Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Referendum: 29 sesizări de contravenţii şi infracţiuni

În contextul desfăşurării referendumului pentru revizuirea Constituţiei, la sediul MAI, purtătorul de cuvânt comisar-şef Monica Dajbog a susţinut o declaraţie de presă.

Referendum: 29 sesizări de contravenţii şi infracţiuni

Articol de Radu Dobriţoiu, 06 Octombrie 2018, 18:57

În contextul desfăşurării referendumului pentru revizuirea Constituţiei, la sediul MAI, purtătorul de cuvânt comisar-şef Monica Dajbog a susţinut o declaraţie de presă.

'În primele 10 ore de la începerea procesului de vot, au fost înregistrate 29 de sesizări de contravenţii şi infracţiuni în legătură cu referendumul.

Fiecare sesizare a fost verificată cu operativitate pentru a fi dispuse măsurile prevăzute de lege. Până acum, patru sesizări nu au fost confirmate, restul fiind soluţionate sau în curs de verificare.

Pentru cinci fapte contravenţionale au fost aplicate amenzi în valoare de 6.100 de lei.

De asemenea, poliţiştii efectuează cercetări cu privire la săvârşirea a cinci infracţiuni.

O membră a biroului electoral dintr-o secţie din Bucureşti a sesizat faptul că o persoană ar fi luat de pe masă peste 80 de buletine de vot şi ar fi încercat să fugă cu ele. Persoana a fost prinsă imediat de jandarmii care asigurau paza secţiei. I s-a întocmit dosar penal pentru furt.

Într-o comună din Dolj, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că o angajată a primăriei ar fi strâns mai multe cărţi de identitate ale unor cetăţeni din localitate şi ar fi votat în locul acestora. Poliţiştii au descoperit în autoturismul persoanei respective 17 cărţi de identitate care aveau aplicate pe spate autocolante cu inscripţia Votat.

S-a întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.

Un cetăţean dintr-o comună din judeţul Botoşani a sunat la 112 pentru a sesiza faptul că nu a fost lăsat să voteze la o secţie din municipiul Botoşani. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Bărbatul a votat în cele din urmă la o altă secţie.

În judeţul Giurgiu, poliţiştii efectuează verificări după ce au primit o sesizare cu privire la faptul că primarul unei localităţi i-ar fi îndemnat pe participanţii la o cununie civilă să meargă la vot.

În judeţul Cluj, printr-un apel la 112 a fost semnalat faptul că o persoană bolnavă psihic a fost ajutată să voteze de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, iar la ieşire s-ar fi întâlnit cu primarul localităţii care i-ar fi înmânat o sumă de bani.

Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorului.

În Gorj, doi membri ai unei secţii de votare au plecat cu urna specială, fără a fi însoţiţi de efective MAI.

De asemenea, poliţiştii efectuează verificări şi în cazul sesizărilor privind situaţiile de aşa-zis turism electoral.

Până la ora 17:00, şi-au exercitat dreptul de vot 447 de persoane aflate în 38 de centre de reţinere şi arestare preventivă de la nivel naţional, din cele 513 persoane care au solicitat să voteze prin intermediul urnei speciale.

În urma discuţiilor cu preşedinţii birourilor electorale, s-a stabilit ca în 6 centre de reţinere şi arestare preventivă din judeţele Arad, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi şi Neamţ procesul de votare să fie continuat mâine.

Vă reamintim că astăzi procesul de votare se va încheia la ora 21.00, urmând să se reia mâine la ora 07.00.

În această seară, la încheierea votării preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare au obligaţia de a dispune măsurile necesare pentru ca urnele de vot, ştampilele, buletinele de vot nefolosite şi toate celelalte documente ale biroului electoral să rămână sub paza angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne.

Posturile de pază ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne vor fi stabilite astfel încât să se asigure securitatea tuturor căilor de acces în localul de vot.

La plecare, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are obligaţia de a sigila toate căile de acces.

Mâine dimineaţă, în cea de-a doua zi de referendum, ridicarea sigiliilor se va face la ora 06.00, de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, numai după ce s-a verificat integritatea acestora.

În această seară şi pe parcursul nopţii, structurile Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizate pentru a putea gestiona cu operativitate orice situaţie care ar putea perturba desfăşurarea referendumului sau climatul de siguranţă publică.

Următoarea declaraţie de presă va avea loc mâine dimineaţă.'

Până la ora 13,00 au votat 2,45% dintre alegători
România 06 Octombrie 2018, 15:19

Până la ora 13,00 au votat 2,45% dintre alegători

Până la ora 13,00, au votat la referendumul pentru redefinirea familiei 2,54% dintre alegători, a anunţat sâmbătă Biroul...

Până la ora 13,00 au votat 2,45% dintre alegători
Peste 100 de persoane au cerut să voteze cu urna mobilă la Spitalul Elias
România 06 Octombrie 2018, 16:16

Peste 100 de persoane au cerut să voteze cu urna mobilă la Spitalul Elias

Un număr de 122 de pacienţi şi aparţinători au solicitat să voteze cu urna mobilă la Spitalul Elias.

Peste 100 de persoane au cerut să voteze cu urna mobilă la Spitalul Elias
Prezenţă la urne: 3,78% alegători au votat în ţară
România 06 Octombrie 2018, 17:57

Prezenţă la urne: 3,78% alegători au votat în ţară

Până la ora 16,00, au votat la referendumul pentru redefinirea familiei 3,78% dintre alegători, a anunţat sâmbătă Biroul...

Prezenţă la urne: 3,78% alegători au votat în ţară
Președinta CE, mesaj la 35 de ani de la Revoluție: România și Europa își amintesc de sacrificiul lor
România 22 Decembrie 2024, 17:21

Președinta CE, mesaj la 35 de ani de la Revoluție: România și Europa își amintesc de sacrificiul lor

Mesajul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţia Română.

Președinta CE, mesaj la 35 de ani de la Revoluție: România și Europa își amintesc de sacrificiul lor
Unde sunt condiții bune de schiat în țară
România 22 Decembrie 2024, 16:55

Unde sunt condiții bune de schiat în țară

Turist: Noi mereu mergeam în Poiană, dar aici e superb.

Unde sunt condiții bune de schiat în țară
Consultări la Palatul Cotroceni
România 22 Decembrie 2024, 13:36

Consultări la Palatul Cotroceni

La Palatul Cotroceni au fost invitate pentru discuții toate partidele parlamentare, dar deja reprezentanții AUR au boicotat...

Consultări la Palatul Cotroceni
FOTO: Victimele revoluţiei din 1989, comemorate la Sala Radio
România 22 Decembrie 2024, 13:18

FOTO: Victimele revoluţiei din 1989, comemorate la Sala Radio

La monumentul din fața Sălii Radio, foști și actuali angajați ai Radiodifuziunii Române, cadre militare și reprezentanții...

FOTO: Victimele revoluţiei din 1989, comemorate la Sala Radio
Medici: În perioada sărbătorilor de iarnă cuvântul de ordine ar trebui să fie "cumpătare"
România 22 Decembrie 2024, 12:47

Medici: În perioada sărbătorilor de iarnă cuvântul de ordine ar trebui să fie "cumpătare"

Excesele alimentare sau de băuturi alcoolice pot avea uneori consecințe mortale. În toate județele, în zilele de sărbătoare...

Medici: În perioada sărbătorilor de iarnă cuvântul de ordine ar trebui să fie "cumpătare"