Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sorina Pintea, la "Apel Matinal"

Invitatul "Apelului Matinal" de vineri, ministrul sănătăţii, doamna Sorina Pintea.

 Sorina Pintea, la "Apel Matinal"

Articol de Florin Lepădatu, 04 Mai 2018, 08:02

Ministerul Sănătăţii vrea să simplifice procedurile de trimitere a bolnavilor pentru tratament în străinătate.

Decizia vine în urma solicitărilor pacienţilor şi este supusă acum dezbaterii publice modificarea Ordinului 50 - dezbatere deschisă până pe 15 mai.

În mai multe cazuri, tratamentul în străinătate e acum îngreunat sau chiar inaccesibil, în special pacienţilor cu afecţiuni foarte grave sau sugarilor, pentru care orice întârziere poate fi fatală.

Invitatul "Apelului Matinal" de astăzi, ministrul sănătăţii, doamna Sorina Pintea, în legătură directă cu noi acum.

Bună dimineaţa, sărut mâna!

Sorina Pintea: "Bună dimineaţa!"

Mulţumim pentru participarea la "Matinal".

În primul rând, doamna ministru, aş vrea să vă întreb, pentru cei care nu ştiu acum, ce prevăd procedurile pentru pacienţii care pot fi trataţi în străinătate în acest moment şi ce ar trebui modificat.

Sorina Pintea: "Ordinul 50 a fost elaborat în 2004, deci cu siguranţă, şi vechimea scoate în evidenţă faptul că sunt anumite lucruri care nu mai sunt de actualitate.

Pe de altă parte, procesul de aprobare a dosarelor care se constituie pentru trimiterea la tratament în străinătate este lung şi birocratic.

Apoi, având în vedere că există o serie de proceduri care au început să se facă în România, categoric, pacienţii nu mai pot accesa serviciile medicale plătite de statul român prin Ordinul 50, cu toate că, hai să spunem, ei au fost operaţi sau au fost trataţi în străinătate până în acest moment, iar continuitatea tratamentului de acolo este vitală pentru ei.

Pe scurt, am prevăzut nişte modificări importante legate de întocmirea dosarului, de timpul de aprobare, de accesul mai facil al pacienţilor, în sensul că dacă sunt, de exemplu - să dau un exemplu - transplantul pulmonar; dacă un pacient a beneficiat de un transplant pulmonar în străinătate, controalele pot fi făcute pe baza acestor documente, pe baza acestui ordin nou."

Pot fi făcute în ţară sau tot în străinătate?

Sorina Pintea: "Tot în străinătate, pe baza recomandărilor medicilor de acolo.

Apoi, pentru sugarii între zero şi un an nu mai este necesară aprobarea dosarului de către comisiile teritoriale, ci dosarul vine direct la minister.

Mai fac o precizare, pentru prezentarea la controale este necesară trimiterea dosarului la Ministerul Sănătăţii cu cel puţin zece zile înainte.

Dacă pacientul are o operaţie în străinătate şi trebuie să meargă la controale, trebuie pentru fiecare control să întocmească un dosar, un proces verbal.

Modificările presupun întocmirea unui sigur proces verbal anual în baza scrisorii medicale."

Să înţeleg în acest moment că dosarul va veni, va fi trimis direct la Ministerul Sănătăţii de către pacient, fără să mai treacă pe la direcţiile...

Sorina Pintea: "Nu, nu, va trece prin comisiile de specialitate, dar termenele s-au redus foarte mult.

Pe de altă parte, dacă un pacient are nevoie în timpul verii, de exemplu, de o intervenţie şi în comisia arondată membrii nu sunt prezenţi, sunt în concediu, sunt, mă rog, nu sunt, atunci va putea fi preluat dosarul de altă comisie teritorială.

Deci lucrurile s-au simplificat, spun eu, foarte mult, dar este în dezbatere publică şi aşteptăm sugestii."

Până pe 15 mai.

Sorina Pintea: "Aşa este."

Care sunt aşteptările de la această perioadă de dezbatere publică?

Sorina Pintea: "Inclusiv eu mai am o updatare pe care aş dori să o cuprind acolo, adică este tot pentru pacienţii care se tratează în străinătate şi, mă rog, care merg la controale în străinătate şi au recomandată o anumită medicaţie care în România nu este cuprinsă pe listele de compensate.

Dorim să introducem obligativitatea decontării de către statul român a acelui medicament prescris acolo, adică există..."

Am înţeles!

Deci un medicament prescris în străinătate care se găseşte doar în străinătate, dar...

Sorina Pintea: "Exact, va putea fi decontat, dacă acesta este absolut necesar şi prescris de medicii de acolo."

Şi o ultimă întrebare.

Cât de repede se pot aplica aceste modificări după ce se termină, bineînţeles, dezbaterea publică?

Sorina Pintea: "După ce se termină dezbaterea publică, a doua zi voi semna ordinul şi va intra în vigoare."

Mulţumim tare mult!

Mult succes şi veşti bune să auzim!

Sorina Pintea: "Şi eu vă mulţumesc!

Mulţumesc mult!

La revedere!"

Etichete : sorina pintea
România 08 Aprilie 2025, 21:47

Proiect: Militarii nu vor mai putea fi și mercenari

Deputatul USR, Dan Rodeanu, afirmă că prevederile din document vor elimina vulnerabilitățile din sistem.

Proiect: Militarii nu vor mai putea fi și mercenari
România 08 Aprilie 2025, 20:44

Regim special pentru substanțele stupefiante utilizate în scop medical

Proiectul de lege prevede și majorarea sancțiunilor pentru nerespectarea legislației.

Regim special pentru substanțele stupefiante utilizate în scop medical
România 08 Aprilie 2025, 19:56

FOTO: Exerciţiul multinaţional SEA SHIELD 25

Participă peste 2.300 de militari din România şi din 11 state aliate.

FOTO: Exerciţiul multinaţional SEA SHIELD 25
România 08 Aprilie 2025, 19:52

MApN: Toate acordurile bilaterale româno-americane sunt în vigoare

Autorităţile nu au primit nicio informare oficială în ce priveşte o posibilă retragere a celor 10.000 de militari americani...

MApN: Toate acordurile bilaterale româno-americane sunt în vigoare
România 08 Aprilie 2025, 19:49

Noi infracţiuni de mediu

Proiectul legislativ privind regimul deşeurilor a fost adoptat de Camera Deputaţilor.

Noi infracţiuni de mediu
România 08 Aprilie 2025, 18:42

Proiectul privind pensiile magistraţilor, depus la Parlament

Se prevede să se atingă eşalonat vârsta de 65 ani la pensionare pentru magistraţi în 2045.

Proiectul privind pensiile magistraţilor, depus la Parlament
România 08 Aprilie 2025, 18:02

Ilie Bolojan: Nu există informaţii oficiale privind o retragere de trupe americane de pe flancul de est

Președintele a amintit că secretarul de stat american a reafirmat angajamentul SUA de a continua toate proiectele NATO.

Ilie Bolojan: Nu există informaţii oficiale privind o retragere de trupe americane de pe flancul de est
România 08 Aprilie 2025, 16:55

LIVE VIDEO: Conferință de presă a președintelui interimar, Ilie Bolojan

Președintele interimar, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni.

LIVE VIDEO: Conferință de presă a președintelui interimar, Ilie Bolojan