Restricţii de trafic în Craiova
Circulaţia rutieră se va închide marţi pe mai multe străzi din Craiova din cauza desfăşurării manifestărilor prilejuite de celebrarea Zilei Imnului Naţional.
Articol de Florin Firu, Dolj, 28 Iulie 2014, 16:01
Circulaţia rutieră se va închide marţi, 29 iulie, în intervalul orar 8:00-10:00, pe următoarele străzi: str.A.I.Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Arieş; str.Unirii, sectorul de drum cuprins între intersectia cu str. Mihai Viteazul şi intersectia cu str. A. I. Cuza şi pe str. Popa Şapcă.
Restricţia de trafic se impune în vederea desfăşurării manifestărilor prilejuite de celebrarea Zilei Imnului Naţional, ce vor avea loc în Piaţa Tricolorului din Municipiul Craiova.