Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Românii şi bulgarii pot munci în UE fără restricţii

1 ianuarie aduce motive de optimism pentru români şi bulgari, dar şi de relativă îngrijorare în Europa, unde există voci care anunţă un aflux de migranţi est-europeni.

Românii şi bulgarii pot munci în UE fără restricţii
Foto: arhivă Reuters.

Articol de Radiojurnal, 31 Decembrie 2013, 17:54

Începând de la 1 ianuarie se elimină restricţiile pe piaţa muncii europeană pentru români şi bulgari.

Cetăţenii celor două ţări, ultimele intrate în Uniunea Europeană, vor putea astfel să-şi caute de lucru legal în oricare ţară comunitară.

Cu alte cuvinte, românii şi bulgarii nu vor mai avea nevoie de niciun permis de muncă în Uniunea Europeană.

Restricţiile fuseseră impuse în cadrul unor perioade de tranziţie, cerute de ţările europene.

1 ianuarie aduce aşadar motive de optimism pentru români şi bulgari, dar şi de relativă îngrijorare în Europa, mai ales în Marea Britanie şi Germania, care se tem de un aflux de migranţi est-europeni, transmite de la Bruxeles, Cerasela Rădulescu.

Comisia Europeană declară încă o dată că începând de mâine românii şi bulgarii au drept de muncă în oricare stat al UE.

Aceasta înseamnă că după o perioadă de şapte ani de la aderarea la UE, potrivit tratatului, românii pot solicita un loc de muncă în oricare stat membru.

"Restricţiile pe piaţa muncii, pentru România şi Bulgaria, au fost limitate strict la şapte ani, prin tratatele de aderare. Aceste tratate au fost ratificate de către parlamentele naţionale tuturor statelor membre şi acum nimic nu mai poate fi schimbat. Este clar că de la 1 ianuarie 2014 cetăţenii români şi bulgari vor putea să muncească legal în oricare stat membru" spune Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru ocuparea forţei de muncă, Laszlo Andor.

În urmă cu câteva săptămâni, guvernul britanic a avut o tentativă de a cere prelungirea restricţiilor pentru români şi bulgari şi solicita Comisiei Europene revizuirea tratatului referitor la libera circulaţie.

Premierul David Cameron sugera chiar că ar fi posibil ca în viitor românii şi bulgarii să fie expulzaţi de pe teritoriul Marii Britanii, în cazul în care nu-şi găsesc de lucru în timp util pe piaţa muncii britanică.

Comisia a reacţionat şi a spus că potrivit statisticilor oficiale românii şi bulgarii nu au abuzat de sistemele sociale în statele membre unde chiar şi în pofida restricţiilor au avut drept de muncă.

Estimările arată că după 1 ianuarie fluxul de cetăţeni români şi bulgari în UE nu va creşte surprinzător, iar ridicarea restricţiilor nu va aduce o mifgraţie economică masivă venind dinspre aceste ţări, aşa cum anunţă lideri politici extremişti din Europa.

Presa britanică priveşte diferit liberalizarea pieţei muncii

Imigranţii români şi bulgari aduc cunoştinţe şi experienţă de care mediul de afaceri din Londra are mare nevoie şi acoperă un gol de competenţe pe care tinerii britanici nu îl pot umple, susţine Camera de Comerţ din Londra.

Directorul executiv al instituţiei, Colin Stanbridge, constată că retorica politică privind lucrătorii imigranţi s-a accentuat în ultimele zile pe măsura apropierii datei ridicării restricţiilor, dar atrage atenţia că dezbaterea nu ia în considerare beneficiile pe care imigraţia le aduce economiei Londrei.

Cu o zi înainte de ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, presa britanică a dedicat spaţii importante imigranţilor români şi bulgari.

Cotidianul The Sun a realizat un reportaj în România în care afirmă că primul grup de emigranţi, între care foşti infractori şi cerşetori, s-a îmbarcat deja într-un autocar cu destinaţia Marea Britanie.

La rândul său, Daily Telegraph sugerează că agenţiile de recrutare din Bulgaria le oferă emigranţilor indicii practice despre cum să exploateze sistemul de proteţie socială britanic.

În schimb, The Guardian descrie o politică a fricii care s-a construit în jurul imigraţiei şi afirmă că anxietatea populaţiei a fost amplificată fără scrupule.

Tânăra de 19 ani bănuită că a furat un nou-născut din maternitate a fost reţinută
România 28 Aprilie 2025, 12:52

Tânăra de 19 ani bănuită că a furat un nou-născut din maternitate a fost reţinută

Surse din poliţie afirmă că tânăra de 19 ani, îmbrăcată într-un halat alb, ar fi intrat în maternitate şi a luat copilul.

Tânăra de 19 ani bănuită că a furat un nou-născut din maternitate a fost reţinută
Senat: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni
România 28 Aprilie 2025, 12:37

Senat: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni

Comisia de muncă a amânat acest raport pentru a putea dezbate temeinic documentul şi pentru a analiza amendamentele care au...

Senat: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni
Restricţii de circulaţie pe DN 7, Valea Oltului
România 28 Aprilie 2025, 10:32

Restricţii de circulaţie pe DN 7, Valea Oltului

Luni și marți sunt restricţii de circulaţie pe DN 7, Valea Oltului pentru o serie de lucrări la viitoarea Autostradă...

Restricţii de circulaţie pe DN 7, Valea Oltului
Încep înscrierile în programul Rabla 2025
România 28 Aprilie 2025, 09:50

Încep înscrierile în programul Rabla 2025

Invitat la Apelul Matinal de la Radio România Actualităţi, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a subliniat că această ediţie...

Încep înscrierile în programul Rabla 2025
4 cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România au fost recuperaţi de pe munte
România 28 Aprilie 2025, 09:34

4 cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România au fost recuperaţi de pe munte

Potrivit Salvamont Maramureş, acţiunea de căutare-salvare a celor patru bărbaţi a durat peste şase ore.

4 cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România au fost recuperaţi de pe munte
ANOFM va organiza 94 de programe de pregătire profesională
România 28 Aprilie 2025, 09:31

ANOFM va organiza 94 de programe de pregătire profesională

Vor participa aproape 1.400 de persoane care beneficiază, conform legii, de astfel de servicii gratuite.

ANOFM va organiza 94 de programe de pregătire profesională
CFR Călători a suplimentat legăturile spre litoral
România 28 Aprilie 2025, 09:27

CFR Călători a suplimentat legăturile spre litoral

CFR Călători a suplimentat pentru săptămâna aceasta legăturile spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, în contextul în...

CFR Călători a suplimentat legăturile spre litoral
Informații din trafic
România 28 Aprilie 2025, 08:27

Informații din trafic

Este o dimineaţă fără incidente în trafic, însă se înregistrează aglomeraţie pe una din autostrăzile care merg spre Capitală,...

Informații din trafic