Rovana Plumb, propusă comisar european pentru transporturi
Propunerea României pentru funcţia de comisar, Rovana Plumb, va prelua portofoliul transporturilor.
Articol de Radiojurnal, 10 Septembrie 2019, 14:13
Propunerea României pentru funcţia de comisar, Rovana Plumb, va prelua portofoliul transporturilor.
Anunţul a fost făcut de preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a nominalizat întreaga echipă, care va alcătui viitorul executiv de la Bruxelles.
Comisarii propuşi urmează acum să fie audiaţi în Comisiile de specialitate ale Parlamentului European.
Imediat ce legislativul comunitar îşi va da acordul, Consiliul European va numi în mod oficial noua Comisie.
Rovana Plumb este în politică de 25 de ani şi a fost mereu membră a Partidului Social-Democrat.
A fost parlamentar şi ministru în mai multe guverne: la Mediu, Muncă şi Fonduri Europene.