Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Proiectul legii pensiilor, vot în Camera Deputaților, luna viitoare

Proiectul legii pensiilor urmează să primească votul decizional al Camerei Deputaţilor.

Foto: Agerpres.

Articol de Radiojurnal, 27 Noiembrie 2018, 11:17

Proiectul legii pensiilor urmează să primească votul decizional al Camerei Deputaţilor, luna viitoare, după ce, ieri, a fost adoptat de Senat cu o largă majoritate.

La dezbaterile de ieri, noul ministru al muncii, Marius Budăi, a dat asigurări că majorările prevăzute în lege sunt sustenabile.


Marius Budăi: S-au făcut foarte multe simulări împreună cu Ministerul de Finanţe. Clar, legea este sustenabilă. Cum am procedat şi până acum de când am preluat guvernarea, ne-am ţinut de acel calendar de majorare a punctului de pensii.


Realizator: Creşterea etapizată a punctului de pensie în următorii trei ani, reducerea vârstei de pensionare pentru grupele întâi şi a doua de muncă şi introducerea masteratului şi doctoratului în stagiul de cotizare sunt câteva dintre prevederile noii legi a pensiilor.

Guvernul, ca iniţiator al documentului, a subliniat că nicio pensie în plată nu va scădea.

România 01 Mai 2025, 13:07

Trei case de sondare au fost acreditate de BEC pentru exit-poll

Operatorii de sondaj nu au voie să intervină în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor.

Trei case de sondare au fost acreditate de BEC pentru exit-poll
România 01 Mai 2025, 12:22

Parada Tramvaielor

Parada se desfășoarăra pe traseul Victoria - Bucur Obor - Piața Sfântu Gheorghe.

Parada Tramvaielor
România 01 Mai 2025, 10:11

Reprezentant hotelieri: Mamaia și Vama Veche, cei doi poli ai distracției pe litoral

"Apel matinal" - Invitat: Corina Martin, președinta Asociației Patronale Resto Constanța

Reprezentant hotelieri: Mamaia și Vama Veche, cei doi poli ai distracției pe litoral
România 01 Mai 2025, 09:24

50.000 de turiști sunt aşteptaţi pe litoral

Stațiunile preferate rămân și anul acesta Vama Veche, Mamaia și Eforie.

50.000 de turiști sunt aşteptaţi pe litoral
România 01 Mai 2025, 09:21

10 reguli pentru o drumeție în siguranță

Peste 550 de salvamontiștii vor patrula pe traseele montane și vor fi pregătiți să intervină.

10 reguli pentru o drumeție în siguranță
România 01 Mai 2025, 09:19

Sute de pești morți au fost observați plutind pe Dunăre, la Orșova

Autoritățile din Mehedinți au început o anchetă.

Sute de pești morți au fost observați plutind pe Dunăre, la Orșova
România 01 Mai 2025, 09:14

Începe votul în străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La ora 22:00, ora României, se deschide prima secție de votare în Auckland, Noua Zeelandă.

Începe votul în străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
România 01 Mai 2025, 02:41

Pacienţi şi angajaţi evacuaţi dintr-o clădire a Spitalului CFR Paşcani după izbucnirea unui incendiu

Incendiul a fost lichidat fără să fie necesară relocarea pacienţilor la alt spital.

Pacienţi şi angajaţi evacuaţi dintr-o clădire a Spitalului CFR Paşcani după izbucnirea unui incendiu