Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sejur liniştit prin programul "Vacanţă la ţară"

Până la sfârşitul lunii octombrie, cei care vor să descopere viaţa şi tradiţiile din satul românesc pot petrece şase zile la o pensiune de două margarete plătind 175 de lei.

Sejur liniştit prin programul "Vacanţă la ţară"

15 Septembrie 2014, 08:14

Turiştii care vor o vacanţă liniştită într-un cadru natural pot face acest lucru la preţuri ceva mai mici, prin Programul "Vacanţă la ţară".

Astfel, până la sfârşitul lunii octombrie, cei care vor să descopere viaţa şi tradiţiile din satul românesc pot petrece şase zile la o pensiune de două margarete plătind 175 de lei.

Tarifele ajung la 290 de lei de persoană pentru aceeaşi perioadă, dar la o pensiune de cinci margarete.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural, Marilena Stoian, a precizat pentru Radio România Actualităţi că cele mai multe unităţi de cazare înscrise anul acesta în program sunt din zonele Apuseni, nordul Olteniei, Bran-Moeciu şi Moldova.

"Turiştii sunt din ce în ce mai interesaţi. Avem deja turişti fideli, care nici nu aşteaptă să apară informaţiile oficial, care ne sună şi întreabă ce pensiuni au mai aderat la acest program, ce localităţi, unde pot să meargă. Sunt proprietari de pensiuni care înţeleg că este vorba de o promovare.

"Faptul că în extrasezon au totuşi nişte camere ocupate, cei care înţeleg, chiar dacă nu câştigă, să spunem, direct, faptul că îşi acoperă minim de cheltuieli, turiştii vin şi se conving la faţa locului de condiţiile oferite, de zonă, este oricum un avantaj pentru pensiunile respective", a spus Marilena Stoian.

Rezervările se pot face la recepţie sau prin agenţiile membre ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism sau prin filialele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
România 20 Aprilie 2025, 17:10

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană

ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
România 20 Aprilie 2025, 14:46

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat

Ministrul mediului i-a avertizat însă pe oameni și cu privire la eventualii intermediari.

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
România 20 Aprilie 2025, 14:45

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieri au depistat în trafic aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor...

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
România 20 Aprilie 2025, 13:14

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști

La Băile Herculane au venit să petreacă sărbătorile pascale chiar și români din afara țării.

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
România 20 Aprilie 2025, 13:08

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată

Creștinii sărbătoresc duminică Învierea Domnului.

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport
România 20 Aprilie 2025, 10:39

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport

Proiectul de OUG lansat de Ministerul de Finanțe prevede amânarea amenzilor aplicate transportatorilor până la sfârșitul anului.

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport