Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Şeful DNA "acuză presiuni asupra procurorilor"

Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu cu privire la apărarea independenţei procurorilor DNA, după ce Daniel Morar a afirmat că aceştia se confruntă cu presiuni politice.

Şeful DNA "acuză presiuni asupra procurorilor"
Şeful DNA, Daniel Morar. Foto: Agerpres.

Articol de Bogdan Mihai, 15 Iulie 2011, 16:03

În urma declaraţiilor lui Daniel Morar, Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu cu privire la apărarea independenţei procurorilor DNA şi a dispus efectuarea de verificări prin Inspecţia Judiciară, se arată într-un comunicat.

"Exprimarea de către clasa politică a unor opinii în legătură cu dosare aflate în lucru poate constitui o imixtiune în activitatea magistraţilor.

"Pe cale de consecinţă, Consiliul Superior al Magistraturii recomandă reprezentanţilor clasei politice să manifeste rezerve şi atitudine ponderată în exprimarea opiniilor referitoare la instrumentarea unor cauze aflate în lucru de către judecători si procurori", se mai spune în comunicatul CSM.

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, consideră că declaraţiile politice crează presiuni asupra procurorilor în dosarul de trafic de influenţă instrumentat de procurorii DNA Oradea în care este vehiculat şi numele ministrului mediului, László Borbély.

Şeful DNA, Daniel Morar, a declarat, la un post privat de televiziune, că atunci când a vorbit despre presiunile asupra procurorilor a avut în vedere declaraţiile vicepreşedintelui PNL, Mihai Voicu, care a spus că "DNA este ca Petrică cu lupul", o "instituţie necredibilă care aruncă bombe".

Daniel Morar a făcut referire şi la afirmaţiile lui Kelemen Hunor, de la UDMR, care a susţinut că "DNA este o instituţie care distruge cariere şi că de cele mai multe ori s-a dovedit că acuzaţiile sunt false", precum şi la declaraţiile lui Victor Ponta de pe blogul acestuia.

Daniel Morar a mai spus că nu există nici un "caz Borbély", nu există nicio acuzaţie oficială adusă domnului Borbély.

Afirmaţii făcute "în necunoştinţă de cauză" la adresa anchetatorilor

Precizările făcute de procurorul şef al DNA au venit după ce acesta a declarat la postul public de televiziune că solidaritatea unor colegi de partide nu ar fi nicio problemă pentru procurori dacă s-ar opri aici, însă această solidaritate este "condimentată" cu afirmaţii făcute în necunoştinţă de cauză şi cu acuzaţii la adresa anchetatorilor.

"Am văzut în ce constau declaraţiie de susţinere ale colegilor de partid sau ale altor partide politice şi nu fac decât să constat că se întâmplă lucruri care în ultima vreme se repetă în mod obişnuit.

"Aceste personaje care fac acuzaţii nu cunosc nici situaţia de fapt, nici situaţia juridică şi nici normele juridice aplicabile în materie, fără ca asta să-i impiedice să facă acuzaţii de genul "DNA este o instituţie abuzivă".

"Problema se pune atunci când acest climat pune presiune pe procuror, în condiţiile în care oricum instrumentarea unui astfel de dosar este oricum destul de dificilă", a declarat Daniel Morar la postul public de televiziune.

Ca reacţie la afirmaţiile procurorului DNA privind presiunile politicienilor în "dosarul Borbély", premierul Emil Boc a afirmat că autorităţile statului garantează independenţa justiţiei şi că fiecare trebuie să răspundă pentru propriile declaraţii care susţin contrariul.

"Cine are lucruri de spus, să le spună. Independenţa justiţiei este asigurată în România, iar din punctul de vedere al declaraţiilor fiecare să răspundă pentru ceea ce declară. Eu alte informaţii nu am", a spus premierul.

Preşedintele şi ministrul justiţiei "pot face presiuni"

Ca reacţie la cele declarate de procurorul şef al DNA la TVR, liderul PSD Victor Ponta a declarat că opoziţia şi primul-ministru nu pot să facă niciun fel de presiuni politice, ministrul justiţiei şi preşedintele ţării fiind singurii care au o relaţie instituţională cu şeful DNA.

"Înţeleg că după mulţi ani domnul Morar începe să prindă curaj şi să spună când eventual se fac presiuni politice asupra domniei sale. Sper ca acest curaj să-l ţină până la capăt şi să spună cine anume a făcut presiuni şi în ce sens.

"Din punct de vedere politic există doar doi oameni de a căror voinţă politică depinde numirea în funcţie a şefului DNA şi anume ministrul justiţiei şi preşedintele ţării. Ceilalţi, opoziţia sau chiar şi primul-ministru nu pot să facă niciun fel de presiuni politice pentru că nu au nicio relaţie instituţională cu şeful DNA", a declarat Victor Ponta.

Pentru Mediafax vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat că procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, este dator faţă de opinia publică şi faţă de legalitate; dacă a constatat o acţiune ilegală să facă precizări sau să o cerceteze în măsura atribuţiunilor pe care le are.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
România 20 Aprilie 2025, 17:10

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană

ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
România 20 Aprilie 2025, 14:46

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat

Ministrul mediului i-a avertizat însă pe oameni și cu privire la eventualii intermediari.

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
România 20 Aprilie 2025, 14:45

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieri au depistat în trafic aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor...

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
România 20 Aprilie 2025, 13:14

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști

La Băile Herculane au venit să petreacă sărbătorile pascale chiar și români din afara țării.

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
România 20 Aprilie 2025, 13:08

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată

Creștinii sărbătoresc duminică Învierea Domnului.

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport
România 20 Aprilie 2025, 10:39

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport

Proiectul de OUG lansat de Ministerul de Finanțe prevede amânarea amenzilor aplicate transportatorilor până la sfârșitul anului.

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport