Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PSD trimite la Palatul Cotroceni propunerile pentru numirea noilor miniştri

Propunerile pentru portofoliile Ministerului Dezvoltării, Transporturilor şi cel al Fondurilor Europene sunt Paul Stănescu, Felix Stroe şi Marius Nica.

Articol de Petruţa Obrejan, 16 Octombrie 2017, 06:52

Propunerile de numire a trei noi miniştri vor fi trimise luni, 16 octombrie, la Palatul Cotroceni de premierul Mihai Tudose. Noile nume au fost votate de CEx al PSD, după ce titularii de la Ministerele Dezvoltării Regionale, Fonduri Europene şi Transporturi şi-au dat demisia.

După ce în urmă cu o lună şi jumătate ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, decidea să părăsească executivul, săptămâna trecută, premierul Mihai Tudose s-a pronunţat pentru înlocuirea altor membri ai cabinetului său, cu probleme penale sau performanţe slabe. În urma unei şedinţe a CEx, social-democraţii au acceptat ca miniştrii Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc să demisioneze.

Noile propuneri pentru portofoliile Ministerului Dezvoltării, Transporturilor şi cel al Fondurilor Europene, anunţate vineri, după o altă şedinţă a CEx, sunt Paul Stănescu, Felix Stroe şi Marius Nica. Şi Mihai Busuioc, secretarul general al Guvernului, va fi înlocuit cu Roxana Bănică, aceasta fiind până nu demult secretar general adjunct în cadrul SGG.

Dacă în cazul miniştrilor propuşi spre remaniere se invocau probleme de natură penală care ar fi creat animozităţi şi în relaţia cu Bruxelles-ul, în ceea ce îl priveşte pe Mihai Busuioc, schimbarea se datorează numirii sale la conducerea Curţii de Conturi. De asemenea, premierul a solicitat partenerilor de coaliţie să vină la rândul lor cu o nouă propunere pentru ministrul care gestionează relaţia cu Parlamentul, însă cei de la ALDE au decis să îl păstreze pe Viorel Ilie în actualul cabinet.

Potrivit conducerii social-democrate, Rovana Plumb va fi numită la conducerea Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, iar Sevil Shhaideh va fi consilier de stat, premierul afirmând că fostul ministru Sevil Shhaideh are foarte multă experienţă în domeniul dezvoltării regionale şi poate ajuta la reformarea administraţiei.

Documentele cu noile propuneri urmează să fie semnate de şeful executivului şi să ajungă astăzi la Palatul Cotroceni, iar dacă vor fi acceptate, cele trei persoane desemnate ar putea depune tot astăzi şi jurământul de învestitură.

Întrebat cum va proceda dacă totuşi şeful statului nu va fi de acord cu unele nume, premierul preciza că nu s-a pornit de la premisa respingerii acestor propuneri, neexistând un plan B.

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
România 21 Aprilie 2025, 09:10

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”

Aproximativ 30 de hectare de pădure și vegetație au fost afectate de incendiul izbucnit în urmă cu trei zile în zona...

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
România 20 Aprilie 2025, 17:10

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană

ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
România 20 Aprilie 2025, 14:46

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat

Ministrul mediului i-a avertizat însă pe oameni și cu privire la eventualii intermediari.

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
România 20 Aprilie 2025, 14:45

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieri au depistat în trafic aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor...

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
România 20 Aprilie 2025, 13:14

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști

La Băile Herculane au venit să petreacă sărbătorile pascale chiar și români din afara țării.

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
România 20 Aprilie 2025, 13:08

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată

Creștinii sărbătoresc duminică Învierea Domnului.

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată