Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei

Articol de Alina Stănuţă, 31 Martie 2025, 18:30
Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, inițiată de parlamentari AUR, SOS România și POT. Au votat în favoarea documentului 54 de parlamentari și 66 s-au pronunțat împotrivă.
În opinia semnatarilor moțiunii simple, ministrul energiei, Sebastian Burduja, nu poate asigura stabilitatea sistemului energetic și este nepăsător la problemele din domeniu. Aceștia i-au reproșat ministrului, printre altele, alocarea arbitrară a resurselor publice către companii private fără proceduri competitive, gestionarea defectuoasă a fondurilor europene și naționale sau prețurile ridicate la energie.
"În nenumărate rânduri, ministrul Burduja a rostogolit ideea că România are unul dintre cele mai mici prețuri la electricitate din Uniunea Europeană. Dar iată și realitatea. În ultima statistică publicată de Eurostat, care prezintă prețurile pentru primul semestru din anul trecut, România are al patrulea cel mai mare preț la electricitate pentru gospodării, aproape dublu față de statele învecinate, Ungaria, Bulgaria, Serbia, țări care nu beneficiază de o asemenea abundență a resurselor energetice precum România", susține Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR.
În replică, ministrul Sebastian Burduja a respins criticile din moțiunea simplă și a arătat că România are, pentru prima dată, după 17 ani, o strategie energetică națională, iar energia este sigură, ieftină și curată.
"Cine are prețuri mai mici decât noi? Câteva țări care iau în continuare gaz de la Federația Rusă. Mai presus decât orice, totuși, libertatea nu are preț", spune Sebastian Burduja.
În cadrul dezbaterilor, senatorii PSD, PNL și UDMR au susținut politica și acțiunile promovate de ministrul energiei, Sebastian Burduja, în timp ce parlamentarii AUR, SOS România, POT și USR l-au acuzat de o gestionare deficitară a domeniului energetic.