Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Stimulentele, motiv de dispută între sindicate

Liderul sindicatului Sed Lex, Vasile Marica, îi acuză pe liderii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici că ar fi trădat interesele celor care lucrează în sistem, prin semnarea acordului cu Ministerul Finanţe.

Stimulentele, motiv de dispută între sindicate
Preşedintele Sed Lex, Vasile Marica. Foto: Agerpres.

18 Octombrie 2010, 14:56

Angajaţii ministerului de finanţe au avut un termen importnat luni după protestele de săptămâna trecută pentru plata stimulentelor restante.

În ţară, trebuie stabilite şi aplicate criteriile de performanţă, la care au căzut de acord reprezentanţii angajaţilor şi conducerea ministerului, pentru ca banii să poată fi primiţi în această săptămână.

Disputa dintre angajaţi şi angajator s-a mutat însă la sindicate, între liderii celor două formaţiuni care îi reprezintă pe salariaţii de la finanţe.

Reprezentanţii ministerului finanţelor şi ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici au semnat sâmbătă un acord care stabileşte criteriile pe baza cărora vor fi acordate stimulentele pentru angajaţii din instituţiile subordonate Ministerului de Finanţe.

Semnarea acestui acord a venit după protestele salariaţilor de aici, care atrăgeau atenţia că nu au primit în lunile august şi septembrie stimulentele.

Aceşti bani reprezintă o parte importantă din venitul angajaţilor din finanţe.

Documentul de sâmbătă, care debloca acordarea banilor, nu a fost semnat însă de Vasile Marica, liderul celuilalt sindicat din administraţie, Sed Lex.

Vasile Marica îi acuză pe liderii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici că, de fapt, ar fi trădat interesele celor care lucrează în sistem.

De asemenea, Vasile Marica a afirmat că, deşi stimulentele vor fi acordate, totuşi cuantmul negociat ar fi mic.

Dacă la 4,5 milioane se mai adaugă un milon, "este ca şi cum nu ai adăuga nimic", a declarat Vasile Marica.

Mai mult, Vasile Marica îi acuză pe cei care au semnat cuantumurile şi au participat la negociere că "şi-au bătut joc".

"Nu am vrut să concepem să semnăm un asemenea text, în care oameni ajung să ia câte 1,5 milioane sau două milioane de la 5 milioane în sus, la 7 milioane, este ca şi cum nu ar avea nimic. Sunt mulţi din minister, de peste tot care zic: noi refuzăm aceşti bani", a declarat Vasila Marica.

Consiliul naţional al Sed Lex ar putea fi convocat joi

Vasile Marica mai afirmă că deocamdată sindicaliştii care sunt nemulţumiţi de rezultatul negocierilor nu vor semna listele alcătuite de comisiile locale care analizează ce angajaţi vor primi stimulentele.

Aceste comisii locale fac parte din sistemul stabilit de Ministerul de Finanţe şi sindicalişti.

Comisile locale trimit la o comisie centrală în Bucureşti listele cu angajaţii care primesc banii în plus faţă de salariu.

La nivel central, lista va fi validată şi apoi fondurile vor fi eliberate.

Liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat pentru România Actualităţi că nu doreşte să răspundă acuzaţiei că ar fi de partea autorităţilor.

Sebastian Oprescu a declarat că după ce a discutat cu toţi liderii de sindicate din ţară, a fost să deblocheze sistemul de stimulare.

"Noi de aceea am fost la nivelul acestui minister, să deblocăm sistemul de stimulare",a declarat Sebastian Oprescu.

Dincolo de tensiunile dintre cele două sindicate, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, spune că, la nivel local, se constituie comisiile locale care realizează listele cu angajaţii ce primesc stimulentele.

Sorin Blejnar s-a declarat convins în priviinţa comisiilor că, până marţi listele vor fi depuse la Bucureşti.

"Urmează analiza, maxim într-o zi, şi banii vor fi viraţi de trezorerii şi repartizaţi pe oamenii", a precizat Sorin Blejnar.

De asemenea, preşedintele ANAFa precizat că funcţionarii îşi vor primii banii în cursul acestei săptămâni.

Oficialul mai afirmă că nu va fi nicio problemă dacă listele întocmite de comisiile locale nu vor fi semnate de unii sindicalişti nemulţumiţi.

Stimulentele pe două luni, deblocate
România 14 Octombrie 2010, 16:41

Stimulentele pe două luni, deblocate

Ministrul de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că stimulentele pe august şi septembrie vor fi deblocate, după ce o...

Stimulentele pe două luni, deblocate
Cod Galben de inundații pe râul Prut
România 22 Aprilie 2025, 07:53

Cod Galben de inundații pe râul Prut

Până la ora 9:00 este activă o atenţionare "Cod galben".

Cod Galben de inundații pe râul Prut
Patru cutremure au avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău
România 22 Aprilie 2025, 07:51

Patru cutremure au avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău

Au fost resimțite ușor în Focșani, Buzău, Brăila, Galați, Ploiești și Sfântu Gheorghe.

Patru cutremure au avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău
România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național
România 22 Aprilie 2025, 07:22

România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național

Burduja: în astfel de perioade se constată că strategia de a pune stocarea pe primul loc în ordinea de priorități a...

România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național
Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
România 21 Aprilie 2025, 09:10

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”

Aproximativ 30 de hectare de pădure și vegetație au fost afectate de incendiul izbucnit în urmă cu trei zile în zona...

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
România 20 Aprilie 2025, 17:10

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană

ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni