Primul deces din cauza gripei, în sezonul 2017 - 2018
Este vorba despre o femeie în vârstă de 69 de ani din Bucureşti, având condiţii medicale preexistente cunoscute, nevaccinată antigripal.
Articol de Radiojurnal, 17 Ianuarie 2018, 17:50
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunţă primul deces confirmat cu virus gripal tip B, în sezonul 2017 - 2018.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 69 de ani din Bucureşti, având condiţii medicale preexistente cunoscute, nevaccinată antigripal.
De la începutul sezonului de supraveghere şi până la data de 7 ianuarie au fost confirmate în laborator 35 de cazuri de gripă.
Potrivit sursei citate, până în prezent au fost vaccinate antigripal, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, circa 626 de mii de persoane din grupele de risc.