să nu putem depune cererea de plată în mai.”

Ministrul Dan Vîlceanu a mai precizat că anul acesta România trebuie să primească două tranşe de bani, de câte 3 miliarde de euro în lunile iunie şi octombrie.

Suma alocată României prin PNRR este de 29,2 miliarde de euro, bani care vor merge către reforme şi investiţii.

Etichete : pnrr dan vilceanu
Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
România 20 Aprilie 2025, 17:10

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană

ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
România 20 Aprilie 2025, 14:46

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat

Ministrul mediului i-a avertizat însă pe oameni și cu privire la eventualii intermediari.

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
România 20 Aprilie 2025, 14:45

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieri au depistat în trafic aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor...

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
România 20 Aprilie 2025, 13:14

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști

La Băile Herculane au venit să petreacă sărbătorile pascale chiar și români din afara țării.

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
România 20 Aprilie 2025, 13:08

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată

Creștinii sărbătoresc duminică Învierea Domnului.

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport
România 20 Aprilie 2025, 10:39

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport

Proiectul de OUG lansat de Ministerul de Finanțe prevede amânarea amenzilor aplicate transportatorilor până la sfârșitul anului.

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport