Sociologul Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Sociologul Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a decis, joi, Judecătoria Sectorului 1.
Articol de Florin Lepădatu, 06 Septembrie 2024, 08:58
Sociologul Alfred Bulai, fost profesor al SNSPA, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru două infracţiuni de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi două de agresiune sexuală. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă, dar este executorie.
Oamenii legii au percheziţionat zilele trecute locuinţa şi autoturismul lui Alfred Bulai; o percheziţie a avut loc şi la locuinţa asistentei acestuia. Procurorii au anunţat joi că mai au 20 de sesizări care vor fi analizate şi investigate - a transmis reporterul RRA Diana Surdu./editor Florin Lepadatu/