Proiectul USR de anulare a pensiilor speciale, dezbătut în Senat
Senatorii au dezbătut proiectul de lege inițiat de USR, privind anulare a pensiilor speciale.
Articol de Radiojurnal, 20 Martie 2018, 19:43
Senatorii au dezbătut astăzi proiectul de lege inițiat de USR privind anularea pensiilor speciale şi revenirea la principiul contributivităţii.
Senatorul USR Florina Presadă spunea că există și excepții de la Lege.
Florina Presadă: Noi spunem foarte clar în acest proiect că nu abrogăm pensiile speciale pentru militari și magistrați, ci pentru Corpul diplomatic, membri Curții de Conturi și parlamentari, pentru că este absurd să acordăm privilegii dincolo de principiul contrubutivității. Principiul care spune că fiecare primește înapoi pe măsura contribuției avute. Eu zic să dăm dovadă luciditate și să redăm Parlamentului încrederea pe care o merită, să reparăm atât cât putem imaginea șifonată a acestuia, după votul pe Legile justiției.
Proiectul de lege este susţinut şi de PNL.
Votul în Senat, care este prima Cameră sesizată, se va da săptămâna viitoare.