Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Senatul a respins propunerea legislativă privind parteneriatul civil

Propunerea va merge acum la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Senatul a respins propunerea legislativă privind parteneriatul civil

Articol de Alexandra Cristea, 29 Octombrie 2018, 19:30

Senatul a respins luni, 29 octombrie, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă privind parteneriatul civil, iniţiată de deputatul independent Oana Bâzgan.

Proiectul a fost susţinut doar de grupul USR, prin senatorul Vlad Alexandrescu, care a precizat că imperfecţiunile documentului ar fi putut fi remediate în timpul dezbaterii parlamentare.

Actul normativ prevedea că parteneriatul civil se oficializează prin intermediul primăriilor. În expunerea de motive, iniţiatoarea legii explică, printre altele, că este nevoie de o protecţie juridică a cuplurilor care nu doresc să îşi schimbe statutul civil, dar sunt dispuse să îşi oficializeze relaţia.

Propunerea va merge acum la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Tânăra de 19 ani bănuită că a furat un nou-născut din maternitate a fost reţinută
România 28 Aprilie 2025, 12:52

Tânăra de 19 ani bănuită că a furat un nou-născut din maternitate a fost reţinută

Surse din poliţie afirmă că tânăra de 19 ani, îmbrăcată într-un halat alb, ar fi intrat în maternitate şi a luat copilul.

Tânăra de 19 ani bănuită că a furat un nou-născut din maternitate a fost reţinută
Senat: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni
România 28 Aprilie 2025, 12:37

Senat: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni

Comisia de muncă a amânat acest raport pentru a putea dezbate temeinic documentul şi pentru a analiza amendamentele care au...

Senat: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni
Restricţii de circulaţie pe DN 7, Valea Oltului
România 28 Aprilie 2025, 10:32

Restricţii de circulaţie pe DN 7, Valea Oltului

Luni și marți sunt restricţii de circulaţie pe DN 7, Valea Oltului pentru o serie de lucrări la viitoarea Autostradă...

Restricţii de circulaţie pe DN 7, Valea Oltului
Încep înscrierile în programul Rabla 2025
România 28 Aprilie 2025, 09:50

Încep înscrierile în programul Rabla 2025

Invitat la Apelul Matinal de la Radio România Actualităţi, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a subliniat că această ediţie...

Încep înscrierile în programul Rabla 2025
4 cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România au fost recuperaţi de pe munte
România 28 Aprilie 2025, 09:34

4 cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România au fost recuperaţi de pe munte

Potrivit Salvamont Maramureş, acţiunea de căutare-salvare a celor patru bărbaţi a durat peste şase ore.

4 cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România au fost recuperaţi de pe munte
ANOFM va organiza 94 de programe de pregătire profesională
România 28 Aprilie 2025, 09:31

ANOFM va organiza 94 de programe de pregătire profesională

Vor participa aproape 1.400 de persoane care beneficiază, conform legii, de astfel de servicii gratuite.

ANOFM va organiza 94 de programe de pregătire profesională
CFR Călători a suplimentat legăturile spre litoral
România 28 Aprilie 2025, 09:27

CFR Călători a suplimentat legăturile spre litoral

CFR Călători a suplimentat pentru săptămâna aceasta legăturile spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, în contextul în...

CFR Călători a suplimentat legăturile spre litoral
Informații din trafic
România 28 Aprilie 2025, 08:27

Informații din trafic

Este o dimineaţă fără incidente în trafic, însă se înregistrează aglomeraţie pe una din autostrăzile care merg spre Capitală,...

Informații din trafic