Sărbătoare în comuna Guruslău din judeţul Sălaj
Evenimentul marchează victoria domnitorului Mihai Viteazul împotriva armatei conduse de Sigismund Bathory, în primele zileale lunii august 1601.
Articol de Adrian Lungu, Sălaj, 06 August 2017, 09:00
Sălăjenii sunt aşteptaţi astăzi la Monumentul lui Mihai Viteazul de la Guruslău, unde au loc manifestările omagiale organizate în memoria domnitorului român care a câştigat acolo lupta împotriva armatelor conduse de Sigismund Bathory.
Evenimentul este o tradiţie în Sălaj şi reuneşte an de an istorici, oameni de cultură, dar şi turişti.
Evenimentul marchează victoria domnitorului Mihai Viteazul împotriva armatei conduse de Sigismund Bathory, confruntarea având loc, potrivit istoricilor, în primele zile ale lunii august 1601, pe dealul din apropierea localităţii sălăjene Guruslău.
Evenimentul de astăzi cuprinde momente omagiale, depuneri de coroane la Monumentul construit în memoria lui Mihai Viteazul, alocuţiuni şi va continua cu spectacole folclorice şi prezentări culinare, conform obiceiului.
La eveniment sunt aşteptaţi oameni de cultură, istorici, localnici, dar şi turişti, programul urmând să se încheie la lăsarea nopţii.
Monumentul a fost construit de către sculptorul Victor Gaga şi a devenit în timp un punct de atracţie turistică, mai ales datorită locului unde este amplasat, dealul primind numele Mihai Viteazul.