România va primi un grant de 27 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
România va primi un grant de 27 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru construirea unei noi linii electrice de 400 kiloVolţi.
Articol de Florin Lepădatu, 26 Ianuarie 2018, 06:59
România va primi un grant de 27 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru construirea unei noi linii electrice de 400 kiloVolţi între localităţile Cernavodă, judeţul Constanţa şi Stâlpu, judeţul Giurgiu.
Se estimează că această linie va contribui la creşterea capacităţii de interconexiune dintre România şi Bulgaria şi la integrarea energiei eoliene de pe litoralul Mării Negre.
Statele membre ale Uniunii Europene au căzut joi de acord asupra propunerii Comisiei Europene de a investi 873 de milioane de euro în 17 proiecte-cheie de infrastructuri energetice europene, printre care se află şi un proiect din România, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.