Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Problema cimiterelor militare pentru eroii militari români şi maghiari

Problema cimiterelor militare pentru eroii militari români şi maghiari

26 Iunie 2019, 19:44

La București a avut loc astăzi întâlnirea de lucru la nivel de experţi între reprezentanţii părţii române şi cei ai părţii ungare pentru analizarea aspectelor de interes comun în domeniul mormintelor şi operelor comemorative de război.

Delegația ungară a fost salutată de către Nicolae Nasta, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, care a evidențiat importanța dialogului bilateral în domeniul comemorării morților de război și cel al îngrijirii mormintelor și monumentelor dedicate acestora.

Pe agenda întrevederii s-a aflat și problematica Cimitirului eroilor de la Valea Uzului, necropolă de război cu caracter multinațional. Dialogul purtat în acest context a avut în vedere principiile şi normele dreptului internaţional umanitar, dispoziţiile Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 cu privire la protecţia victimelor de război şi ale Protocoalelor adiţionale la acestea din 8 iunie 1977, prevederile tratatelor internaţionale incidente domeniului şi pe cele ale legislaţiei naţionale specifice în vigoare, precum și cele prevăzute de Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind regimul juridic al mormintelor ungare de război din România şi al mormintelor române de război din Republica Ungară, semnat la Bucureşti la 6 martie 2008.

Totodată, Părțile au subliniat importanța unei comunicări deschise și pragmatice, fără accente emoționale, în consonanță cu valorile europene și euroatlantice și cu Parteneriatul Strategic dintre România si Ungaria, care poate duce la rezolvarea situațiilor de orice natură și poate aplana eventualele neînțelegeri.

În acest sens, s-a convenit deplasarea, la o dată stabilită de comun acord, a unei comisii alcătuită din reprezentanții tuturor statelor care au morți de război înhumați în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului pentru realizarea unei cercetări pe întreaga suprafață a necropolei de război, plecând de la datele evidențiate de documentele de arhivă deținute de părțile implicate.

De asemenea, partea română a informat partea ungară cu privire la procesul de analiză derulat în prezent în vederea preluării în administrare, de către Ministerul Apărării Naționale, a Cimitirului eroilor de la Valea Uzului, inclusiv din perspectiva faptului că în această necropolă sunt înhumați militari de mai multe naționalități.

În cadrul discuţiilor s-au mai realizat informări reciproce privind derularea de proiecte de restaurare/amenajare a unor monumente şi cimitire ale eroilor, precum şi privind starea de întreţinere a unor obiective comemorative de interes, aspecte ce vor fi analizate şi concretizate, ulterior, în conformitate cu prevederile Acordului bilateral în domeniul mormintelor de război.

Șefii celor două delegații au exprimat dorinţa continuării colaborării între România și Ungaria în domeniul comemorării morţilor de război şi cel al îngrijirii mormintelor şi operelor comemorative de război dedicate acestora.

Cimitirul Eroilor de la Valea Uzului

Cimitirul Eroilor de la Valea Uzului a luat fiinţă, în perioada 1926-1927, urmare a unei ample activităţi de centralizare a osemintelor eroilor descoperite pe Valea Uzului, efectuate de Societatea „Cultul Eroilor“.

Deşi statisticile privind cimitirul eroilor de la Valea Uzului nu sunt fără echivoc, caracterul multinaţional al cimitirului este evident, în cadrul acestuia fiind centralizaţi eroi de mai multe naţionalităţi. Potrivit unei statistici din 18 ianuarie 1928, lângă mormintele celor 350 de morţi de război din 1917, Societatea a centralizat osemintele a 847 morţi de război, dintre care: 170 identificaţi nominal (unguri -108, germani - 43, români - 8, ruşi - 4, sârbi - 3, italieni - 2 şi austrieci - 2), 435 neidentificaţi nominal (unguri - 336, germani - 78, ruşi - 18 şi români - 3) şi 242 necunoscuţi.

În total, în Cimitirul de onoare din satul Valea Uzului au fost centralizate osemintele a 1.197 morţi de război (350 în anul 1917 şi 847 în perioada 1926-1927).

Potrivit documentelor întocmite de Crucea Roşie Română şi datate la nivelul anilor '70, în anul 1944, în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului au fost înhumaţi 40 de militari germani, din care 27 identificaţi nominal şi 13 neidentificaţi nominal.

În ceea ce priveşte numărul militarilor români înhumaţi în acest cimitir, faţă de situaţia statistică din anul 1928 (când sunt menţionaţi în evidenţă 11 eroi români, dintre care 8 identificaţi nominal şi 3 neidentificaţi nominal), „Fişa de evidenţă a cimitirului” din anul 1988 (care nu menţionează nicio sursă documentară), face trimitere la 148 de morţi de război români, în contextul în care cei care au întocmit fişa din 1988 au însumat morţii de război români identificaţi nominal de la Valea Uzului (19), cu morţii de război români identificaţi nominal la Poiana Uzului (130), un alt loc de înhumare din Primul Război Mondial, desfiinţat în perioada interbelică, osemintele fiind centralizate în Cimitirul eroilor din oraşul Comăneşti, jud. Bacău.

Protecția mediului închide exploatarea de marmură de pe Valea Anieșului
România 01 Februarie 2025, 15:01

Protecția mediului închide exploatarea de marmură de pe Valea Anieșului

În ultimii ani, mai mulți activiști de mediu au reclamat că această carieră, unde se utilizează material explozibil pentru...

Protecția mediului închide exploatarea de marmură de pe Valea Anieșului
Tanczos Barna: Este un buget cumpătat şi echilibrat, bazat pe o prognoză prudentă
România 01 Februarie 2025, 13:34

Tanczos Barna: Este un buget cumpătat şi echilibrat, bazat pe o prognoză prudentă

Ministrul finanţelor, Tanczos Barna a declarat, după şedinţa Executivului, că este un buget cumpătat şi echilibrat, bazat pe...

Tanczos Barna: Este un buget cumpătat şi echilibrat, bazat pe o prognoză prudentă
Furtul pieselor din tezaurul dacic: Cei trei suspecţi rămân în arest preventiv încă două săptămâni
România 01 Februarie 2025, 12:38

Furtul pieselor din tezaurul dacic: Cei trei suspecţi rămân în arest preventiv încă două săptămâni

Parchetul olandez a subliniat că publicarea numelor şi fotografiilor unui suspect arestat, aşa cum s-a procedat de această...

Furtul pieselor din tezaurul dacic: Cei trei suspecţi rămân în arest preventiv încă două săptămâni
România: 22 de persoane au murit din cauza gripei în acest sezon
România 01 Februarie 2025, 12:22

România: 22 de persoane au murit din cauza gripei în acest sezon

În ultimele trei săptămâni cazurile de gripă, infecţii virale şi pneumonii s-au înmulţit şi au ajuns să depăşească media...

România: 22 de persoane au murit din cauza gripei în acest sezon
Robert Cazanciuc: Condamnarea lui Vlad Pascu este primul caz în care s-a aplicat Legea Anastasia
România 01 Februarie 2025, 11:12

Robert Cazanciuc: Condamnarea lui Vlad Pascu este primul caz în care s-a aplicat Legea Anastasia

Senatorul PSD spune că această condamnare vine ca un memento în mijlocul unei dezbateri publice despre cât de funcţională ar...

Robert Cazanciuc: Condamnarea lui Vlad Pascu este primul caz în care s-a aplicat Legea Anastasia
Proiectul de buget pe 2025 a fost adoptat de Guvern
România 01 Februarie 2025, 11:10

Proiectul de buget pe 2025 a fost adoptat de Guvern

Premierul spune că este un buget de dezvoltare, care vine cu 150 de miliarde de lei pentru investiţii, un plus de 30 de...

Proiectul de buget pe 2025 a fost adoptat de Guvern
VIDEO: Declaraţii ale premierului Marcel Ciolacu la începutul şedinţei Guvernului
România 01 Februarie 2025, 10:40

VIDEO: Declaraţii ale premierului Marcel Ciolacu la începutul şedinţei Guvernului

Premierul Ciolacu: Adoptăm azi proiectul de buget pe 2025, unul fără modificări de taxe și impozite. Este un buget de...

VIDEO: Declaraţii ale premierului Marcel Ciolacu la începutul şedinţei Guvernului
Proiectul bugetului de stat pe anul 2025 va fi aprobat sâmbătă de Guvern
România 01 Februarie 2025, 09:27

Proiectul bugetului de stat pe anul 2025 va fi aprobat sâmbătă de Guvern

Ministerele care vor beneficia de o majorare bugetară sunt ministerele Investițiilor, Transporturilor, Educației și...

Proiectul bugetului de stat pe anul 2025 va fi aprobat sâmbătă de Guvern