Sporuri pentru poliţişti
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat, marţi, că au fost transmise la Parlament cele două amendamente formulate luni, cu liderii sindicatelor din Poliţie.
Articol de Florin Lepădatu, 29 Martie 2017, 07:14
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat, marţi, că au fost transmise la Parlament cele două amendamente formulate luni, cu liderii sindicatelor din Poliţie, la Ordonanţa de urgenţă ce vizează unele măsuri privind salarizarea bugetarilor.
Ea a precizat că poliţiştilor le vor fi acordate un spor de permanenţă şi un altul pentru munca prestată în zilele de weekend şi de sărbători legale.
Carmen Dan: "De fiecare dată am fost deschisă dialogului şi ori de câte ori s-au solicitat aceste întâlniri ele chiar au avut loc.
Au fost multe teme de discuţii concretizate prin amendamente, care s-au depus, în momentul acesta sunt în procedură legislativă la Parlament.
În afară de cele pe care noi le-am anunţat deja, ultima întâlnire a stabilit concret formularea a încă două amendamente care privesc plata serviciului liberelor pentru poliţişti şi a situaţiei în care ei sunt în permanenţă."
Potrivit sindicatelor din poliţie, sporul de permanenţă ar fi de 40%, iar cel pentru munca prestată în zilele de weekend şi de sărbători legale, s-ar majora la 100%.