Protestul din educaţie pare să fi încurajat şi alte categorii de angajaţi să recurgă la acţiuni sindicale
Reprezentanţi ai poliţiştilor au solicitat ca şi ei să aibă drept la grevă, iar cei de la "Solidaritatea Sanitară" au anunțat mai multe proteste pentru salarii.
Articol de Radiojurnal, 17 Mai 2023, 23:42
Protestul din educaţie pare să fi încurajat şi alte categorii de angajaţi să recurgă la acţiuni sindicale pentru a obţine drepturi salariale. Reprezentanţi ai poliţiştilor au solicitat ca şi ei să aibă drept la grevă, despre care spun că este singura acţiune prin care se poate obţine aplicarea legilor în România, cu referire la Legea salarizării personalului public.
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" a anunțat în cursul serii, declanşarea acţiunilor de protest inclusiv cu solicitări legate de veniturile lucrătorilor, în 8 iunie, când va fi organizat și miting şi marş în capitală, dar, până atunci, începe să strângă semnături pentru declanşarea grevei generale a lucrătorilor din sănătate şi îşi îndeamnă membrii de sindicat medici, să denunţe contractele de gărzi.