Stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara va fi demolat
În locul lui va fi construită o arenă sportivă cu 30.000 de locuri.
Articol de Radiojurnal, 27 Ianuarie 2025, 15:42
Contractul pentru demolarea vechiului stadion Dan Păltinişanu din Timişoara a fost semnat.
În locul lui va fi construită o arenă sportivă cu 30.000 de locuri.
Va fi a doua cea mai mare din ţară şi va costa 136 de milioane de euro, bani de la bugetul de stat.
În acest moment, Timişoara nu are niciun stadion omologat pe care să se desfaşoare competiţii oficiale din ligile superioare de fotbal.
Opt luni are la dispoziție firma din Cluj care a câștigat licitația pentru demolarea stadionului "Dan Păltinișanu".
Construită în 1963 și devenită un simbol pentru fanii echipei locale de fotbal, vechea arenă a ajuns o ruină și a fost închisă din cauză că nu mai prezintă siguranță pentru desfășurarea meciurilor.
Lucrările de demolare vor costa 12 milioane de lei, bani de la Consiliul Județean Timiș, care urmează să predea amplasamentul și să emită ordinul de intrare cu buldozerele.
În același loc se va construi un stadion nou, cu 30.000 de locuri, cel mai modern din țară și al doilea ca mărime din România, după Arena Națională.
Va costa 136 de milioane de euro, iar banii vor veni în cea mai mare parte prin Compania Națională de Investiții, conform unei hotărâri de guvern.
Lucrările construcție ar trebui să dureze doi ani și jumătate.
Licitația pentru desemnarea firmei care va face proiectarea și execuția fost lansată, iar la ea s-au înscris aproape 90 de firme, însă procedura a fost contestată și urmează să fie reluată.