”Să dea Dumnezeu ca anul 2020 să fie un an ca un nou început”

Episcopul ortodox român al Italiei, Preasfințitul Siluan despre Sărbătorile de Iarnă ținute în sti românesc în Italia

PS Siluan: Din fericire în fiecare an sunt mai multe locurile unde se sărbătorește Crăciunul, Nașterea Domnului și aici în Italia. Anul acesta să zicem sfârșim cu peste 280 de locuri unde slujim duminical, încă 100 de locuri unde slujim a doua zi de Crăciun, deci suntem la aproape 400 de locuri unde în vremea Sărbătorilor suntem prezenți fie în ziua de Ajun, fie bineînțeles unde e parohia principală în ziua de Crăciun și a doua zi de Crăciun sau în duminica imediat după în filia sau filiile care sunt legate de parohia principală. Și bineînțeles că cei care frecventează biserica și-au adus copiii pe perioada postului să învețe colinde să facă un program de Crăciun.

Acum duminica trecută, pe 22 decembrie, multe parohii au făcut programe așa ca de praznice pentru că următoarea diminică ar fi pe 29 devembrie, în întâmpinarea Crăciunului, au făcut un program de colinde, cu poezii legate de Crăciun, unii au mai primit și daruri în ziua de 22 și bineinteles in ziua de praznic sunt pregatite cadouri pentru copii. Pe perioada postului s-a făcut o colectă de alimente, de jucării, de haine, de bani care să pună la dispoziția parohiilor cele necesare pentru a-i ajuta pe cei care n-au posibillități în cadrul parohiei, dar să ajute și în afara parohiei adică pe cei din țară și au plecat mai multe transporturi și din zona Romei de la Marcellina, de exemplu, a plecat un transport spre țară, a plecat un altul din Reggio Emilia; au plecat transporturi cu alimente, cu haine, cu jucării pentru copii adunate de la copiii de aici și de asemenea se vizitează foarte mult, de anul acesta s-a organizat mult mai bine vizitarea copiilor care se află în clinicele din Roma și bineînțeles din celelalte centre din Italia unde din păcate sunt destul de mulți copii care vin din țară sau copii din Italia bolnavi împreună cu părinții lor la tratament pentru boli mai grave, cu leucemie, cancer și să li se aducă un pic de bucurie. Și în clinicele din Roma au fost formate câteva grupuri.

De exemplu, de la paraclist, de la Episcopie i-au colindat, le au dus cateva daruri, le au dus ceva de mâncare mai tradițional așa de Crăciun, un cozonac, ceva de mâncare. La copii poate o jucărie sau o carte sau un joc si le au cântat copiii noștri la copiii bolnavi ca să le aducă un pic de mângâiere și părinții lor au stat de vorbă cu părinții copiilor bolnavi să ii mai încurajeze, să îi mai intărească, să vadă ce nevoi mai au. Și săptămânal desigur se merge acolo. Se merge deja de o bună bucată săptămânal pentru a răspunde la nevoile imediate pe care omul care nu știe nici limba italiană le poate avea și nu știe să ceară nici măcar o pastă de dinți sau un săpun. Și aceasta este o bucurie poate mai mare decât orice altă bucurie. Se vede că se înseninează puțin un părinte îngrijorat pentru sănătatea copilului lui, se vede pe obrazul copilului un zâmbet, o bucurie că vede alți copii, se întâlnește cu ei, cântă o colindă și mai uită poate de starea în care se află și de durerile pe care le are.

Așa că ne bucurăm să putem să-i ajutăm și pe ceilalți că dacă nu împărtășim bucuria Crăciunului e ca o bucurie ținută așa pentru noi. Bineînțeles în zilele a doua, a treia de Crăciun se merge în închisori; peste tot pe unde sunt închisori pe teritoriul parohiilor noastre preoții se organizează să meargă în general a treia zi de Crăciun, bineînțeles la Roma, dar nu numai...peste tot. La Roma există o permanență: sunt clerici care sunt angajați permanent în vizitarea închisorilor și a spitalelor și ei monitorizează lucrurile acestea și voluntari care s-au format în spitale sau care se formează pentru închisori. Dar și în alte zone ale Italiei bineînțeles unde este o închisoare se merge și la închisoare; unde este un spital sau o clinică mai ales unde știm că sunt prezenți români de ai noștri și la Pavia, și în alte locuri, și la Genova sau la Milano sau la Torino sau la Bologna sunt clinici unde avem prezență românească mergem acolo, suntem în mijlocul lor.

Rep: Mai toate colindele în biserici sunt cântate de copii. Se poate spune că și datorită prezenței bisericii românești în Italia acești copii reusesc sa descopere si dă învețe traditțiile de acasă?

PS Siluan: Putem sa spunem ca multi dintre copii învata prima colinda la biserica și mulți dintre ei învata chiar sa vorbeasca mai corect româneste venind la scoala de duminica, pentru ca îi aud si pe alti copii care vorbesc româneste sau merg în taberele de vara, cum a fost si vara trecuta: 30 de tabere, în care au fost câteva mii de copiii din Italia; fac exercitiul de a vorbi româneste si atunci învata bineînteles colinde si avem datoria sa facem lucrul acesta, pentru ca în lantul de transmitere, de predare, mai departe a traditiilor si obiceiurilor noastre o veriga foarte importanta nu mai prea este prezenta, a iesit din lantul acesta, si veriga aceasta este bunica sau bunicul, dar bunica în mod special. Bunicele sunt în tara, în majoritatea cazurilor, si ferice de copiii care au bunica aici si parintii, daca lucreaza amândoi, copiii sunt înscrisi în sistemul de învatamânt local, într-un fel ei ramân suspendati în transmiterea traditiei si chiar a credintei si a identitatii noastre românesti, ei împrumutând din identitatea care se construieste prin ceea ce traiesc și cu atat mai mult cu cat anul 2020 a fost declarat ca an omagial educatiei copiilor si parintilor in biserica de catre Sfantul Sinod si an comemorativ al filantropilor ortodocsi romani.

E foarte important sa incercam sa intelegem care este realitatea in care traim si cum sa facem sa transmitem credinta mai departe având în vedere că s-a intrerupt acest lanț si cum să substituim absența bunicilor și atunci noi prin ceea ce facem încercăm sa dăm deodată și copiilor, dar și părintilor de multe ori, - că incercam să facem cateheză și cu adulții, sa le predăm măcar abc-ul credinței și să-i angajăm în diferite proiecte care au menirea să-i familarizeze și mai mult și pe plan practic să zicem așa cu propria credinta, cu traditiile prin festivaluri, prin tabere, întâlniri, prin cateheze, prin cursuri de limba română, de istorie sau de traditie, prin zile dedicate portului popular românesc din zona de unde se vine - ca acești copii să primească totuși, să si valorizeze intr-un fel un patrimoniu, o moștenire pe care oricum o poartă în adn-ul lor, o poartă în conștiinta lor, trăirea lor, dar care dacă nu e valorizat el rămâne într-un fel "o comoară în adâncuri înfundată" cum spune poezia și bine este să poată pune în valoare și atunci încercăm să facem lucrurile acestea și să lucrăm la catehizarea părinților și a copiilor deodată, a nașilor și a finilor deodată și la botez, și la cununie ca măcar să știe ce se întâmplă acolo la slujba la care ei vin sau la evenimentul la care ei participă.

Rep: Aici în Italia de Revelion sunt multe biserici care rămân deschise. De ce?

Da. Suntem obligați într-un fel să facem lucrul acesta pentru că cei care vin la slujba de seară cum este organizată în toată Patriarhia română în multe cazuri nu au posibilitatea să se întoarcă acasă, nu au mijloace de transport, nu toți au mașini personale și atunci sunt locuri unde într-un fel suntem obligați să ținem biserica deschisă și dacă tot o ținem deschisă să facem un pic de priveghere, un pic de rugăciune și de multe ori am observat că oamenii preferă să vină acolo decât să se ducă undeva la distracția tradițională, obișnuită așa în lume și se bucură să petreacă în noaptea de Revelion în rugăciune și apoi să stea împreună, să guste ceva împreună, să îi aibă alături și pe cei care chiar nu ar avea unde să stea în noaptea de Revelion, care mai bine să vină la biserică decât să stea într-o gară sau nu știu unde singuri și să cadă în întristare și în nostalgii. Și multe biserici de ale noastre - unde avem și posibilitatea să o facem și avem conditiile necesare să o facem - încercăm să organizăm programul liturgic în așa fel încât cei care vin acolo să poată să stea și la un pic de rugăciune și în același timp să stea împreună până când încep să funcționeze de pe la ora 5, de pe la ora 6 mijloacele de transport în comun. Și în felul acesta ei petrec o noapte care e mult mai liniștită decât gălăgioasa bucurie sau gălăgioasa distracție de care au parte cei care sărbătoresc după obiceiurile lumești și intră în anul care urmează cu un pic mai mult curaj, cu un pic mai multă nădejde, poate cu un pic mai multă seninătate și se simt și ei parte dintr-o realitate care îi poartă la inimă, nu îi ignoră și nu îi disprețuiește.

Rep: Care este gândul Preasfinției Voastre pentru acest sfârșit de an?

PS Siluan: După 45 de ani de comunism și de regim ateu uneori chiar destul de agresiv și după incă 30 de ani de libertate, dar care s-a transformat destul de mult într-un materialism practic spre deosebire de materialismul ideologic de care am avut parte în anii de dinainte de '89 cred ca ar fi cazul să ne gândim ce ne fericește, ce ne bucură, ce ne împlinește și ce ne dăunează, și ce ne dărâmă si ce ne întristează și ce ne dezbină și să ne dăm seama că în componenta identitătii noastre ca temelie și ca și plinătate îl avem pe Domnul Dumnezeu, avem credința în Hristos fiul lui Dumnezeu celui Viu și fiul lui Dumnezeu intrupat a cărui naștere o prăzmuim acum si ar fi cazul să ne gândim că această componentă este destul de mult sau foarte neglijată și rezultatele acestei neglijențe și acestei punere in paranteze a componentei credinței și a raportului nostru personal cu Dumnezeu cel Viu a dus la rezultate care sunt destul de dureroase si destul de vătămătoare și destul de răvășitoare.

În 30 de ani cred că mult mai multe familii s-au dezbinat decât în 45 de ani de comunism și in 30 de ani mult mai multi copii și-au compromis perspectiva de viitor prin contextul in care ei au crescut si daunele sufletești sunt uneori chiar mai mari decât cele pe care le putea face in regim ateu si atunci ar fi bine să reconsiderăm această componentă a credinței și să reconsiderăm propriul nostru crez având în vedere că suntem la nivelul abc-ului și să încercăm ca anul acesta să trecem trecem de abc, să începem să mai mergem si la frazeologie, să ne propunem să citim Evanghelia, de exemplu, și toate întrebările pe care le avem să ni le notăm și să mergem la biserică și să îl întrebăm pe părinte despre ele că ne întreabă copii despre aceleași întrebări și nu știm ce să le răspundem și să le mai citim și la copii în afară de povești chiar și din Biblia pentru copii și din Mica Biblie sau Evanghelia pentru copii și să le mai citim și viața unui sfânt, pentru că realitatea virtuală care li se propune copiilor este doar o proiectie pe un perete pe când raportul personal cu Dumnezeu cel Viu, cu Maica Domnului și cu sfintii inseamnă raport cu o realitate vie și concretă spre deosebire de virtualul la care se raportează prin rețelele de facebook sau internet în general și în care comunică cu cineva care de cele mai multe ori nu corespunde cu profilul pe care și l-a pus acolo și și dacă ar corespunde tot nepersonal este raportul respectiv atâta timp cât nu-l cunoști și nu stai fata în față să vorbesti și să mănânci o bucată de pâine împreună.

Și atunci bine este ca să îi ancorăm și pe copii nostri și noi însine să ne ancorăm la realitatea vie și concretă, nemincinoasă și pe care putem conta totdeauna, care nu ne părăsește așa cum nu ne-a părăsit nici 45 de ani de comunism și nici 30 de ani de libertate fără discernământ in care am intrat și pentru care n-am fost pregătiți și in care am imbratisat de multe ori inamicul si am imbrătisat alegeri care s-au dovedit a fi păguboase și dăunătoare fără să ne gândim bine si să întrebăm pe Domnul Dumnezeu cum ar fi mai bine pentru noi. Eu cred că perspectiva regăsirii noastre intr-un raport personal liber deschis, de incredere cu Dumnezeu cel care niciodată nu ne înșală și nu ne păraseste și nu isi bate joc de noi si nu ne trage pe sfoară ar face enorm de bine și copiilor, si părinților și celor de acum, și celor care urmează după noi și într-un fel ne-ar lega de rădăcina aceea care este a neamului nostru românesc și creștinesc dintotdeauna.

Să dea Dumnezeu ca anul 2020 să fie un an ca un nou început după 30 de ani de hălăduire prin lumea aceasta, poate că nu trebuie neapărat să facem 40 de ani ca poporul lui Israel prin pustie ca să ajungă la liman și la pământul făgăduinței și să scurtăm totuși măcar cu 10 ani dacă până acum nu am reușit să ieșim la liman să fie un an în care să ne deschidem ochii mai bine față de realitate, să intelegm cu mai mult discernamânt ce este de folos si ce ne este dăunător și să evităm mai mult ce este dăunător și să cultivăm mai mult ce ne face bine și să fie un an in care căutând acest bine comun care nu se schimbă, nu se modifică și nu depinde de schimbările vremii și de schimbările sociale; să ne ajute Domnul Dumnezeu să putem să ajungem și la o mai mare încredere unii in altii și mai ales la o mai mare unitate intre noi si prin străinătâți pe unde suntem, dar și intre noi cei din străinătati si cei de acasă pentru a nu lăsa să se fisureze raportul acesta și mai ales să devină o prăpastie care la un moment dat este mai greu de trecut.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu răbdare, cu credință și cu bună voire multe lucruri frumoase și bune se pot face. Dumnezeu să binecuvânteze pe toți ai noștri și de prin țări străine și de acasă, din țară, și pe toti părinții și copiii care voiesc să trăiască frumos și în pace și bună înțelegere.