Probleme la zi: Centru de medicină nucleară la Spitalul Militar Central

Realizator: Alexandra Andon - În contrast deplin cu situaţia generală a investiţiilor în sectorul public românesc, Spitalul Militar Central "Carol Davila" din Bucureşti a inaugurat astăzi un centru integrat de medicină nucleară, aparţinând cu adevărat secolului XXI. Nu este singurul centru de înaltă performanţă din sistemul medical românesc, cu toate paradoxurile sale. Despre cât efort profesional şi managerial presupun înfiinţarea şi apoi menţinerea unor centre de medicină de vârf în România, în ediţia de astăzi.
Le spun bun venit doamnei doctor Raluca Mititelu, preşedintele Societăţii Române de Medicină Nucleară şi Imagistică Nucleară, şi îi urez bun venit doamnei conferenţiar doctor Alina Tănase, şeful Secţiei de transplant medular pentru adulţi de la Institutul Clinic Fundeni. Doamnă doctor Mititelu, investiţia care a fost inaugurată astăzi la Spitalul Militar "Carol Davila" din Bucureşti a costat peste 4 milioane de euro, nici nu ştiu dacă pare mult sau puţin faţă de ceea ce se întâmplă, faţă de sumele care există în sistemul medical românesc, dar cum aţi reuşit, când toată lumea se plânge de fonduri insuficiente, să puneţi la punct un centru de o asemenea calitate şi atât de modern?
Raluca Mititelu: Desigur, întrebarea despre cum ai reuşit poate părea un pic, în fine... câteodată pare exagerată 'cum ai reuşit?'. Păi cum să spui că ai reuşit? Am muncit. Sigur, toată lumea munceşte, dar a fost extrem de multă voinţă, extrem de multă voinţă la toate nivelurile, de la nivelul oamenilor care îşi desfăşoară acolo activitatea până la nivelul de management al suportului care ni s-a acordat permanent. Până la urmă s-a reuşit. Deci cumva a trebuit făcut. Este prima oară când... adică este primul centru de acest fel în primul rând în sistemul public. Până acum nu a existat PET-CT în sistemul public de sănătate.
Realizator: Ce nu a existat, de fapt, mai precis?
Raluca Mititelu: Sistemul PET-CT este pentru prima oară când este introdus într-un spital public. Am avut până acum, desigur, la nivelul întregii ţări un număr limitat de echipamente, un număr limitat de echipamente toate, absolut toate care lucrează în prezent în sistem privat. Desigur, foarte bine că au existat, pacienţii au avut acces la investigaţii de înaltă performanţă, dar din păcate extrem de puţine. Noutatea acum este că acest echipament este adus într-un spital public, este încă un echipament unde asiguraţii pot beneficia de investigaţia aceasta, de investigaţii de înaltă performanţă şi în plus faţă de aceasta, în sistemul... de aceea se numeşte sistem integrat, mai există şi un laborator de medicină nucleară, care include un echipament SPECT-CT. Cele două echipamente studiază patologii diferite, procese metabolice diferite, au indicaţii diferite şi desigur participă la toată această evaluare a pacienţilor, în primul rând oncologici, dar nu numai.
Realizator: Ce aduce acest centru de medicină nucleară, pentru pacienţii din România?
Raluca Mititelu: Un număr sperăm noi destul de mare de investigaţii SPECT-CT şi PET-CT, adică posibilitatea pacienţilor de a efectua acest gen de investigaţii - bineînţeles, aceste investigaţii nu se efectuează la cerere, asta se ştie deja, sunt investigaţii de înaltă performanţă pe care le solicita medicul clinician, clinicianul specialist în oncologie sau cardiologie sau neurologie, depinde. Este important, accesul pacienţilor la acest gen de investigaţii, în primul rând nu mai trebuie să plece... până acum plecau şi în afară ca să le efectueze. Mai mult decât atât, interesul medicilor, chiar şi al clinicienilor, sunt convinsă că vor fi foarte încântaţi, că au posibilitatea să trimită pacienţii la investigaţii care se pot efectua în România. Pentru că eu cred că este o frustrare foarte mare atât pentru noi, că ştim să lucrăm în acest sistem, cât şi pentru medicul clinician, că nu poate trimite pacienţii la investigaţii de înaltă performanţă decât într-un număr limitat de centre, un număr limitat de examinări, un număr foarte limitat. Iată că acum putem şi noi să contribuim atât cât putem.
Realizator: Acum, că am vorbit şi despre partea financiară, acum că pot fi trimişi pacienţii pentru acest tip de investigaţii, sunt ele şi decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate câtă vreme nu mai există aşa ceva în România?
Raluca Mititelu: Investigaţia SPECT-CT este decontată la nivel de scintigrafie. Deci investigaţia SPECT este...În fapt, ce înseamnă? Este un fel de scintigrafie, dar este în sistem tomografic, şi se cuplează cu o investigaţie CT. Sistemul este hibrid, permite efectuarea în acelaşi timp a unei detecţii a radioizotopului pe care îl administrat în scop diagnostic cu un examen CT care ne ajută la localizarea mai precisă a procesului metabolic studiat. Şi până acum scintigrafia era decontată în sistemul de asigurări, deci şi de-acum încolo, şi bineînţeles şi la acesta aparat, asiguraţii se pot adresa, conform programărilor... în fine, cu respectarea regulilor impuse de Casa Naţională de Asigurări, a modelului de bilet de trimitere, în fine, cu respectarea tuturor acestor condiţii, pacienţii au ca şi până acum acces la investigaţiile SPECT-CT. Pentru investigaţia PET-CT, aceasta este puţin mai scumpă, se decontează în România prin programul de oncologie. Spitalul deja a făcut toate demersurile să fim - pentru că abia am început - să fim incluşi şi noi în acest subprogram şi să se poată deconta astfel încât asiguraţii să vină şi să nu plătească nimic, să plătească asigurările pentru aceste investigaţii.
Realizator: Altminteri, investigaţiile presupun că nu sunt deloc ieftine.
Raluca Mititelu: Bineînţeles.
Realizator: Doamnă conferențiar doctor Alina Tănase, le reamintesc ascultătorilor noștri, conduceți secția de Transplant medular pentru adulți, la Institutul Clinic Fundeni. Când a fost înființată această secție și care este lucrul de care sunteți acum, să spunem, bucuroasă că se întâmplă?
Alina Tănase: Departamentul de Transplant medular, care avea și adulți și copii a fost deschis în anul 2000, în Institutul Clinic Fundeni. Primul transplant efectuându-se în anul 2001. În anul 2011, datorită creșterii activității am reușit să delimităm cele două sectoare, s-au înființat Secția de transplant medular adulți și Compartimentul de transplant medular copii. Deci, acum avem două unități separate pentru adulți și copii. Începând cu această delimitare, activitatea a crescut foarte mult, am reușit să reamenajăm mai multe camere sterile, între ghilimele, cum spunem noi, aceste camere speciale în care avem aer filtrat și apă filtrată și acum am ajuns să efectuăm peste 200 de proceduri de transplant medular în Institutul Clinic Fundeni. Și dacă m-ați întrebat care ar fi unul dintre cele mai importante lucruri pe care aș vrea să vi le spun este acesta, că în Institutul Clinic Fundeni transplantul medular a ajuns să fie o procedură standardizată, de rutină, cumva, dacă aș putea spune în acest fel, fiindcă sunt foarte mulți pacienți. Am sărbătorit anul trecut peste 1000 de pacienți transplantați în Institutul Clinic Fundeni. Deci, deja este o activitate cu exoeriență semnificativă și am reușit în de-alungul acestor ani să diversificăm tipurile de proceduri de transplant medular. Efectuăm la ora actuală și transplanturi cu donatori din familie și cu donatori din registrele internaționale și cu donatori jumătate compatibili. Deci, cumva acoperim toată aria de proceduri de transplant medular.
Realizator: De unde, cum ați obținut banii necesari dotărilor unei asemenea secții?
Alina Tănase: Cred sau sunt de aceeași părere cu doamna doctor. Cred că plecăm de la echipă, de la implicare, de la profesionalism, de la un cumul de dorințe și suport al autorităților. Aș vrea să vă spun că prima parte de extindere a sectorului de transplant a fost efectuată cu bani dintr-un ONG.
Adică, am reuşit să implicăm şi organizaţiile nonprofit şi să explicăm ce importantă este această procedură în salvarea de vieţi şi, prin acest proiect privat, am reuşit în anul 2011 să extindem sectorul de transplant medular, după care încet-încet, cu ajutorul spitalului şi al managamentului din Institutul Clinic Fundeni am reuşti să ajungem la această capacitate. Dar, pentru orice investiţie este o luptă pentru orice avantaj, pentru pacienţii respectivi, care stau foarte mult internaţi şi, care, sunt izolaţi mai bine de o lună într-o cameră în care accesul este restricţionat. Şi cu siguranţă că este important să aibă acces la un televizor, sau la un Wi-Fi, sau este important să aibă un sistem de monitorizare permanentă în care poate să apese pe un buton şi cineva să vină în următoarele secunde. Deci, toate lucrurile astea, într-o ordine a priorităţilor, am reuşit să le realizăm în ultimii ani.
Realizator: Din ceea ce descrieţi, înseamnă că aveţi nevoie nu numai de personal suficient, adică exact cât trebuie pentru a derula activitatea, dar şi foarte bine calificat. Aveţi aşa ceva?
Alina Tănase: Încercăm să şcolim pe toată lumea care vine în sectorul nostru. Cu siguranţă că nimeni nu s-a născut învăţat, dar în momentul în care vrei să înveţi, te implici şi treci prin toate etapele pregătirii profesionale, la un moment dat capeţi aceste reflexe şi devi parte de echipă. Nu este uşor. Este chiar foarte greu, spre deosebire de alte specialităţi, să lucrezi în primul rând cu aceşti pacienţi, care sunt pacienţi gravi, care sunt pacienţi cu nevoi speciale de îngrijire, aşa cum spuneam, de acces, de alimentaţie, tratamente foarte sofisticate, tratamente citostatice, tratamente imunologice, manipulare de celule, sunt foarte multe tipuri de tratamente şi tipuri de îngrijiri, care cu singuranţă că au nevoie de personal înalt specializat.
Reporter: Şi din punctul de vedere al medicilor, al numărului de medici de care aveţi nevoie, sunt şi ei suficienţi?
Alina Tănase: Întotdeauna este loc să mărim echipa. Întotdeauna loc să vină cineva să ne ajute şi evident că suntem deschişi şi întotdeauna căutăm personal de calitate care să ni se alăture.
Realizator: Doamnă doctor Raluca Mititelu, există criterii de eficienţă care să motiveze, în afară de performanţa aparatelor şi de calitatea investigaţiilor care vor fi făcute în Centrul Integrat de Medicină Nucleară? Se poate argumenta şi cu criterii de eficienţă a unui asemenea centru? Eficienţă pur şi simplu de costuri.
Raluca Mititelu: Bineînţeles! Orice fel de investigaţie imagistică corect efectuată şi în general orice fel de investigaţie vine în sprijinul unui diagnostic corect. În primul rând, un diagnostic corect înseamnă un management terapeutic corect; înseamnă efectuarea sau nu a unei intervenţii chirurgicale, de exemplu; înseamnă administrarea sau nu a unui preparat medicamentos mai scump sau mai foarte scump; înseamnă evitarea unei intervenţii chirurgicale, dacă aceasta nu este necesară. Deci, în mod categoric, orice fel de investigaţie participă la acest proces, diagnostic cu cât mai multă acurateţe, iar investigaţiile de medicină nucleară, mai mult decât atât, participă cumva la personalizarea tratamentului. Pentru că într-un fel gândeşti când un proces patologic, de exemplu, reacţionează la o anumită substanţă sau la alta, când un alt proces patologic este localizat sau deja metastazat, când o intervenţie chirurgicală îşi are rostul sau nu. Poţi economisi bani, bineînţeles, dar, mai mult decât atât, salvezi nişte vieţi, care deja nu mai pot fi cuantificate în termenii aceştia.
Realizator: De partea cealaltă, aţi întâmpinat vreodată rezerve din partea pacienţilor legat de aceste tipuri de investigaţii de medicină nucleară?
Raluca Mititelu: Este un subiect, în fine, pe care orice specialist în medicina nucleară... M-aţi întrebat la un moment dat de ce am ales. Cred că este cumva la graniţă medicina nucleară între o specialitate pur paraclinică şi o specialitate clinică. Noi stăm de vorbă, consultăm pacienţii înainte de a-i examina, astfel încât ei ne pot pune orice fel de întrebări legate... de exemplu, dacă e periculos, dacă e periculos să intre în scanner - bineînţeles că nu e, că nu s-ar face! -, dacă sunt periculoase radiaţiile, dacă sunt periculoase substanţele... O gramadă de lucruri. Dar cred că munca noastră se aseamănă cu munca celorlaţi colegi, din alte specialităţi, care explică pacienţilor ce înseamnă administrarea unui tratament. Până la urmă, nimic nu este lipsit cu totul şi cu totul de riscuri. Cântăreşti foarte bine şi, dacă beneficiile sunt net superioare, atunci categoric procedura respectivă se justifică. Dar comunicarea cu pacientul este în mod clar foarte importantă, mai ales în cadrul acestor investigaţii, care necesită, până la urmă, o cooperare medic-pacient destul de bună ca să poţi să duci la capăt investigaţia şi să ai un rezultat pe măsură.
Realizator: Este împreună cu noi, prin telefon, doamna profesor doctor Maria Puiu, şefa Centrului de Cercetare Genomică de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara. Bună ziua!
Maria Puiu: Bună ziua!
Realizator: Ce înseamnă centrul pe care îl conduceţi? Cu ce folos pentru pacienţi?
Maria Puiu: Ascultându-vă, ar trebui să precizez că este vorba de puţin altă problemă în genomică... Deci centrul se cheamă "Centrul de Medicină Genomică"; el este înfiinţat printr-un proiect de cercetare europeană - este vorba de 6 milioane de euro, care ne-au permis să achiziţionăm cele mai performante echipamente de genetică medicală. Cu ajutorul acestora - sigur, alăturându-se altor echipamente - şi printr-o colaborare cu Centrul Regional de Genetică Medicală Timiş, care este în activitate la Spitalul de copii "Louis Ţurcanu", reuşim să efectuăm analizele de genetică de care pacienţii au nevoie, fiind practic singurul centru din România care pune la dispoziţie aceste investigaţii pacienţilor. Nevoile sunt extrem de mari şi deja suntem cu liste de aşteptare foarte lungi. La noi, problemele sunt legate de resursa umană şi de finanţarea acestor investigaţii. O să mă întrebaţi totuşi cum rezolvăm aceste probleme. Există la nivelul Ministerului Sănătăţii de câţiva ani, datorită, sigur, luptei de data aceasta a geneticienilor, a Socieţăţii Române de Genetică Medicală şi a Alinaţei Naţionale de Boli Rare, un program naţional pentru prevenirea bolilor genetice, care asigură investigaţii pre şi post natale, în măsura în care aceste echipamente există în diverse locaţii, pentru că Ministerul Sănătăţii, din câte ştiu eu, nu a dotat nici un centru de genetică. Sigur că ne aşteptăm ca sumele alocate acestui program să crească, pentru că noi deja colaborăm cu colegii noştri geneticieni din majoritatea centrelor universitare din România şi am putea, repet, dacă bugetul creşte şi dacă suntem susţinuţi măcar la nivelul legislației actuale cu resurse umane, am putea face chiar mai mult pentru pacienţii cu boli genetice.
Realizator: Ce înseamnă că aveţi probleme cu resursa umană?
Maria Puiu: Avem mari probleme la nivelul ţării cu resursa umană. Ne-am zbătut ca în cadrul specialităţii de genetică medicală să vină tineri medici, tineri rezidenţi, care chiar îndrăgesc această specialitate care nu este deloc uşoară, este şi ea la graniţa dintre îngrijirea clinică şi de rutină a pacientului şi cercetare, şi avem în ultimii ani rezidenţi în formare foarte buni, care încet încet se îndreaptă spre alte ţări europene, pentru că nevoia de geneticieni este forate mare în toată Europa. Dacă vorbim permanent că ne pleacă medicii, în genetică medicală situaţia este mai dramatică. Adică, să vă dau un exemplu. Dacă ar pleca 4 specialişti în genetică clinică, adică cei care lucrează în contact direct cu pacienţii bolnavi, înseamnă că ar pleca mai mult de jumătate din geneticienii ţării. Deci, la noi lucrurile sunt cam la acest nivel. Este... fiecare specialist este extrem de important şi noi încercăm să-i înmulţim, nu să-i pierdem, nici măcar unul.
Or, revin: există un Ordin 1.358/2014 privind înfiinţarea reţelei de genetică medicală, pentru care ne-am luptat ani de zile, şi care prevede ca în decurs de 12 luni fiecare spital judeţean să înfiinţeze un cabinet de genetică medicală şi, evident, să scoată la un concurs un post de genetician. Or, vreau să vă spun că din câte judeţe avem, un sigur judeţ, un singur spital judeţean, a îndeplinit această solicitare a ordinului şi are un cabinet de genetică medicală şi un specialist. Restul judeţelor, care nu au universităţi medicale, nu au niciun genetician. Noi îi pregătim. Sigur că este încă nevoie în centrele nou-create, dar e nevoie şi în toată ţara, deci...
Realizator: Dumneavoastră, de la Centrul de Medicină Genomică de la UMF Timişoara, aţi pierdut specialişti? Au existat medici care au venit, s-au format şi au plecat? Câţi aţi pierdut?
Maria Puiu: În fiecare an, măcar unul din cinci rezidenţi, mai devreme sau mai târziu, mai la începutul specializării sau chiar când a terminat specializarea, pleacă dincolo, pentru că nu avem posibilitatea să îi reţinem pe toţi într-un centru universitar. Dar nici Aradul nu are specialist, şi ar fi bine să existe un astfel de post; nici judeţele de care răspunde centrul regional. Şi atunci, fără acest sistem de locuri pe care să le asigurăm specialiştilor nou formaţi, nu avem nicio şansă să îi reţinem; nu au unde să se angajeze.
Realizator: Am înţeles!
Maria Puiu: E foarte dramatică situaţia. Deci noi îi formăm, unii dintre ei sunt foarte buni, i-am dori în echipe, dar nu avem cum să îi angajăm. La Centrul Regional de Genetică din Timişoara, normativul este de trei medici. Din 2014 şi până anul trecut nu am avut niciunul. Deci eu lucram cu jumătate de normă pe compartimentul de genetică şi am rămas; dar centrul este pe hârtie, deci lucrăm...
Realizator: Doamnă profesor, mai spuneţi-ne un lucru, vă rog: pentru care dintre boli este esenţială activitatea geneticianului?
Maria Puiu: Grea întrebare! Deci pentru foarte multe boli. Pe de altă parte, practic trăim în era genomicii; există o componentă genetică în toate bolile omului. Începem să vorbim tot mai mult de personalizarea terapiei, adică nu răspundem toţi la fel în faţa unui tratament, şi atunci, cu cât avem posibilitatea să analizăm patrimoniul genetic şi să adaptăm terapia pacientului, facem economii şi vom da cel mai util tratament pentru pacient. Nu mai putem exclude genetica din oncologie - deci e vorba de oncogenetică; nu mai putem foarte mult timp să ignorăm nutrigenomica - adică nu suntem la fel nici în faţa alimentelor. Deci, fie că sunt boli comune multe dintre ele, în care vorbim doar de componentă genetică, de predispoziţie, fie că vorbim de bolile strict genetice, fie ele cromozomiale, fie genice, unele de care ne lovim în fiecare zi - că e vorba de neurofibromatoza, sindrom Marfan, mucoviscidoză, hemofilie, foarte multe boli care nu sunt chiar aşa de rare, unde putem pune diagnostic, putem face prevenţie...
Realizator: Aşadar, cu cât ar fi mai mulţi specialişti, cu atât s-ar dovedi mai mult utilitatea în sistemul medical. Vă mulţumesc, doamnă profesor Maria Puiu!
Este împreună cu noi prin telefon şi profesorul Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Bună ziua!
Mircea Beuran: Sărut mâna, doamnă, şi bună ziua ascultătorilor!
Realizator: Vă mulţumim foarte mult pentru participare! Ce înseamnă excelenţa în chirurgie şi în ce fel aţi reuşit să aduceţi investiţii la secţia pe care o conduceţi?
Mircea Beuran: Chirurgia, după '90, a câştigat foarte mult prin intervenţiile chirurgicale minim invazive. Şi aici s-a introdus chirurgia laparoscopică şi chirurgia asistată robotic. Dacă pentru chirurgia la paroscopic am reuşit printr-un program naţional să aducem vreo 60 de unităţi de lucru în ţară, pentru chirurgia robotică, în schimb, statul nu a putut să întreţină un program naţional în aşa fel încât nişte roboţi stau şi acuma şi dorm, când ar fi putut fi de folos măcar în chirurgia polurilor acestea ale abdomenului în micul bazin, ci are loc o chirurgie şi pentru chirurgul general şi pentru chirurgul ginecolog şi chirurgul urolog. Şi polul superior, către esofag, către zona greu abordabilă. Dar, noi am caştigat la nivel de spital, dar totodată ocupandu-mă şi la nivel de ţară, pentru a pregăti aceşti medici cu posibilitatea de a aborda chirurgia minim invazivă, aducând mari, mari câştiguri pentru timpul de stat în spital, pentru costuri, pentru recuperarea bolnavului, pentru inserţia lui şi acasă şi în viaţă socială şi cea de a-şi câştiga pâinea de zi cu zi. Minim invazivitatea a crescut şi aţi văzut că se fac artroscopii de către ortopezi, toracoscopii chirurgitoracice. Neurochirurgii, au şi ei, abordurile lor la nivelul ventriculului. În acelaşi timp, am introdus şi am perfectat noi aici, la Spitalul Floreasca, edoscopia atât pentru cea diagnostică, dar cel mai mult pentru cea terapeutică şi putem spune că la ora aceasta se pot face manevre, tot minim invazive, deci stau în acelaşi palier de discuţie, în care se fac de bandări de varice esofagiene, se montează tot felul de proceduri, am adus şi de afară colaboratori pentru a învăţa chirurgii noştri în boala de reflux, montare de esofix. Apoi se fac politectomii pe tot parcursul tubului digestiv, se fac biopsii. Ecoendoscopia la ora actuală face paşi uriaşi în abordarea bolnavului. Reuşim la ora actuală ca să nu mai facem la paroscopii sau chiar la parotomie, adică deschiderea cavităţii abdominale pentru biopsiile de cancer de pancreas. Reuşim să luăm biopsiile cu ecoendoscop şi puncţia coaxim pentru pancreas, pentru calea biliară, pentru restul tubului digestiv. Se fac tot felul de proceduri de a rezolva neuroliza plexului celiac, cancerul de pancreas.
Realizator: Domnule profesor, dumneavoastră reuşiţi să vă păstraţi rezidenţii să lucreze în spital?
Mircea Beuran: Nu pot să spun că reuşesc 100%, dar mai mult de 80% reuşesc să-i păstrez pentru că sunt motivaţi. Adică, într-un astfel de spital cun este Spitalul de Urgenţă, care lucrează zi şi noapte, 24 din 24, şapte zile din şapte zile, un an dintr-un an, oamenii sunt motivaţi.
Realizator: Motivaţi profesional sau mai mult?
Mircea Beuran: Profesional, profesional. Nu, profesional, că mai mult nu există. Deci această motivaţie profesională, eu vă spun exact, nu există student la facultate care să vină pentru a câştiga. El vine pentru că-i place să îngrijească un bolnav. Dacă îl şi motivezi în spital şi îl angajezi cu responsabilităţi, bineînţels în perioda de formare, să fii un tutore permanent al acestui viitor medic, el cu siguranţă rămâne, îşi caută loc, participă la concursuri. Din nefericire, dacă se lungeşte timpul de a-şi căuta locul după ce a învăţat o sumendenie de lucruri, pentru că spitalul, credem noi, că este într-un top al gesturilor, al procedurilor, chiar a îngrijirilor, a tehnicilor chirurgicale. După doi-trei ani dacă nu-şi găseşte un loc, pleacă. Şi pleacă de mult ori pentru mai puţin decât aici.
Realizator: Vă mulţumesc foarte mult domnule profesor Mircea Beuran. Revin la doamna conferenţiar Alina Tănase, şefa Secţiei de transplant medular de la Institutul Clinic Fundeni. În afară de transplant în sine, în afară de organizarea secţiei, ce mai înseamnă activitatea dumneavoastră? Ce presupune în plus activitatea dumneavoastră? Spre exemplu, cine sunt donatorii?
Alina Tănase: Transplantul medular poate să fie de tip autolog, când folosim celulele proprii ale pacientului şi atunci vorbim de un tip de transplant în care folosim doar pacientul. Recoltăm celulele de la pacient şi după o perioadă i le readministrăm. Sau facem transplant alogenic, când folosim celule de la un donator sănătos. 25% dintre noi avem şansa să avem un frate compatibil 100% cu noi, de la care putem lua aceste celule stem hematopoietice, să le folosim pentru trasplant. Dacă nu avem acest frate compatibil cu noi 100%, această tipizare hla, aceasta este o amprentă genetică a noastră pe care o testăm fiecărui pacient care are nevoie, dacă nu avem frate compatibil, atunci căutăm un posibil donator compatibil cu pacientul nostru în Registrul român al donatorilor voluntari. Avantajul este că Registrul român este interconectat cu registrele internaţionale şi astfel putem căuta de fapt într-o bază enormă de date un donator voluntar compatibil cu pacientul nostru. Nu vom şti niciodată cine este acest donator. Registrul nouă ne trimite direct celulele compatibile cu un ID, noi ştiind decât din ce ţară vin celulele şi dacă donatorul, câte kilograme are şi ce sex are donatorul.
Realizator: Dar a fost complicată inserarea aceasta a registrelor, adică relaţionare dintre registre? În primul rând să se înfiinţeze Registrul român al donatorilor, să fie integrat într-un sistem internaţional?
Alina Tănase: Absolut că a fost un lucru complicat. Eforturi de înfiinţare a acestui registru sunt de mai bine de 10 ani. Primul transplant cu celule prin registru a fost efectuat în clinica noastră în anul 2013. De atunci este....
Realizator: Deci înfiinţată în 2000 şi cu primul transplant făcut în 2001.
Alina Tănase: Da, da, abia în 2013 am reuşit să facem primul transplant cu celule de la un donator voluntar venit prin registru. Deci a fost foarte complicat să se înfiinţeze acest registru care este o instituţie separată, parte a Ministerului Sănătăţii, dar care este o instituţie securizată, aşa cum vă spuneam, cu o bază de date securizată, cu nişte reguli foarte stricte care a reuşit să fie de la înfiinţare o instituţie cu toate standardele internaţionale, ceea ce este extraordinar pentru România. Şi aş mai spune că, anul trecut, în Raportul European al Asocieţiei Europene de Transplant, s-a menţionat România ca prima ţară ca şi creştere a procedurilor de transplant în Europa, ceea ce pentru noi este chiar un lucru extraordinar fiindcă este o recunoaştere a acestei activităţi în plan european şi o recunoaştere a muncii noastre de fapt.
Realizator: Ce este dificil în interacţiunea dumneavoastră cu pacienţii, sau nu este nimic dificil în afară de operaţie în sine?
Alina Tănase: Relaţia medic-pacient este o relaţie specială şi, cu siguranţă, numai făcând echipă poţi ajunge la un succes într-o astfel de procedură atât de complexă. În primul rand că toţi pacienţii vin cu teamă în secţia de transplant, vin într-un loc nou, au un diagnostic oncologic şi cumva vin şi cu toate speranţele, fiindcă transplantul medular este o procedură care pentru cele mai multe boli oferă o şansă de vindecare. Şi în momentul în care este singura şansă la viaţă, cu siguranţă că îţi pui absolut toate speranţele şi toate temerile în această procedură.Vă închipuiţi că relaţia nu poate să fie simplă. Este întotdeauna o relaţie bazată pe încredere, este întotdeauna o relaţie bazată pe comunicare, fiindcă numai spunând în fiecare zi ce avem de făcut, ce obstacole avem de trecut, ce simptome vor apărea, credem noi că putem să căpătăm încrederea pacienţilor şi să ajungem cu bine la final.
Realizator: Doamna conferenţiar Alina Tănase, doamna doctor Raluca Mititelu, vă mulţumesc foarte mult pentru prezenţă astăzi la RRA! Punem punct ediţiei noastre.