Restricţiile impuse de criza COVID-19 „au dus la scăderea criminalităţii”
A crescut însă numărul cazurilor de violenţă în familie.

Articol de Radiojurnal, 13 Aprilie 2020, 21:12
Restricțiile impuse de criza COVID-19 au dus la scăderea criminalității în cursul lunii trecute.
După cum informează Inspectoratul General al Poliției, au fost mai puține furturi sesizate, cu aproximativ 20%, și tâlhării cu un procent asemănător.
Infracțiunile stradale au scăzut cu mai bine de un sfert, iar tentativele de omor s-au înjumătățit.
În total, în comparație cu luna martie a lui 2019, numărul faptelor de natură penală sesizate a scăzut cu aproape 15%.
Cifrele sunt însă în ușoară creștere în privința violenței în familie, conform numărului de infracțiuni sesizate, cu peste două procente.