Ascultă Radio România Actualitaţi Live

România, "printre cele mai mari cote la contribuţii sociale"

România se află pe locul 18 în lume la nivelul contribuţiilor sociale, pentru condiţii normale de muncă, de 31,3 procente, din care o treime este plătit de angajaţi şi două treimi de la angajatori.

14 Octombrie 2011, 19:12

România se numără printre ţările cu cele mai mari cote de contribuţii sociale - arată un studiu dat vineri publicităţii, situându-se pe locul 18 dintr-un număr de 87 de ţări.

Franţa are cea mai mare cotă de contribuţii sociale cumulate pentru angajat şi angajator, de peste 50%, fiind urmată de Belgia cu 48%.

În România nivelul contribuţiilor sociale, pentru condiţii normale de muncă, este de 31,3% din care o treime de la angajaţi şi două treimi de la angajatori.

Ce mai arată studiul este că la noi, persoanele cu venituri mici suportă cote efective de impozitare ridicate, mai ales în comparaţie cu nivelurile pe care cetăţenii altor state dezvoltate le suportă.

Şi totuşi, autorităţile române nu au de gând să micşoreze contribuţiile sociale.

"Guvernul a decis să amâne reducerea contribuţiilor sociale pentru angajatori până la momentul optim deoarece în situaţia economică actuală nu îşi permite să adopte o asemenea măsură", a declarat ministrul finanţelor Gheorghe Ialomiţianu.

Analistul economic Dan Popa susţine că atâta vreme cât un salariat susţine aproape doi pensionari, este evident că banii din contribuţii se duc în pensii.

"Problema e că avem foarte puţină forţă activă sau mai exact foarte puţini oameni sau angajatori care îşi plătesc la zi contribuţiile. Firmele sau persoanele juridice, companiile, micii întreprinzători îşi utilizează aşa numitul credit fiscal, adică preferă să nu plătească statului contribuţiile de asigurări sociale pentru a avea lichidităţi în casă, pentru a putea plăti salari. Automat Fondul de Pensie înregistrează un deficit, iar acest deficit este una din marile probleme ale economiei României", spune Dan Popa.

Acesta susţine că practica a demonstrat că în mai toate statele lumii tot mai mulţi angajatori preferă să plătească taxe mai mici la zi şi veniturile bugetului astfel cresc.

"Este o măsură, deşi aparent negativă sau cu un impact negativ pe buget, în realitate se petrece un fenomen contrar, bugetele încasează mai mulţi bani pentru că ies banii din economia neagră. Să nu uităm că România are o evaziune fiscală foarte consistentă şi asta este una din măsurile care ar trebui luate cu prioritate, de a mai reduce evaziunea fiscală", spune Dan Popa.

Totuşi autorităţile române nu au de gând să reducă această contribuţie, deoarece sunt prinse într-un acord cu Fondul Monetar Internaţional care nu le permite să facă acest lucru.

"Cred că se pot reduce taxele, nu cu jumătate cum propun unele partide politice, dar se pot reduce cu 3, 5 puncte procentuale fără nici un risc. Haideţi să nu fim ipocriţi, statul se poate împrumuta de la bănci, de pe pieţele internaţionale. Temerea cea mai mare este că statul nu va mai avea bani, dar statul poate să aibă bani...sunt atâtea soluţii şi atâtea căi" menţionează analistul economic.

România 09 Mai 2025, 18:39

Legea privind executorii judecătorești este neconstituțională

Curtea Constituțională a admis sesizarea depusă de fostul președinte Klaus Iohannis în legătură cu legea privind executorii...

Legea privind executorii judecătorești este neconstituțională
România 09 Mai 2025, 18:37

Noi măsuri privind regimul străinilor și încadrarea lor în muncă

Cerințele de pregătire profesională și experiența în domeniu trebuie îndeplinite doar în cazul profesiilor reglementate.

Noi măsuri privind regimul străinilor și încadrarea lor în muncă
România 09 Mai 2025, 18:22

Marşuri pro-europene în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

La toate aceste adunări publice organizatorii permit afişarea doar a drapelelor României, Uniunii Europene şi NATO.

Marşuri pro-europene în Bucureşti şi alte oraşe din ţară
România 09 Mai 2025, 16:05

Bolojan, întrevedere cu vicepreşedinta executivă a CE, Roxana Mînzatu

Tema discuției a fost Strategia privind Marea Neagră și consolidarea apărării pe flancul estic.

Bolojan, întrevedere cu vicepreşedinta executivă a CE, Roxana Mînzatu
România 09 Mai 2025, 15:24

200 de salariaţi ai şantierului naval din Mangalia au protestat în faţa Ministerului Economiei şi în faţa Guvernului

 Peste 800 de angajaţi activi de la şantierul naval din Mangalia vor primi salariile în două tranşe şi au fost...

200 de salariaţi ai şantierului naval din Mangalia au protestat în faţa Ministerului Economiei şi în faţa Guvernului
România 09 Mai 2025, 15:14

Criza personalului din sănătate

România produce un număr mai mare de medici decât media Uniunii Europene, dar are cel mai mic număr de doctori la mia de...

Criza personalului din sănătate
România 09 Mai 2025, 15:07

Peste 10.000 de elevi vor participa la faza principală a studiului PISA 2025

Acest studiu evaluează, o dată la trei ani, capacitatea tinerilor de 15 ani de a rezolva probleme şi de a identifica soluţii...

Peste 10.000 de elevi vor participa la faza principală a studiului PISA 2025
România 09 Mai 2025, 14:59

Ploile din ultimele zile au favorizat apariţia timpurie a căpuşelor în parcuri

Specialiştii avertizează că aceste insecte pot transmite boala Lyme şi recomandă măsuri stricte de prevenţie atât pentru...

Ploile din ultimele zile au favorizat apariţia timpurie a căpuşelor în parcuri