Protest al medicilor de familie şi din ambulatorii în Capitală şi în mai multe judeţe
Cu o zi înainte de consultările programate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, medicii au ieşit în stradă în mai multe localităţi şi în București pentru a atrage atenţia că nu vor mai putea oferi servicii medicale gratuite de calitate de la 1 februarie.
Articol de Adriana Turea, 17 Ianuarie 2024, 17:05
Medicii de familie şi cei din ambulatoriile de specialitate au continuat şi astăzi protestele faţă de scăderea veniturilor lor, de luna viitoare, cu peste 30%.
Cu o zi înainte de consultările programate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, medicii au ieşit în stradă în mai multe localităţi şi în București pentru a atrage atenţia că nu vor mai putea oferi servicii medicale gratuite de calitate de la 1 februarie.
Adriana Turea a stat de vorbă cu unii dintre cei care au protestat în faţa sediului CNAS.
Reporter: Medicii de familie și medicii din policlinici spun că nu-și mai pot acoperi cheltuielile. De exemplu, o consultație care acum este decontată la valoarea de 50 lei, de la 1 februarie va fi 35 lei.
Medicii vor respect din partea autorităților, nu vor să-și închidă cabinetele și nu vor să plece din țară.
- Este problema Casei Naționale de Asigurări Sănătate și a Ministerului de Finanțe să găsească resursele. Noi spunem că nu semnăm acest contract în condițiile actuale.
- O parte din cabinete se desființează, ne scade factura cu 50%. Nu vorbim doar de scăderea punctelor, aici vorbim și de celelalte modificări fiscale care ne afectează pe toți cei care suntem la ora actuală cu contracte independente. De asta suntem aici și medici de familie și ambulatoriu de specialitate, pentru că ne afectează pe toți, toate modificările fiscale.
- Sunt medic dermatolog primar. Casa de Asigurări vrea și tot sistemul care este bolnav să promoveze medioctatea. Ceea ce înseamnă că în momentul în care spui: "vom tăia sporul de primar" înseamnă din start, oameni buni, scăderea calității actului medical. Asist la o scădere a actului medical în România de ani de zile, cu asta ne luptăm.
Reporter: Pentru mâine sunt programate două runde de consultări între reprezentanții medicilor și cei ai CNAS, dar și între reprezentanții Colegiului Medicilor din România și cei ai Casei.